Motivul nr. 1 ca să slăbiţi: risc scăzut de cancer genital şi de sân!

Mai doriţi un motiv ca să scăpaţi de acumulările de ţesut gras în special de pe abdomen? Vă oferim unul: riscul considerabil mai mic de a face cancer de uter şi de sân.
  • Publicat:
Motivul nr. 1 ca să slăbiţi: risc scăzut de cancer genital şi de sân!

 

Mai doriţi un motiv ca să scăpaţi de acumulările de ţesut gras în special de pe abdomen? Vă oferim unul: riscul considerabil mai mic de a face cancer de uter şi de sân.

Secreţia de estrogeni din corpul unei femei este una fiziologică, implicată în activitatea sânului şi a endometrului (mucoasa care tapetează uterul). Dar sânul şi uterul sunt create pentru o cantitate normală, fiziologică de estrogeni şi nu pentru cantitatea creată artificial de ţesutul adipos. Să intrăm în detalii!

Secreţia de estrogen din endometru este importantă pentru ca mucoasa să se pregătească lună de lună pentru o nouă sarcină. Ovarele secretă estrogen şi progesteron tocmai pentru o eventuală sarcină.

Secreţia excesivă de estrogen face ca acesta să acţioneze haotic asupra mucoasei uterine şi astfel apare o proliferare de celule. La început, se instalează hiperplazia endometrială, la început banală, apoi chistică, adenomatoasă şi urmează cancerul de endometru.

Grăsimea se constituie ca un organ endocrin pentru care nu suntem proiectate, iar aceasta secretă mult estrogen, cu  efecte negative asupra endometrului şi asupra sânului. 

Vestea bună este că femeile care scapă de masa grasă, de adipocite, reduc cantitatea de hormoni estrogeni pe care o secretă. Aşadar, dacă vă încadraţi în rândul femeilor care au un strat generos de grăsime pe abdomen în special, mergeţi la 6 luni la o ecografie transvaginală şi la o ecografie de sân, ca să ştiţi sigur că sunteţi sănătoase.

Simultan, încercaţi să reduceţi masa grasă, dar nu prin diete fanteziste, doar cu legume sau doar cu aport de carne. Acestea vă slăbesc rapid, dar vă cresc automat masa grasă în defavoarea masei musculare, deci riscul devine şi mai mare.

Sfatul specialiştilor este să vă propuneţi să slăbiţi maximum 4 kilograme pe lună. Mâncaţi puţin, de 5 ori pe zi şi combinaţi doar cu legume (în afară de cartofi) carnea, brânzeturile şi ouăle. Consumaţi cereale integrale şi ulei presat la rece, eliminaţi zahărul, făina albă şi beţi multă apă. Astfel, vă creşteţi conseiderabil şansele de a vă menţine sănătatea pe termen lung!

Citeşte şi: Simptome pe care trebuie să le ascultăm

 
Urmărește CSID.ro pe Google News
Andreea Groza - Redactor colaborator
Mă întâlnesc în fiecare zi cu doctori. Pentru cei mai mulţi pământeni, care nu sunt ipohondri, probabil, acest comportament pare ciudat. Dar socializăm în cadrul unor interviuri în care noi, echipa, încercăm să aflăm poveşti scurte şi concise despre cum putem să funcţionăm optim. Fiecare ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”