Cher, din nou pe scenă după 12 ani de pauză. Cum arată diva la 67 de ani

Cântăreaţa americană Cher a revenit în topurile muzicale după o pauză de 12 ani, cu o piesă nouă, intitulată "Woman's World", şi un nou videoclip, care a fost lansat în exclusivitate marţi pe site-ul britanic tabloidului Daily Mail.
Cher, din nou pe scenă după 12 ani de pauză. Cum arată diva la 67 de ani

Cântăreaţa americană Cher a revenit în topurile muzicale după o pauză de 12 ani, cu o piesă nouă, intitulată „Woman’s World”, şi un nou videoclip, care a fost lansat în exclusivitate marţi pe site-ul britanic tabloidului Daily Mail.

Chiar dacă a trecut mai bine de un deceniu de când a apărut pentru ultima dată în topuri, Cher nu a renunţat la pasiunea pentru peruci şi a prezentat o varietate impresionantă de astfel de creaţii în noul ei videoclip.

Probabil pentru a râde de zvonurile neadevărate scrise despre ea de-a lungul deceniilor, Cher a purtat în acest videoclip şi o peruncă realizată din tăieturi din ziare.

Într-o altă secvenţă, cântăreaţa poartă o perucă ceva mai tradiţională, albă cu şuviţe negre, iar într-o altă scenă abordează o perucă roşcată inspirată din stilul anilor ’70.

Piesa „Woman’s World” lansată de artista în vârstă de 67 de ani este un cântec dance al cărui mesaj vorbeşte despre emanciparea femeilor. În videoclipul piesei, diva americană este însoţită de o mulţime de femei care au rase, vârste şi ţinute diferite.


Mai jos puteţi urmări cel mai recent videoclip al artistei.

 

 

Cel mai nou articol Video:
Nora Neghină, psiholog: ce determină comportamentul adictiv