Emisie involuntară de urină

[Enurezis]

Descriere

Enurezisul este termenul medical pentru a descrie udarea patului. Incontinenţa poate fi accidentală sau intenţională la copii care au vârsta la care ar trebui să aibe control asupra urinării. De obicei, fetele reuşesc să controleze acest proces mai rapid decât băieţii.

Incontinenţa poate fi diagnosticată la fete mai mari de 5 ani şi la băieţi mai mari de 6 ani care încă au dificultăţi de controlare a urinării. Există mai multe tipuri de enurezis care pot să apară:
Enurezis diurn (udarea patului pe timpul zilei);
Enurezis nocturn (udarea patului pe parcursul nopţii);
Enurezis primar (atunci când copilul nu a reuşit niciodată în totalitate să aibă controlul urinării);
Enurezisul secundar (apare atunci când un copil care a avut o perioadă de control şi apoi se întoarce la incontinenţă urinară);

Enurezisul nocturn apare de trei ori mai frecvent la băieţi decât la fete. Cei mai mulţi copii au probleme cu enurezisul nocturn.

Enurezisul primar este cea mai frecventă formă de incontinenţă urinară la copii. Există şi o predispoziţie genetică pentru enurezis; astfel dacă ambii părinţi au avut această problemă riscul este de 75%, iar riscul scade la 40% dacă numai unul dintre părinţi a avut enurezis. Udarea patului este mai frecevntă la copii care suferă de ADHD (deficit de atenţie/tulburare hiperkinetică).

Enurezisul nu este o boală, dar produce scăderea respectului faţă de sine, sentimente de ruşine, jenă şi limitarea activităţilor.

În evaluarea enurezisului trebuie excluse o eventuală infecţie urinară  sau diabetul şi de aceea se fac testări ale urinii.

Cauze posibile

• Educaţie deficitară în ceea ce priveşte folosirea toaletei;
• Întârziere a abilităţii de menţinere a urinii până ajunge la toaletă (acesta poate fi un factor până în jurul vârstei de 5 ani);
Incapacitatea de recunoaştere a vezicii urinare pline. Dacă nervii care controlează vezica urinară se maturizează încet, semnalul de vezică urinară plină s-ar putea să nu trezească copilul din somn, mai ales dacă acesta are un somn profund.
Dezechilibrele hormonale. În timpul copilăriei, unii copii nu produc suficient hormon antidiuretic (ADH) care încetineşte producţia de urină pe timpul nopţii.
Stresul. Evenimentele stresante, cum ar fi apariţia unui frate în familie, începutul şcolii sau petrecerea nopţii în altă parte decât casa proprie, pot declanşa enurezisul.
Infecţiile tractului urinar pot face dificilă controlarea urinării. Semnele şi simptomele acestei afecţiuni includ udarea patului, accidente urinare apărute pe parcursul zilei, urinări frecvente, hematurie (prezenţa de sânge în urină) şi dureri apărute la urinare.
Apneea de somn. Uneori udarea patului este un semn al apneei de somn obstructive, afecţiune în care respiraţia copilului este întreruptă în timpul somnului, adesea datorită inflamării sau hipertrofiei amigdalelor sau vegetaţiilor adenoide (polipi). Alte semne şi simptome includ sforăitul, infecţiile auriculare şi sinusale frecvente, dureri în gât şi somnolenţă în timpul zilei.
Diabetul. Pentru un copil care nu obişnuieşte să ude patul pe durata nopţii, apariţia acestui lucru poate fi primul semn al diabetului. Alte semne şi simptome includ creşterea volumului de urină eliminat, sete excesivă, oboseală şi scădere în greutate în ciuda unui apetit normal.
Constipaţia cronică. Lipsa unui tranzit intestinal regulat poate face ca vezica urinară a copilului să nu poată reţine prea multă urină ceea ce duce la apariţia enurezisului nocturn.
• Anomalii structurale ale tractului urinar sau sistemului nervos. Rareori, udarea patului este legată de defecte neurologice sau ale tractului urinar.
Vezică urinară mică – vezica urinară a copilului poate să nu fie dezvoltată suficient pentru a putea reţine urina acumulată pe parcursul nopţii;
Tulburări de somn sau obiceiuri inadecvate în ceea ce priveşte somnul;
Genetică – cei mai mulţi copii care au această problemă au unul sau ambii părinţi care au suferit de enurezis în copilărie;
• Medicamente care afectează somnul.

Trebuie să mergi la doctor dacă

• Copilul încă mai udă patul după vârsta de 6-7 ani;
• Copilul începe să ude patul după o perioadă în care acest lucru nu s-a mai întâmplat;
• Udarea patului este însoţită de dureri la urinare, sete neobişnuită, urină roşiatică sau sforăit.

CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.

Vezi în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Dr. Diana Ionescu: laserul în parodontoză și alte afecțiuni stomatologice