Tu ce stii despre durerile menstruale?

Daca nici un ovul nu a fost fecundat de-a lungul unui ciclu menstrual, uterul se contracta pentru a expulza “capuseala” pe care o pregatise pentru a ocroti un eventual produs conceptual.
Tu ce stii despre durerile menstruale?
Tu ce stii despre durerile menstruale?

Dismenoreea sau
menstruatiile dureroase reprezinta una dintre cele mai frecvent
intalnite probleme in randul femeilor. Senzatiile resimtite in
abdomenul inferior, in primele zile ale ciclului menstrual, variaza
de la dureri usoare pana la severe, de la o zi pana la cateva zile.
Durerile pot incepe inainte ca scurgerile sanguine sa-si faca
aparitia si se instaleaza imediat ce ovulul este eliberat din ovar
si isi incepe drumul prin tubul falopian (trompa).

Dismenoreea poate fi primara sau secundara. Dismenoreea primara
este cel mai des intalnita si se caracterizeaza prin prezenta unei
dureri de burta si de spate, incepand cu 1-2 zile inainte de
menstruatie si care vor fi resimtite circa 2-4 zile.

Aceasta este o situatie normala, ce nu ridica suspiciuni medicale
intrucat nu este cauzata de vreo afectiune oculta. Dismenoreea secundara, pe de
alta parte, este cauzata de o afectiune posibil neidentificata, cum
ar fi endometrioza, adenomioza (o particularitate a endometriozei)
fibromul uterin sau boala inflamatorie pelvina.

Cine are menstruatii dureroase?

Jumatate dintre femei se plang de dureri menstruale, in 15% dintre
cazuri durerile fiind extreme. Iar specialistii sunt de parere ca
lipsa de miscare este de vina pentru cele mai multe cazuri de
dismenoree usoara.

In plus, pe langa stres, o serie de alti factori pot predispune o
femeie la menstruatii dureroase: varsta
tanara (sub 20 de ani), pubertatea precoce (mai devreme de 11 ani),
menoragia (sangerare abundenta) sau faptul ca nu au nascut. De
asemenea, femeile ce prezinta tulburari ale somnului sunt
predispuse la dureri in timpul menstruatiei.

De ce apare durerea?

Daca nici un ovul nu a fost fecundat de-a lungul unui ciclu
menstrual, uterul se contracta pentru a expulza „capuseala” pe care
o pregatise pentru a ocroti un eventual produs conceptual. Expulzia
este insotita de cresterea nivelului de prostaglandine, substante
asociate cu durerea si procesele inflamatorii. Insa
principala sursa a durerii menstruale o reprezinta contractiile
uterine.

Alte substante suspectate ca ar avea de-a face cu durerile din
aceasta perioada sunt leocotrinele, al caror nivel creste la
menstruatie.

Ce simtome insotesc de obicei durerea menstruala?

– moleseala, lipsa de vlaga, palpitatii;
– dureri de spate si in zona coapselor;
– greata, stari de voma;
– transipratii;
– diaree sau constipatie;
– balonare;
– dureri de cap.

Cum combati dismenoreea?

Exista o multime de remedii care amelioreaza sau fac sa dispara
complet durerile lunare. Acestea sunt fie antialgice,
anti-inflamatoare (ibuprofen) care calmeaza durerea, fie
anti-prostaglandinele care reduc crampele din uter si in plus reduc
cantitatea de sange eliminata sporind confortul din aceasta
perioada.

In alte cazuri, medicul poate prescrie anticonceptionalele care
inhiba ovulatia si reduc severitatea crampelor menstruale. Iar in
mod surprinzator, un studiu american arata ca 97% dintre medici
sunt de parere ca administratea continua a contraceptivelor, fara pauza –
pentru a suprima menstruatia, este o solutie lipsita de
riscuri.

Alte modalitati prin care durerea poate fi evitata sunt practicarea
unui sport cu regularitate, dusurile calzi, aplicarea unor surse de
caldura direct pe zona dureroasa, ceaiul de musetel si cel de
galbenele, sexul, acupunctura, suplimentele alimentare (vitamina E,
vitamina B1 si omega-3), odihna.

Citeste si Evita umflarea picioarelor in timpul
menstruatiei