De ce nu e bine să bei lapte când iei antibiotice? Cum se iau corect medicamentele pentru a nu avea reacții adverse

  • Publicat:
De ce nu e bine să bei lapte când iei antibiotice? Cum se iau corect medicamentele pentru a nu avea reacții adverse
Foto: shutterstock

Medicamentele trebuie luate într-un anumit moment pentru a fi cât mai eficiente și sigure, lipsite de reacții adverse, avertizează specialiștii. Pe prospectul fiecărui medicament este menționat acest aspect, însă prea puțini dintre noi cunoaștem motivul din spatele recomandării.

Mulți știm că trebuie să luăm medicamentele după masă. Dar sunt și anumite pastile care trebuie administrate pe stomacul gol sau, din contră, evitate în timpul mesei, mai ales dacă consumăm anumite alimente.

Este important să înțelegem că alimentele declanșează anumite reacții chimice în organism, schimbări care presupun creșterea producției de bilă și a acidității la nivelul stomacului. În consecință, ceea ce mâncăm poate influența modul în care sunt absorbite medicamentele în organism și, implicit, acțiunea acestora.

Când luăm medicamentele: ce înseamnă înainte sau după masă?

Administrarea unui medicament după masă presupune lăsarea unei ferestre de 30 de minute de la terminarea mesei. Acest interval este necesar pentru ca medicamentul să fie absorbit corespunzător în organism fără a cauza reacții adverse, cum ar fi durerile de stomac, greața, vărsăturile, diareea, hemoragia digestivă (gastroragie) sau ulcerul însoțit de complicații.

Exemple de medicamente care trebuie luate după masă sunt antiinflamatoarele nonsteroidiene AINS (ibuprofen, aspirină, indometacină, diclofenac, naproxen, ketoprofen, dexketoprofen, piroxicam etc.), metformin (pentru diabet), anti-malaricele și steroizii (folosiți în cazul bolilor autoimune).

Pe de altă parte, medicamentele care se iau înainte de masă sau pe stomacul gol necesită lăsarea unei ferestre de minimum 2 ore înainte de masă sau cel puțin o oră după masă. Printre pastilele care trebuie luate pe stomacul gol se numără antihistaminicele, bifosfonații (folosiți în tratamentul afecțiunilor osoase) și hormonii tiroidieni.

Lactatele și antibioticele

Dacă medicul ți-a recomandat să iei antibiotice precum tetraciclină sau ciprofloxacină, este indicat să eviți consumul excesiv de lapte, brânză sau sucuri fortificate cu calciu, deoarece acțiunea medicamentelor poate fi inhibată cu până la jumătate și infecția din corp poate persista, fiind necesară prelungirea tratamentului cu antibiotice.

Cât privește consumul de alcool, acesta este complet contraindicat în cazul administrării oricărui medicament, deoarece crește riscul apariției reacțiilor adverse. Spre exemplu, asocierea alcoolului cu antihistaminice poate duce la somnolență excesivă, cea cu paracetamol poate favoriza toxicitatea hepatică, iar cea cu antiinflamatoare nonsteroidiene poate conduce la hemoragie digestivă.

Alimente care pot inhiba sau potența acțiunea medicamentelor

Anumite medicamente își pot pierde eficiența sau, din contră, le poate fi potențată acțiunea atunci când sunt luate în timpul mesei, mai ales dacă se consumă anumite alimente.

Spre exemplu, grepfrutul conține o enzimă numită CYP3A4 care poate reduce cu până la 50% acțiunea statinelor, a medicamentelor pentru aritmie sau hipertensiune, a anxioliticelor sau a medicamentelor luate cu scopul evitării respingerii unui organ transplantat.

Legumele cu frunze verzi bogate în vitamina K sunt, de asemenea, contraindicate dacă iei anticoagulante, deoarece pot crește riscul de hemoragie. Exemple de astfel de alimente care potențează acțiunea anticoagulantelor sunt kale, spanacul, varza, mangoldul, pătrunjelul, broccoli.

În concluzie, medicamentele trebuie luate întocmai așa cum recomandă medicul sau conform prospectului pentru a-și îndeplini acțiunea și a fi evitate efectele adverse.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân