Evenimentul de parenting al anului, o aduce în premieră pe Dr. Shefali Tsabary în România, pe 3 octombrie

Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta și practica parenting-ului conștient.
  • Publicat:
Evenimentul de parenting al anului, o aduce în premieră pe Dr. Shefali Tsabary în România, pe 3 octombrie
Evenimentul de parenting al anului, o aduce în premieră pe Dr. Shefali Tsabary în România, pe 3 octombrie

Cel mai mare eveniment de parenting din România, ParentED Fest, va avea loc toamna aceasta, pe 3 octombrie, la București. Acesta va aduce în fața publicului românesc unii dintre cei mai renumiți speakeri internaționali specializați pe domenii precum creșterea și îngrijirea copiilor, family wellbeing sau dezvoltare personală.

Psiholog clinician și autor de renume mondial, Dr. Shefali Tsabary vine în premieră în România, pentru a discuta despre arta și practica parenting-ului conștient și despre cele mai eficiente modalități de a crește copii autentici, fericiți și rezilienți.

Potrivit The Parenting Index*, la nivelul anului 2021, 61% dintre părinții din România resimțeau o presiune intensă din partea societății în legătură cu modul în care aleg să își crească proprii copii, în vreme ce 46% dintre ei considerau că rolul de părinte este mai dificil decât s-ar fi gândit.

„Într-o epocă în care parenting-ul se poate simți precum navigarea unui labirint de sfaturi în continuă schimbare, este esențial să ne unim pentru a împărtăși, învăța și crește ca o comunitate informată. Evenimentul nu este doar despre diseminarea informațiilor; este despre declanșarea conversațiilor, formarea de conexiuni și crearea unei rețele de sprijin care se extinde cu mult dincolo de aceste ziduri. Prin paneluri de experți și sesiuni interactive, aspirăm să reducem decalajul dintre cercetarea academică de ultimă oră și practica de zi cu zi”, spune Diana Bălan, fondator ParentED Fest.

În cadrul evenimentului, unii dintre cei mai renumiți specialiști internaționali din domeniu vor interacționa cu publicul din România:

  • Shefali Tsabary, psiholog clinician, speaker internațional și autorul cărților cu vânzări record “Harta parentingului modern” și „Părintele conștient”, traduse inclusiv în limba română, vine în premieră în România. “Paradigma tradițională de parenting are la bază ierarhia și presupune că părintele știe mai bine. Parenting-ul conștient detonează această paradigmă și aduce reciprocitatea în relație. Aș spune că, de multe ori, profesorul este copilul, învățând părintele cum să devină o versiune mai bună a sa și, mai ales, cum să trăiască în prezent, așa cum doar copiii știu să trăiască”. Dr. Shefali reușește să cuprindă în cărțile sale provocările cu care familiile se confruntă în 2024, ajungând astfel la milioane de părinți din întreaga lume și demontând rând pe rând metodele învechite de a-i educa pe cei mici, în urma a numeroase cercetări și ani întregi de experiență.
  • Deborah MacNamara, om de știință, consilier clinician și expert în parenting cu peste 25 de ani de experiență, autoarea uneia dintre cele mai celebre cărți dedicate părinților din întreaga lume – „Rest, Play, Grow”. “Copiii noștri nu sunt meniți să facă eforturi pentru dragostea noastră. Ei sunt meniți să se simtă confortabil în grija noastră pentru a se putea juca și dezvolta. De asta, siguranța relației este esențială”.
  • Vanessa Lapointe, doctor în psihologie, autor și „educator pentru părinți”, va contribui la înțelegerea evoluției copiilor și va oferi sfaturi părinților într-una dintre cele mai mai provocări ale parentingului: cum putem insufla celor mici reziliență fără să cauzăm traume. “Din păcate, principala lecție pe care o învață copiii de la disciplinarea clasică este că dragostea părinților este condiționată și în directă legătură cu un comportament de obediență”.
  • Greer Kirshenbaum, expert în parenting, autor, cercetător în neuroștiințe, specialist în somnologie infantilă și dezvoltarea timpurie a copiilor, va vorbi la București despre unul dintre cele mai importante subiecte din parentingul modern: gestionarea stresului pentru a construi sănătatea mintală a bebelușilor și părinților. “Sănătatea somnului se construiește, ajutându-ți copilul să adoarmă și să readoarmă, ținându-l în brațe și oferindu-i dragoste cât timp are nevoie de tine”.
Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc
Recomandări: