Citim în iarbă, în Herăstrău, pe 28 septembrie

Duminică, 28 septembrie, vă aşteptăm la a treia ediţie Citim în iarbă, în Parcul Herăstrau, în zona Roata Mare. Veniţi cu pături, ne aşezăm pe iarbă şi le citim copiilor dragi din viaţa noastră (fii, fiice, nepoţi, nepoate, prieteni, vecini) poveştile noastre preferate. Sau ale lor.
Citim în iarbă, în Herăstrău, pe 28 septembrie

Duminică, 28 septembrie, vă aşteptăm la a treia ediţie Citim în iarbă, în Parcul Herăstrau, în zona Roata Mare.

Veniţi cu pături, ne aşezăm pe iarbă şi le citim copiilor dragi din viaţa noastră (fii, fiice, nepoţi, nepoate, prieteni, vecini) poveştile noastre preferate. Sau ale lor.

Ȋncepem la 10 dimineaţa şi stăm până la 8 seara, iar în program avem lectură în aer liber. Citim pentru noi sau copiilor, citim din cărţi sau de pe tablete, orice formă de lectură e permisă la „Citim în iarbă”.

Evenimentul cuprinde o serie de activităţi plăcute atât pentru copii cât şi pentru părinţi:

– De la 11.00 la 12.30 – atelierul „Teatru şi îndemânare” susţinut de Grădiniţa Bambi şi Şcoala Step by Step
– De la 15.00 la 17.00 – schimb de cărţi cu bookblog.ro
– De la 17.00 la 18.00 – atelierul „Fantezie printre imagini”  susţinut de Grădiniţa Bambi şi Şcoala Step by Step
– De la 18.00 la 19.00 – „Alba ca Zăpada” cu Teatrul Zurli

De asemenea, în intervalul 10.00- 18.00, avem bibliotecă în aer liber organizată de prietenii noştri de la Editura Litera.

Avem şi o mulţime de cadouri drăguţe de la partenerii noştri (La Roche-Posay, Tymbark, Optiblu, LabormedAlvogen, Litera).

„Ne bucurăm să susţinem iniţiativele care pun preţ pe universul fabulos al cărţilor. Banca Românească îi aşteaptă alături pe toţi pasionaţii de lectură să Citească în iarbă şi să afle mai multe inclusiv despre universul financiar-bancar”, spun reprezentanţii Băncii Româneşti, unul din sponsorii campaniei Citim în iarbă.

„Vă aşteptăm să vă aşezaţi pe iarbă şi să le citiţi copiilor sau nepoţilor povestea preferată. Dacă vă uitaţi cartea acasă, vă ajutăm noi. Avem cărţi de dat (de la partenerii media), cărţi de împumutat (biblioteca în aer liber de la Editura Litera) şi cărţi de schimbat (www.bookblog.ro), aşa că nu există riscul să vă plictisiţi dacă ajungeţi la noi.” spune Laura Ivăncioiu, PR Director la DECI SE POATE, organizatorul evenimentului.”

Evenimentul va fi susţinut şi de către reprezentanţii Băncii Româneşti, care vor lansa o provocare tuturor celor prezenţi, indiferent de vârstă, antrenându-i într-o sesiune de întrebări pe teme financiare. Participanţii vor avea de descoperit, la faţa locului, răvaşe cu mesaje targetate, astfel încât vor avea acces la educaţie financiară pentru întreaga familie, iar sponsorii le vor acorda premii. 

Intrarea este liberă. Pentru detalii şi program urmăriţi pagina de Facebook.

Recomandări:
Vaccinul anti-COVID-19 afectează menstruația?
Vaccinul anti-COVID-19 afectează menstruația?
Adevărul despre fertilitatea femeilor. Experții au recunoscut că nu scade după 35 de ani
Adevărul despre fertilitatea femeilor. Experții au recunoscut că nu scade după 35 de ani
Cel mai nou articol Video: