Cuplurile fără copii sunt mai fericite? Ce spun studiile

  • Publicat:
Cuplurile fără copii sunt mai fericite? Ce spun studiile
Sursa foto: profimedia

Viața fără copii este o alegere tot mai des întâlnită printre cupluri în ziua de azi. Mai mult, s-a demonstrat științific faptul că un copil nu mai leagă un cuplu și nici nu salvează o căsnicie.

„Asociația Americană de Sociologie” a realizat un studiu care a scos la iveală faptul că oamenii care au copii au șanse mai mari să fie depresivi decât cei fără. Mai mult, studiul a arătat că cei fără copii sunt mai fericiți și decât părinții ai căror copii au ajuns la maturitate și au părăsit casa părintească.

Cuplurile fără copii sunt „mai fericite” (STUDIU)

Potrivit New York Times, există o scădere considerabilă a vieții intime după apariția unui copil. Concluzia a fost trasă după o analiză atentă a peste 25 de cercetări amănunțite. Acestea fiind spuse, cuplurile fără copii par să aibă o relația mai închegată și mai armonioasă decât cele cu copii.

Timpul petrecut împreună, plimbările în doi, vacanţele şi, în general, activităţile lipsite de grijă copiilor, sunt motivele principale pentru acest rezultat.

Viața fără copii înseamnă o viață sexuală mai intensă

Schimbat scutece, hrănit bebeluș, cumpărături, treburi casnice… toate acestea îți sună cunoscute? Probabil că, dacă ești părinte, da. Cât despre sex, cine mai are energie după o zi atât de solicitantă? Mai ales când, în cele mai multe cazuri, copilul/copiii dorm în patul conjugal, alături de părinți.

Copiii presupun eforturi financiare

Cu toții ne dorim să le putem oferi copiilor noștri toate condițiile pentru o viață fericită. Să meargă la o școală bună, să fie bine îmbrăcăți și să nu le lipsească nimic, să mănânce cât mai sănătos, să aibă pasiuni pe care să și le valorifice… ei bine, toate acestea costă bani. Așadar, apariția unui copil poate afecta serios bugetul familiei, iar mult conflicte pot apărea de aici.

Citește și: Ce ne facem cu copiii care au de toate şi nu trebuie să mai facă eforturi?

Mulți nu vor să își schimbe stilul de viață

Să bei cafeaua dând scroll liniștit pe Instagram, să ieși în oraș când ai chef sau să îți urmezi pasiunile sună extraordinar, nu-i așa? Desigur, cu un copil de gât n-ai putea face toate acestea. Și da, privarea de libertate este un motiv real pentru care mulți nu își doresc să devină părinți.

1 din 5 adulți nu-și dorește copii

Un alt studiu realizat de către Michigan State University, USA, a concluzionat faptul că unul din cinci adulți din statul Michigan nu plănuia să aibă vreodată copii, un număr considerabil susțin specialiștii.

Tot aceștia evidențiază și scăderea semnificativă a ratei natalității din țară în ultimii ani.

Interesantă a fost, însă, o constatare mai extinsă: cuplurile fără copii NU AU AVUT MAI MULTE REGRETE mai târziu în viață decât cei ce au ales să devină părinți.

Surse: CNN, The Guardian

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân