Vaccinul antigripal nu te îmbolnăvește

Sunt multe motive pentru care oamenii nu fac vaccinul antigripal. Unul dintre ele este acela că i-ar face să se simtă rău. Dar, chiar și în acest caz, starea de rău trece înr-o zi, două, fiind un semn că organismul se pregătește să lupte cu boala.
  • Publicat:
Vaccinul antigripal nu te îmbolnăvește

Acum, mai mult decât oricând, vaccinul antigripal este pe buzele tuturor. În România urmează aducerea a trei milioane de doze, tocmai pentru că specialiștii recomandă ca lumea să se vaccineze împotriva gripei. Astfel încât, vaccinați fiind, să nu mai aibă grija gripei. Doar a coronavirusului. Sunt, însă, persoane care se feresc să facă vaccinul, argumentând că acesta le poate face rău.

Vaccinul antigripal: de ce nu se vaccinează oamenii

Motivul pentru care oamenii nu se vaccinează nu ar trebui să fie costurile – ele pot fi făcute și prin medicul de familie, mai ales cei aflați în grupe de risc. Nici comoditatea nu ar trebui să fie o cauză – cel puțin pentru cei din SUA unde s-a adoptat o lege în luna august care permite farmaciștilor din toate cele 50 de state să facă vaccinuri împotriva gripei. În schimb, problema constă în faptul că multe persoane încă mai cred mitul potrivit căruia vaccinul antigripal te îmbolnăvește, de fapt, în loc să protejeze. Curentul anti-vaccinist a luat o mare amploare, din nefericire, în ultimii ani.

Vaccinul antigripal: e normal să ai o ușoară stare de rău după vaccin

La fel ca în majoritatea concepțiilor greșite care rămân totuși în picioare, există și aici puțin adevăr. Este normal să te simți obosit, să ai dureri musculare sau febră moderată după ce faci vaccinul împotriva gripei. Acesta este răspunsul sistemului imunitar, deoarece organismul creează anticorpi, adică o protecție reală împotriva gripei, spun specialiștii. Acest lucru se întâmplă la aproximativ la 10% dintre persoanele care au primit doza de vaccin.

Cu alte cuvinte, dacă simțiți că vă aflați în stadiile incipiente de gripă, acesta este de fapt un semn că veți fi protejați de virusul real. Ceea ce simțiți este, de fapt, sistemul de apărare al corpului care se pregătește să acționeze împotriva virusului.

Majoritatea versiunilor vaccinului împotriva gripei sunt alcătuite din viruși inactivați, ceea ce înseamnă că nu vă pot infecta celulele. Cu toate acestea, celulele imune declanșează alarme chimice imediat ce observă orice particulă asemănătoare unui virus. Acestea activează în sistemul imunitar înnăscut un răspuns generalizat care încearcă să pregătească organismul pentru orice potențial agent patogen. Această reacție inflamatorie poate provoca febră sau o mică umflatură în apropierea locului de injectare.

Oboseala pe care s-ar putea să o simți vine din „antrenarea” unei apărări imune mai specializate. Micile celule specializate, numite celule B, creează anticorpi, care sunt piloți de luptă celulari specifici fiecărui virus. Producerea acestor anticorpi necesită puțin consum de energie suplimentară, la început, dar recompensa este o foarte bună protecție împotriva gripei: Odată ce sunt prezenți în plasmă, anticorpii pot acționa asupra viitoarelor virusuri gripale.

Este important să fiți sănătos când faceți vaccinul!

Este posibil să vă îmbolnăviți după ce ați primit doza de vaccin antigripal, spun specialiștii. Dar nu ar fi rezultatul vaccinului în sine. Dacă organismul se afla deja în stadiile incipiente de luptă împotriva unui alt tip de infecție, cum ar fi streptococul și atunci veți primi doza, celulele B pot fi copleșite. În loc să producă anticorpi pentru a combate infecția reală, aceștia sunt atrași să producă anticorpi gripali, ceea ce vă face vulnerabil la o altă afecțiune. În plus, durează aproximativ două săptămâni până când corpul reușește să producă anticorpii necesari împotriva gripei. Între timp ați putea prelua o tulpină de gripă; de aceea, este important să vă asigurați că primiți doza de vaccin antigripal sau orice alt vaccin, atunci când vă simțiți complet sănătos.

Nu toată lumea observă aceste simptome după ce a fost vaccinată împotriva gripei. Dar, dacă nu vă simțiti prea bine, aflați că starea nu ar trebui să persiste mai mult de o zi sau două și nu ar trebui să necesite o vizită la doctor. Dacă aveți o reacție mai severă, contactați medicul de urgență!

 

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Prima mamografie: ce să știi înainte
Prima mamografie: ce să știi înainte
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”