Boboteaza 2023, zi plină de simboluri și superstiții. Semnul din timpul zilei că te vei căsători anul acesta

  • Publicat:
Boboteaza 2023, zi plină de simboluri și superstiții. Semnul din timpul zilei că te vei căsători anul acesta
Foto; Profimedia

Boboteaza este sărbătorită în fiecare an de creștinii ortodocși pe 6 ianuarie 2023. Ea marchează botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului de către Ioan Botezătorul. Aceasta este o zi în jurul căreia există multe superstiții, tradiții și obiceiuri. Principalele simboluri ale acestei sărbători sunt Agheasma Mare și busuiocul.

Mulți credincioși merg la biserică pentru a lua Agheasma Mare, dar trebuie să știm că există câteva reguli pe care trebuie să le respectăm atunci când luăm apa sfințită, scrie GANDUL.

Sfințirea apei a se oficiază atât în ajunul Bobotezei, pe 5 ianuarie, când se sfinţeşte apa cu care preoţii botează apoi casele, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, pe 6 ianuarie, când se sfinţeşte apa pe care credincioşii o iau pe la casele lor, pentru tot anul.

În primul rând, ea nu se bea decât pe stomacul gol, înainte de anafură și se ia doar pentru câteva zile.

Tradiția busuiocului sub pernă – superstiții

Se spune că fetele nemăritate care își pun o crenguță de busuioc sub pernă își vor visa ursitul. De asemenea, se spune că e bine ca acestea să își lege pe inelar un fir roșu de mătase, potrivit superstițiilor străvechi.

Alte tradiții legate de ziua Bobotezei spun că fetele și băieții care alunecă pe gheață astăzi  și cad se vor căsători până la sfârșitul anului.

În ziua Bobotezei nu se spală haine și nu se dă nimic de împrumut, potrivit tradiției.

Un alt obicei în această zi este atunci când preotul sfințește apa unui râu, aruncând în ea o cruce, care trebuie adusă înapoi, iar bărbatul care aduce crucea înapoi va avea noroc tot anul.

Bobotează 2023. Cum se bea corect Agheasma Mare

După cum am stabilit, aceasta se ia dimineața, pe nemâncate și înainte de anafură. Mulți credincioși fac greșeala de a lua întâi anafura și abia apoi agheasma.

De asemenea, Agheasma Mare nu se ia tot anul, ci doar până la Odovania Praznicului, 13 ianuarie.

De asemenea, se poate consuma în zile de sărbătoare, în zile de ajunare, înainte de masă dis de dimineață sau în zilele când credincioșii merg la biserică.

„Agheasma Mare se gustă în fiecare zi, opt zile la rând, pe nemâncate. De ce opt zile şi nu şapte? Pentru că, aşa cum spune într-o rugăciune, ea este curăţitoare spre viaţa veşnică. Gustând opt zile din apa aceasta, ne aducem aminte de botezul nostru, care a fost săvârşit pentru ca noi să avem arvuna vieţii veşnice, mântuirea şi dobândirea vieţii veşnice. Cifra 8 este simbolul veşniciei. Deci, opt zile la rând gustăm apa aceasta, ne sfinţim, ne întărim şi înmulţim în noi harul pe care l-am primit la botez, fără ca aceasta să fie o repetare a botezului, ne curăţim şi devenim mai iubiţi de Dumnezeu Tatăl, mai întăriţi în credinţa de către Dumnezeu Fiul şi mai sfinţiţi de către Duhul Sfânt”, spunea Patriarhul Daniel într-o predică.

Conform tradiției, credincioșii întrebuințează Agheasma Mare și pentru stropitul caselor, a gospodăriilor, a animalelor din bătătură, sfințind lumea din jur și chemând ajutorul lui Dumnezeu de-a lungul noului an. Agheasma Mare este păstrată la loc de cinste în locuință, îndeosebi în vase de sticlă.

Ce nu trebuie să faci niciodată pe 6 ianuarie

Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători ale creștinilor ortodocși, fiind prăznuită pe data de 6 ianuarie. De Bobotează, preoţii sfinţesc apele, iar cei care sunt stropiţi cu agheasmă vor fi feriţi boli tot anul.

Boboteaza face parte din suita celor 12 sărbători creştine importante şi este menită să reamintească cele petrecute la apa Iordanului, înainte ca Iisus să păşească în viaţa publică. Biserica mai numeşte Boboteaza şi “Arătarea Domnului”, “Dumnezeiasca Arătare” sau “Epifania”, aceasta din urmă denumire provenind din limba greacă şi însemnând “arătare”, “descoperire”, “revelare”. De fapt, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creştin.

De Bobotează nu este bine să lași haine la uscat, căci diavolii își caută scăpare, ascunzându-se sub ele. Potrivit tradiţiei populare, se mai spune că două săptămâni după Bobotează nu se recomandă să speli în pârâuri rufele sau cămășile, căci diavolii abia așteaptă să se agațe de ele.

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân