Întreabă specialistul

Câte problemele de sănătate, tot atâtea soluţii! Iar specialiştii de încredere sunt cei care îţi oferă cele mai bune răspunsuri atunci când sănătatea pune multe semne de întrebare. Nu neglija vizita regulată la medic şi mergi obligatoriu de fiecare dată când ai simptome supărătoare! Şi ţine cont că o a doua părere este de multe ori necesară!

Puteţi solicita şi sfatul specialiştilor noştri consultanţi: pentru a trimite o întrebare, trebuie să vă creaţi un cont în site, apoi să vă logaţi cu numele de utilizator ales şi parola. Dacă aveţi nevoie de o recomandare urgentă, vă sfătuim ca, înainte de a adresa o întrebare, să citiţi răspunsurile existente, selectând domeniul care vă interesează sau folosind căutarea.

E posibilă o sarcină ?

Bună ziua. În data de 19 octombrie am avut un contact sexual, când s-a rupt prezervativul în timpul ejacularii. Dimineata următoare am luat escapelle, după 13 ore. După câteva zile am avut nişte sangerari vaginale, am înţeles că este un efect al pastilei. CM apare de obicei în jur de 10 în fiecare lună. În noiembrie a venit pe 9, a ţinut mai puţin decât în mod normal, iar în decembrie a venit pe 10, seara. În ianuarie a întârziat două zile, am fost la un control ginecologic, unde am făcut şi un test de sarcină care a ieşit negatic. Doamna doctor a zis că nu este nicio sarcină ( ar fi fost 12 săptămâni). După control, am mai făcut un test, negativ. Am mers la un alt medic unde am mai făcut un ecograf, medicul mi a arătat şi uterul, unde nu s a văzut nimic ( ar fi fost 14 săptămâni). După ultimul control am mai făcut încă un test de sarcină cu prima urină din zi, a ieşit din nou negativ. Totuşi abdomenul meu e vizibil mai voluminos în partea de jos. Imediat sub buric simt o zonă foarte tare, ca o minge de piatră care se întinde în jos câţiva centimetri şi în lateral puţin. Mă simt balonata chiar şi dimineaţa înainte să mănânc. Am avut şi o uşoară senzaţie de sani durerosi, plus că pe sfarcuri mi-au aparut nişte pete albe de câteva săptămâni, aproape o lună. Mentionez că în luna aceasta menstruatia a întârziat 2 zile, încă nu a venit. Am făcut încă două teste de sarcină, ambele negative. E posibilă o sarcină ? De asemenea, am o pulsatie continuă de mai mult de o lună în jurul buricului. Presupun că este aorta care pulsează. Care este cauza ?

Răspunsul specialistului

Specializare: Medic primar obstetrica-ginecologie
Clinica: Gynera Fertility Center

Nu, nu este posibila o sarcina. Nu stiu sa va spun care este cauza pulsatiei, nu cred ca este aorta.

Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații sau analize medicale de specialitate. Utilizatorii nu trebuie să își fundamenteze acțiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro. Datorită însuși modului în care funcționează comunicațiile intermediate de internet, o consultație medicală amănunțită nu este posibilă. Prin urmare, informația medicală prezentată de site-ul nostru nu trebuie folosită ca alternativă a consultului medical realizat în persoană de un medic specialist. www.csid.ro, societatea SC GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L, precum și toți colaboratorii ale căror sfaturi pot fi recepționate prin intermediul CSID.ro nu pot fi considerați răspunzători pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.

Mai multe raspunsuri de la Dr. Ioan Boleac
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...
Din aceeasi categorie
Rugaminte interpretare analize ureaplasma
Imi puteti interpreta, va rog urmatoarele rezultate: M.hominis/U. Urealyticum/ Antibiograma Ureaplasma urealyticum >= 10000 CCU/ml; Mycoplasma hominis - absent Antibiograma: Sensibil ...
Interpretare rezultate secretie vaginala
Imi puteti interpreta, va rog, urmatoarele rezultate? Celule epiteliale poligonale frecvente Celule epiteliale rotunde rare Celule de tip "clue cells" absente Leucocite (PMN) frecvente Eritrocite ...
Probleme sarcina 11 saptamani
buna ziua va rog sa mi spuneti ce sanse sunt sa aiba copilul modificari in urma unui ecograf transvaginal intrucat pe abdomen nu s a putut vedea valorile sunt os nazal nu se vizualizeaza regiune ...