Cele mai periculoase lactate pentru inimă

În timp ce unele produse lactate pot oferi beneficii pentru sănătate, altele pot fi mai puțin sănătoase, mai ales dacă suferi de boli cardiovasculare. Află care sunt cele mai bune produse pentru tine și consumă-le cu moderație.
  • Publicat:
Cele mai periculoase lactate pentru inimă
Aceste produse lactate îți pot afecta inima diferit, arată un studiu sursa foto: pexels

Când vine vorba de lapte, brânză și unt, ați putea alege să le consumați pe fiecare în funcție de gustul lor sau de modul în care îmbunătățesc o masă. Cu toate acestea, poate doriți să luați în considerare și modul în care fiecare ar putea să vă ajute sau să vă dăuneze organismului. Asta pentru că un nou studiu a descoperit că diverse produse lactate au impact diferit asupra inimii.

Impactul lactatelor asupra sănătății inimii a fost observat în urma unui studiu ale cărui rezultate au fost publicate în Jurnalul European de Cardiologie Preventivă. În timpul analizei a 1.929 de pacienți americani, cu vârstă medie de 61,8 ani, s-a constatat că aceștia s-au confruntat cu angină pectorală stabilă. Autorii studiului au remarcat diverse aspecte legate de sănătatea participanților, obiceiurile de viață, utilizarea medicamentelor și alimentația, inclusiv consumul de produse lactate.

Rezultatele studiului

În urma analizei, s-a constatat că aceia care au consumat mai mult lapte au avut un risc mai mare atât de accident vascular cerebral, cât și de deces. Cei care consumau în mod regulat unt aveau, de asemenea, un risc mai mare de infarct miocardic acut (IMA) și de deces. Cu toate acestea, pacienții care au mâncat mai multă brânză au prezentat un risc mai scăzut de infarct miocardic acut.

Deoarece lactatele și laptele au grăsimi saturate și colesterol, consumul în exces poate crește riscul de boli cardiovasculare și face ca un pacient care prezintă vreo boală cardiovasclară să fie mai expus riscului de mortalitate și accident vascular cerebral.

În ceea ce privește diferențele dintre produsele lactate, studiul susține că un aport mai mare de lapte a fost asociat cu un risc crescut de mortalitate și accident vascular cerebral. Dar nu există date specifice cu privire la limitarea cantităților de consum sau la cate porții în plus au fost luate de către participanții studiului.

Unt vs brânză

În ceea ce privește diferențele dintre unt și brânză, untul este incredibil de bogat în grăsimi saturate, grăsimi trans și colesterol în comparație cu brânza. În 100 de grame, untul are 51 de grame de grăsimi saturate, 3 grame de grăsimi trans și 215 mg de colesterol. Asta în timpce brânza cheddar, de exemplu, are doar 19 grame de grăsimi saturate, 1 gram de grăsime trans și, respectiv, 100 mg de colesterol.

Specialistii atrag atentia că este important să știm cantitățile optime de consum și ce fel de lactate sunt necesare pentru organismul nostru. Deși acest lucru este esențial pentru toată lumea, specialiștii atrag atenția în special persoanelor cu boli de inimă, probleme cu lipidele și alte boli metabolice.

Produsele lactate nu ar trebui să fie puse într-o lumină proastă. Oferă beneficii extraordinare sănătății, cu condiția să fie consumate în mod optim, într-o dietă echilibrată în legume, fructe, surse de grăsimi și proteine sănătoase și cereale.

Surse: eatthis.com, medscape.com, academic.oup.com

Urmărește CSID.ro pe Google News
Sarah Mușat
La început de drum, dar cu toate acestea încrezătoare în abilitățile ei, s-a alăturat echipei Ce se întâmplă doctore? în anul 2022. A început acest nou capitol cu entuziasm și cu o mare dorință de a inspira un număr cât mai mare de oameni prin informațiile de cea mai bună calitate ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân