Chef Adrian Hădean dă startul unui proiect umanitar – oferă 1.200 porţii de mâncare caldă pe zi medicilor şi bătrânilor

“Solidar Social” oferă zilnic o masă caldă persoanelor vulnerabile în lupta împotriva Coronavirus - cadre medicale în spitalele de prima linie dar şi bătrâni .
  • Publicat:
  • Actualizat:
Chef Adrian Hădean dă startul unui proiect umanitar - oferă 1.200 porţii de mâncare caldă pe zi medicilor şi bătrânilor
Chef Adrian Hădean dă startul unui proiect umanitar - oferă 1.200 porţii de mâncare caldă pe zi medicilor şi bătrânilor, foto PR

Proiectul „Solidar Social” este o acţiune umanitară iniţiată de Asociaţia Adi Hădean împreună cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6, la care s-au alăturat zeci de bucătari voluntari care pregătesc zilnic o masă caldă pentru persoanele vulnerabile în lupta împotriva Coronavirus: medici şi personal medical din spitalele din Bucureşti şi vârstnici aflaţi în izolare. 

Echipa „supravegheată de chef Adi Hădean şi-a început activitatea în prima zi din aprilie 2020, livrând prânzul către medicii şi personalul medical de la Spitalul de Boli Infecţioase Matei Balş şi Spitalul Colentina şi va continua să livreze mâncare, cel puţin 5 zile pe săptămână, pentru spitalele Covid din Bucureşti şi pentru persoanele vârstnice izolate aflate în evidenţa DGASPC Sector 6, atât timp cât va fi nevoie. 

1.200 de porţii de mâncare pe zi sunt donate

În acest moment, capacitatea de preparare şi livrare este de 1.200 de porţii de mâncare pe zi, iar acest lucru este posibil datorită voluntarilor, donaţiilor făcute de Macromex care furnizează o mare parte din ingredientele necesare, cât şi datorită donaţiilor primite de la persoane fizice. Livrarea este asigurată cu maşinile oferite de compania Autonom, respectând toate protocoalele de siguranţă. „Solidar Social a început din nevoie. Este nevoie de o mare solidaritate socială în perioada aceasta în care ţară noastră este pusă la mare încercare. Şi cum fiecare acţiune are şi o reacţiune, noi am ales să reacţionăm aşa, să nu stăm pe margine şi să încercăm să ajutăm prin ceea ce ştim să facem mai bine: să hrănim oamenii. De dată asta este vorba de oamenii care au nevoie cel mai mult de o masă caldă pe zi: medicii, personalul medical din spitalele Covid şi persoanele vârstnice aflate în izolare şi care sunt în imposibilitatea de a-şi asigura singure o masă caldă zilnică. Eu şi echipa mea avem nevoie de contribuţia tuturor în crearea unor mecanisme care să funcţioneze perfect, pentru că aici nu este loc de jumătăţi de măsură. Să faci 1.200 de porţii de mâncare nu este lucru uşor, avem deja parteneri care ne susţin enorm şi încercăm să atragem mulţi alţii pentru orice pot ajuta: alimente, donaţii în bani, materiale logistică, materiale de protecţie, voluntariat.” – Chef Adi Hădean.

Se caută voluntari!

Pe termen lung, Asociaţia Adi Hădean îşi propune să dezvolte acest proiect umanitar la nivelul întregii ţări, să atragă participarea cât mai multor voluntari şi companii şi să ofere astfel alinare prin mâncare celor care au nevoie. 
Asociaţia caută voluntari printre bucătarii calificaţi care lucrau la restaurante ce sunt acum închise.
De asemenea, este nevoie şi de persoane care au permis de conducere categoria B pentru livrarea mâncării.
Echipa face apel şi către producătorii de alimente care pot dona produse, dar şi către cei care pot dona materiale precum caserole, dezinfectaţi, echipamente de protecţie personală sau bani. Pentru donaţii şi alte detalii – Asociaţia Adi Hădean, Cont: RO35BTRLRONCRT0283039401, Banca Transilvania, www.activsocial.ro
 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”