Fumatul duce la impotență și reduce mărimea penisului cu până la 1 centimetru

Fumatul duce la impotență, aviz domnilor! În plus, poate reduce mărimea penisului cu până la 1 centimetru şi dăunează grav vieții sexuale.
  • Publicat:
  • Actualizat:
Fumatul duce la impotență și reduce mărimea penisului cu până la 1 centimetru
Sursa foto: 123rf.com

Fumatul duce la impotență, dar și la alte probleme de sănătate, mult mai grave, așa cum este cancerul de plămâni. Acesta este unul dintre cele mai nocive obiceiuri, nu mai este un secret pentru nimeni.

Însă nu mulţi sunt cei care conştientizează că fumatul poate avea efecte negative şi asupra vieţii sexuale. În special bărbaţii sunt vizaţi de acest avertisment! Potrivit specialiştilor, fumătorii au un risc mai crescut de tulburări erectile. Mai mult decât atât, adolescenţii care fumează riscă să aibă un penis mai mic.

Fumatul duce la impotență – nicotina e de vină!

Numeroase studii au arătat că fumatul, în special nicotina, afectează fluxul sangvin, inclusiv pe cel de la nivelul organelor genitale masculine, ca urmare a efectului vasoconstrictor.

Drept consecinţă, penisul nu este corect irigat şi astfel nu se obţine erecţia sau aceasta este slabă şi de scurtă durată. De asemenea, substanţele chimice din ţigări pot duce şi la micşorarea penisului, mai ales în cazul unui fumător înrăit, care are acest obicei de mulţi ani.

Mai precis, penisul unui fumător se poate micşora cu până la 1 centimetru în comparaţie cu persoanele nefumătoare. Explicaţia este aceeaşi: fumatul perturbă circulaţia sangvină şi duce la calcifierea vaselor de sânge de la nivelul penisului, potrivit europeanurology.com

Iar efectele negative ale fumatului asupra vieţii sexuale se regăsesc şi în rândul femeilor. Perturbarea fluxului sanguin împiedică irigarea ţesutului care căptuşeşte vaginul, ceea ce micşorează şansele ca o femeie să simtă plăcere în timpul actului sexual şi, implicit, să ajungă la orgasm.

Infertilitatea, strâns legată de obiceiul fumatului

Alte efecte negative ale fumatului pot fi infertilitatea (substanţele chimice din fumul de ţigară influenţează proprietăţile fiziologice ale lichidului seminal, precum concentraţia, motilitatea, aspectul şi informaţia genetică), problemele în timpul sarcinii, menopauza precoce, boala Peyronie şi, desigur, cancerul de plămâni. Vezi aici şi alte efecte nocive ale fumatului!

Disfuncţiile erectile pot fi însă şi un semn al afecţiunilor cardiovasculare. Acest simptom poate apărea cu mulţi ani înainte de producerea unui infarct sau a unui accident vascular cerebral.

Unele studii au arătat că riscul de tulburări sexuale la fumători este cu 40% mai crescut în comparaţie cu nefumătorii. Medicii au observat că o reducere cu 25% a fluxului sanguin poate duce la tulburări de erecţie, iar o scădere cu până la 50% a acestuia favorizează apariţia anginei pectorale şi a altor condiţii medicale care cresc riscul de afecţiuni cardiovasculare grave.

Din acest motiv, cea mai frecventă metodă de tratament pentru disfuncţia erectilă constă în administrarea de medicamente care sporesc circulaţia sângelui (Viagra, Cialis, Levitra etc.).

Lasă-te de fumat – efectele sunt reversibile!

Din fericire, impotenţa şi celelalte efecte negative ale fumatului asupra inimii, creierului, rinichilor etc. sunt reversibile: dacă te laşi de fumat, ai şanse mari să îţi recapeţi sănătatea şi să ai o viaţă sexuală mai bună. Află aici cum poţi renunţa la fumat prin metoda uşoară a lui Allen Carr!

Studiile arată că foştii fumători raportează o îmbunătăţire a performanţelor sexuale. Însă uneori renunţarea la fumat nu este suficientă, caz în care tulburările erectile se tratează cu medicamente precum sildenafil sau tadalafil, care ajută la menţinerea erecţiei şi ameliorează experienţa sexuală.

Totuşi, dacă prezinţi şi alte afecţiuni cardiovasculare, precum hipertensiunea arterială, este indicat să ceri opinia medicului înainte de a urma un astfel de tratament.

Exerciţiile fizice aerobice, somnul de calitate şi dieta echilibrată sunt, de asemenea, recomandări ale medicilor pentru îmbunătăţirea vieţii sexuale şi a sănătăţii în general.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre colonoscopie. Dr. Oana Dolofan: „Nu orice pacient poate face colonoscopie”