Cazurile de cancer cresc vertiginos în Europa. Explozie de îmbolnăviri la nivel global

  • Publicat:
Cazurile de cancer cresc vertiginos în Europa. Explozie de îmbolnăviri la nivel global

Numărul de noi cazuri de cancer ar putea crește cu 22,5% în următorii 20 de ani, arată datele Agenției internaționale pentru cercetarea cancerului (IARC) din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.

Printre factorii care contribuie la creșterea numărului de îmbolnăviri se numără îmbătrânirea populației, tutunul, alcoolul și obezitatea, precum și poluarea aerului, a precizat agenția din cadrul OMS.

Cazurile de cancer la sân, tot mai răspândite în Europa

În Europa, cel mai frecvent tip de cancer este cancerul de sân, urmat de cancerul de prostată și cancerul colorectal, conform estimărilor pentru 2022 ale IARC, agenția OMS pentru cancer.

La nivelul Uniunii Europene, cele mai frecvente cauze de deces sunt cancerul pulmonar, colorectal și de sân.

”În pofida progreselor înregistrate în ceea ce privește depistarea timpurie a cancerelor, precum și tratamentul și îngrijirea pacienților cu cancer, există disparități semnificative în ceea ce privește rezultatele tratamentului cancerului nu numai între regiunile cu venituri ridicate și cele cu venituri scăzute din lume, ci și în interiorul țărilor”, a afirmat Cary Adams, șeful UICC.

„Locul în care trăiește cineva nu ar trebui să conteze dacă trăiește sau nu. Există instrumente care să permită Guvernelor să acorde prioritate îngrijirii cancerului și să se asigure că toată lumea are acces la servicii accesibile și de calitate. Aceasta nu este doar o problemă de resurse, ci o chestiune de voință politică”, a mai adăugat acesta.

Citește și: Primul semn al cancerului de sân nu doare! De ce ajung româncele la medic în stadii avansate ale bolii

Țările unde se înregistează cele mai multe cazuri, dar și cele mai puține

Pentru toate afecțiunile maligne, cele mai mari valori s-au găsit în Germania, Italia, Belgia și Franța (între 5.861 și 5.603 persoane la 100.000 de locuitori), iar cele mai scăzute în Bulgaria, Polonia și Slovacia (3.026-3.775 la 100.000).

„Creșterea poverii oncologice, împreună cu costul ridicat al terapiilor inovatoare – avertizează experții – are implicații grave pentru sustenabilitatea sistemelor de sănătate și de asistență socială. Aceste date confirmă necesitatea urgentă de a consolida prevenirea primară și diagnosticul precoce.

Prevenirea rămâne calea de urmat, nu numai pentru a reduce numărul de cazuri, ci și pentru a îmbunătăți șansele de recuperare și pentru a asigura o bună calitate a vieții după cancer, așa cum se precizează în mod clar în obiectivele Planului european de combatere a cancerului 2021-2027) “, a precizat agenția din cadrul OMS.

Citește și: Cifre îngrijorătoare: Un milion de cazuri de cancer sunt nediagnosticate, în Europa | FOTO: Shutterstock

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Varză cu Cârnați Oltenești și omletă cu Șuncă Praga și Cotlet Haiducesc