Alternativele fără fum, o alegere informată la continuarea fumatului

  • Publicat:
  • Actualizat:
Alternativele fără fum, o alegere informată la continuarea fumatului

Sutele de milioane de oameni din întreaga lume care fumează ar trebui informați și încurajați să renunțe la fumat. Aceasta este cea mai bună soluție. Cu toate acestea, realitatea ne arată că, în pofida eforturilor de încurajare a renunțării, sunt în continuare oameni care continuă să fumeze.

Produsele fără fum sunt o alternativă pentru adulții care altfel ar continua să fumeze. Iar acești fumători au nevoie de informații despre produsele fără fum și despre știința și inovația din spatele lor. Doar așa pot lua o decizie informată de a trece la aceste alternative, care pot fi mai puțin nocive.

De ce fără fum?

Pentru că, de fiecare dată când un fumător aprinde o țigară, declanșează o reacție cunoscută sub numele de ardere sau combustie, care are loc la temperaturi ridicate. Arderea tutunului produce un amestec chimic complex pe care îl numim fum. Fumul conține peste 6.000 de substanțe, dintre care aproximativ 100 au fost identificate drept cauze sau cauze potențiale ale bolilor asociate fumatului, cum ar fi cancerul pulmonar, bolile cardiovasculare și emfizemul.

Odată cu înțelegerea faptului că arderea tutunului este principala responsabilă pentru formarea substanțelor toxice, a apărut o idee revoluționară: dacă fumătorii ar putea obține nicotină fără să fie nevoie să ardă tutunul, s-ar putea reduce semnificativ impactul nociv al fumatului.

Cum funcționează produsele fără fum

Produsele fără fum se bazează pe eliminarea arderii tutunului în procesul de eliberare a nicotinei. Din această categorie fac parte și dispozitivele care încălzesc tutunul. În cazul lor, arderea tutunului este înlocuită cu încălzirea acestuia la temperaturi semnificativ mai reduse. Această temperatură este suficientă pentru a elibera nicotina fără ardere, ceea ce reduce semnificativ nivelurile substanțelor toxice.

Dispozitivele care încălzesc tutunul nu sunt, totuși, lipsite de riscuri și cea mai bună alegere este renunțarea completă la tutun și la nicotină.

30 de ani de cercetare și inovație în domeniul produselor fără fum

Philip Morris International (PMI) este unul dintre giganții din industria tutunului și pionier în cercetarea și dezvoltarea produselor fără fum la nivel global. Procesul de cercetare și dezvoltare a acestor produse durează de aproximativ 30 de ani.

Primele dispozitive au fost create în anii ’90 și constau într-un sistem încălzit printr-o baterie și prevăzut cu 8 lamele în care era introdusă o rezervă de tutun specială. Acest sistem încălzea la rândul lui tutunul și minimiza arderea în timpul inhalării aerosolului. Următoarele generații de produse au la bază  tehnologia prin care o lamelă încălzește tutunul din interior.

Cea mai recentă tehnologie adăugată portofoliului de produse care încălzesc tutunul al Philip Morris International folosește inducția pentru a încălzi tutunul. Produsele PMI care încălzesc tutunul fie prin intermediul unei lamele, fie prin inducție folosesc diferite rezerve din tutun, special concepute pentru a fi utilizate cu dispozitivul corespunzător.

Când vine vorba de știință și cercetare, abordarea științifică și metodele de cercetare folosite de PMI în dezvoltarea produselor fără fum sunt inspirate din industria farmaceutică. Compania împărtășește descoperirile științifice în mod public și îi încurajează și pe alții să revizuiască aceste cercetări.

Din 2008 până în prezent, Philip Morris International a investit peste 9 miliarde USD în cercetarea și dezvoltarea produselor fără fum, iar compania beneficiază de experiența a peste 930 de oameni de știință, ingineri și tehnicieni de talie mondială pentru aceasta.

Importanța informării corecte

Aproximativ 8 din 10 fumători adulți (76%) ar lua în considerare trecerea la alternative fără fum, cum ar fi produsele din tutun încălzit, dacă ar avea informații clare despre modul în care aceste produse diferă de țigări și despre știința din spatele acestora, arată un sondaj internațional realizat de compania de cercetare Povaddo la cererea PMI în decembrie 2020. Sondajul independent, efectuat cu participarea a 22.507 adulți din 20 de țări și teritorii, explorează atât atitudinile cu privire la rolul alternativelor fără fum, cât și așteptările față de guverne și industrie. Din păcate, aproape jumătate (47%) dintre fumătorii care au văzut, citit sau auzit ceva despre aceste produse în ultimele șase luni spun că au primit informații contradictorii sau neclare.

Aceste produse ar putea, într-adevăr, să completeze eforturile existente de control al tutunului și să fie parte a unei strategii generale de reducere a riscurilor în beneficiul publicului. Cel mai mare impact asupra sănătății populației apare atunci când tot mai mulți fumători renunță cu totul sau dacă adulții care altfel ar continua să fumeze ar trece la alternative fundamentate științific.

În ultimii ani, un număr tot mai mare de fumători a trecut de la țigări la alternative fără fum, cum ar fi tutunul încălzit, țigările electronice sau produsele din tutun oral care reduc riscurile asupra sănătății prin comparație  cu continuarea fumatului. Unii le folosesc în paralel cu țigările, însă mulți au renunțat complet la fumatul tradițional.

Gama de alternative fără fum disponibile astăzi ne permite să ne imaginăm un viitor în care țigările nu mai există. Acest lucru se poate realiza. Nu ar trebui să lăsăm confuzia, dezinformarea și lipsa de informații corecte să stea în calea progresului și a unui viitor fără fum.

Material susținut de Philip Morris România

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”