Obezitate – din ce cauze neașteptate apare?

Fie că ține de factorii de mediu, de comportamente, afecțiuni, medicație sau factori ereditari obezitatea afectează sănătatea întregului organism.
  • Publicat:
Obezitate - din ce cauze neașteptate apare?
Din ce cauze se instalează obezitatea? Foto: Pexeles.com

Una dintre problemele de sănătate cele mai accentuate la nivel mondial este obezitatea. Sedentarismul, excesul caloric provenit din alimente, stilul de viață neechilibrat, dar și unele afecțiuni duc la instalarea kilogramelor în plus. Dacă unii se știu ”grăsuți” de mici copii, la alții obezitatea s-a instalat ”aproape tăcut”. Medicii vorbesc despre cauze cunoscute, dar și despre cauze neștiute.

 

Când vorbim despre cauza obezității care este principalul vinovat? Obezitatea se observă în general atunci când există un dezechilibru între aportul și consumul de energie. Adică cantitatea de alimente și băuturi ingerate au un aport de energie mult mai mai mare decât nevoile și capacitatea de metabolizare a organismului. Acest dezechilibru este favorizat de factorii de mediu, totodată mult influențat și de particularitățile genetice ale persoanei.

Sedentarismul, alimentele hipercalorice – primele incriminate pentru apariția obezității

Ce factori pot fi controlați aparent cel puțin? Lipsa activității fizice și sedentarismul, obiceiul de a consuma alimente hipercalorice, porțile mari sau prea mari de mâncare. Lor li se adaugă oboseala, lipsa somnului, atitudinea neadaptată a anturajului în raport cu alimentația (restrictivă/prea permisivă), factori psiho-patologici (depresia, hiperfagia bulimică), afecțiuni endocrine, progresul tehnologic care ne face să depunem mai puțin efort pentru viața de zi cu zi (imaginați-vă că în trecut pentru a avea apă, trebuia să mergem să o scoatem din fântână, să o cărăm acasă în găleată etc iar acum doar deschidem robinetul sau sticla. Alți factori de mediu: afecțiuni precum bulimia, dizabilitatea intelectuală sau motorie, tratamente îndelungate cu medicamente ce au ca efecte secundare kilogramele în plus, statutul social, microbiomul intestinal, evenimente epigenetice.

Părinți obezi, copii obezi?

Nu o dată ați observat, poate chiar pe propria piele, că în familiile cu probleme de greutate sau chiar obezitate instalată sunt mai mulți membri care au kilograme în plus, inclusiv copii. Alți factori de risc importanți implicați în apariția obezității sunt: supraponderea și obezitatea părinților. Chiar și bebelușii născuți cu greutate sub medie sau greutate peste medie pot experimenta obezitatea. Mamele care în timpul sarcinii au suferit de diabet gestațional pot avea copii obezi. Un alt aspect important de observat pentru părinți și medici este câștigul ponderal accelerat în primii  doi ani de viață al copiilor.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân