Revizia protezei de șold: sfaturile medicului ortoped și situațiile excepționale

Dr. Vlad Predescu, ne vorbește despre revizia protezei de șold, procedură prin care mobilitatea acestei articulații este redată pacientului.
  • Publicat:
Revizia protezei de șold: sfaturile medicului ortoped și situațiile excepționale
Foto: Dr. Vlad Predescu

Într-o perioadă în care medicina a evoluat constant și, în același timp, dorința oamenilor de a fi activi la vârste din ce în ce mai înaintate devine din ce în ce mai pregnantă, medicii ortopezi au reușit să perfecționeze tehnici complexe de operație, menite să aducă liniște celor care au fost nevoiți, de-a lungul vieții, să sufere o operație de artroplastie de șold. Este vorba de revizia protezei de șold, așa cum este ea cunoscută publicului larg, o intervenție complexă prin care vechea proteză de șold este înlocuită cu una nouă, procedură prin care mobilitatea acestei articulații este redată pacientului.

Pentru a detalia acest subiect care devine din ce în ce mai interesant pentru mulți dintre cei care au avut parte de o artroplastie de șold, vom sta de vorbă cu medicul ortoped Vlad Predescu, unul dintre cei mai experimentați chirurgi din țara noastră, supraspecializat în tehnica protezării și a reviziei acesteia.

De ce apare nevoia protezării?

Pentru a putea discuta despre detaliile legate de revizia protezei de șold, vom analiza, în prima etapă, cauzele care stau la baza deciziei inițiale de a interveni chirurgical la nivelul acesteia. În cele mai numeroase cazuri, deteriorarea ireversibilă a cele mai mari articulații a corpului are la bază două situații distincte: prima dintre ele este legată de apariția coxartrozei, o degradare lentă a articulației șoldului, care poate avea la bază numeroase cauze, printre care amintim malformațiile congenitale, reumatismul sau tulburările circulatorii.

A doua situație este cea legată de accidente, atunci când zona respectivă suferă un șoc puternic care duce la alterarea gravă a sistemului osteo-muscular din respectiva zonă. Dacă nu punem acest caz aparte, care poate apărea la orice vârstă, în general, degradarea lentă a acestei articulații are loc în perioade lungi de timp, motiv pentru care durerile apar, de obicei, la vârste mijlocii sau înaintate.

Inițial, vorbim de dureri locale, cu o frecvență redusă, care, de cele mai multe ori, reacționează la tratamente non-chirurgicale, cum ar fi administrarea de antiinflamatoare sau fizioterapie. În timp, durerile devin din ce în ce mai puternice, se instalează în momentele de repaus sau chiar și noaptea, afectând starea de bine a pacientului, precum și capacitatea de a efectua lucruri simple, precum încălțatul sau punerea unei șosete.

În acest moment, medicul ortoped va propune soluția artroplastiei totale, atunci când anumite porțiuni ale articulației șoldului sunt înlocuite cu un implant artificial.

Evoluția protezării în ultimii ani

Din fericire, ultimii 20 de ani au adus cu sine o îmbunătățire radicală atât a protezelor disponibile, cât și tehnicilor de operare.

Când am realizat primele intervenții de protezare, în urmă cu aproape 20 de ani, nu aveam la dispoziție decât câteva modele, majoritatea erau cimentate, iar cele necimentate nu prezentau decât un singur cuplu de frecare, care era metal pe polietilenă. Astăzi, chirurgia a avansat foarte mult. Avem la dispoziție proteze cu cupluri de frecare ceramice sau metalice, care au uzura mai mică decât cele de acum două decade. Implantarea se poate face prin chirurgie minim invazivă, de către chirurgii care stăpânesc această tehnică, iar acest lucru înseamnă dureri postoperatorii mai mici, dar și o mobilizare mult mai rapidă. Acum 20 ani, recuperarea dura 3-6 luni, iar în prezent, prin tehnicile noi, durează 1-2 luni. Pentru a limita uzura dispozitivului și pentru ca pacientul să simtă cât mai puțin faptul că are o articulație protezată, tehnica chirurgicală trebuie să fie precisă, astfel încât, în prezent, avem în echipă roboți chirurgicali care ne ajută la acest lucru, precizează doctorul Predescu.

Revizia protezei de șold: Operațiile trebuie realizate în clinici supraspecializate

În prezent, multe dintre protezele care sunt folosite de medicii ortopezi au o durată preconizată a vieții de peste 20 de ani. Iar acest lucru este posibil întrucât acestea au fost îmbunătățite de-a lungul timpului și, foarte important, au fost montate cu o precizie foarte bună, astfel încât compatibilitatea protezei cu anatomia pacientului să fie la cele mai înalte cote.

Acesta este unul dintre cele mai importante motive pentru care o artroplastie totală de șold trebuie să fie realizată de un medic cu o vastă experiență în acest domeniu, astfel încât, atunci când implantul se uzează, intervenția de revizie să fie realizată în cele mai bune condiții posibile. Datorită acestui fapt, în ultimii ani, pe plan mondial, începe să se impună implantarea robotic asistată, cea folosită de doctorul Predescu în cadrul intervențiilor sale.

Pentru a fi la curent cu toate informațiile necesare luării deciziei de revizie a protezei implantate, pacientul trebuie să știe și detaliile delicate, unul dintre acestea fiind infecțiile periprotetice. Această afecțiune este o complicație gravă, care poate compromite rezultatul bun al protezării, dar, pentru a diminua din periculozitate, sunt luate numeroase măsuri profilactice care țin de pacient și de serviciul chirurgical.

De altfel, protezarea articulară nu trebuie efectuată decât în centre supraspecializate, dotate conform legislației în vigoare, tocmai pentru a evita posibilitatea apariției acestor complicații. În literatura de specialitate, această situație extrem de dificilă este raportată la 0,5 – 1,5% dintre cazuri. De asemenea, în cazuri foarte rare, dacă a existat un defect de fabricație, există șansa de a se rupe brusc implantul protetic, însă acestea sunt doar situații excepționale.

Ceea ce trebuie reținut este faptul că, prin întârzierea intervenției de revizie sau prin extragerea neglijentă a unor componente protetice, se poate pierde țesutul osos. Acest fapt este extrem de grav pentru că noul implant, de revizie, trebuie ancorat și adaptat la capitalul osos restant și, mai exact, la anatomia extrem de distorsionată a articulației care a fost afectată.

Există cazuri în care această articulație distrusă să nu mai poată fi protezată sau să fie nevoie de tehnici speciale de înlocuire a țesutului osos cu grefe osoase sau cu grefe metalice.

Revizia protezei de șold: recuperarea după intervenție

Recuperarea după revizie este mai lentă și mai îndelungată față de cea după prima operație de protezare. Astfel, în funcție de cât de mari au fost distrugerile osoase, pacientul va avea nevoie de o perioadă mai lungă de mers cu cadrul și de repaus la pat, iar sprijinul complet pe picior va fi efectuat numai după ce grefele osoase sau metalice s-au integrat, de regulă după 6-8 săptămâni.

Intervențiile de revizie au și o rată mai ridicată de complicații mecanice, printre care putem aminti luxația protezei. Cauzele sunt multiple, dar pot fi menționate insuficiența musculaturii pacientului, care a fost distrusă fie de produșii de uzură proveniți din proteza inițială, fie în timpul manevrelor de extragere a componentelor protetice.

Însă, în marea majoritate a cazurilor, intervenția chirurgicală este un succes, fără alte complicații, dovadă stând faptul că echipa coordonată de doctorul Predescu a efectuat acest tip de operații și la pacienți trecuți de 90 de ani.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân