Suprabacteria Staphylococcus aureus – metode de tratament alopate și naturiste

Dr. Laura Panait răspunde: Cine este mai predispus la infectarea cu Staphylococcus aureus? Există și tratamente naturiste?
  • Publicat:
Suprabacteria Staphylococcus aureus – metode de tratament alopate și naturiste
foto: Shutterstock

”Predispoziția cea mai mare de a dezvolta infecții cu bacterii de tipul Staphylococcus aureus o au pacienții care au nevoie de dializă. Sau au cateter urinar ori diagnostic de diabet zaharat, HIV, boli neoplazice (cancer), boli vasculare, pulmonare, în general boli cronice,” explică dr. Laura Panait, medic de familie, competență ultrasonografie generală. Am aflat cum se diagnostichează infecția cu Staphylococcus aureus, metode de tratament alopate și naturist, mod de transmitere.

CSÎD: Cum se diagnostichează Staphylococcus aureus??

Dr. Laura Panait: Determinarea anticorpilor împotriva toxinei se face doar în anumite situații. În funcție de aparatul afectat se analizează:  sânge, sputa, secreția oculară, conținut gastric, materii fecale, etc.

 

CSÎD: La ce medic trebuie să mergi dacă suspectezi că ești infectat cu Staphylococcus aureus?

Dr. Laura Panait: În funcție de localizarea infecției, “unde doare”, pacientul se prezintă la medicul dermatolog, medicina internă, oftalmolog, gastroenterolog, etc.

Pentru a nu se plimba la toate specialitățile cel mai bine este să se prezinte la medicul de familie/ medicina generală care poate îndruma țintit pacientul și în același timp să recomande un set de investigații a probelor biologice de bază.

Staphylococcus aureus – cum se tratează

CSÎD: Ce metode de tratament sunt?

Dr. Laura Panait: Cel mai frecvent se primește tratament antibiotic. De multe ori, pacienți iau antibioticul recomandat de un prieten care a trecut prin asa ceva și “a mers bine”.

Este foarte important ca pacientul să se prezinte la medic pentru a primi un antibiotic ce i se potrivește și acționează țintit. Astfel se înlătură rezistența la antibiotice și rezultatele acesteia. Un antibiotic folosit necorespunzător poate duce, pe lângă creșterea rezistenței la antibioticul respectiv și la agravarea infecției cu deterioararea stării generale a organismului.

Încurajez ca orice tratament să fie luat sub îndrumare medicală și teste corespunzătoare: analize probe biologice și antibiograma.

Pe lângă tratamentul antibiotic (tratarea cauzei) se folosesc și medicamente pentru înlăturarea simptomelor și semnelor, respectiv drenare, curățare chirurgicală unde este cazul.

Tratamente naturiste împotriva stafilococului auriu

CSÎD: Există și tratamente naturiste?

Dr. Laura Panait: Având în vedere creșterea rezistenței la antibiotice tot mai larg răspândită, s-au făcut studii pentru găsirea de noi agenți antimicrobieni și care modifică rezistența la antibiotic.

Conform Lett Appl Microbiol. 2018 Jun;66(6):491-495. doi: 10.1111/lam.12880. Epub 2018 Apr 19,  Mierea de Manuka  prin metilglioxal (MGO), componentul său activ are proprietăți antimicrobiene cțt și proprietatea de a crește eficiența antibioticelor aprobate de FDA.

 

CSÎD: Este contagios Staphylococcus aureus?

Dr. Laura Panait: Multe persoane pot fi “purtători sănătoși” ai acestei bacterii și să o transmită mai departe având în vedere că rezistă pe suprafețe și obiecte chiar și la temperaturi extreme. Ea se poate transmite și de la o persoană la alta.

Dr Laura Panait, medic de familie, foto arhivă
Dr. Laura Panait, foto arhivă
Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân