Despre cum trebuie sa ne traim viata…

Lipsa banilor sau grija cheltuirii lor cat mai inteligent duce la epuizare fizica si psi­hica
Despre cum trebuie sa ne traim viata…
Despre cum trebuie sa ne traim viata...

Bucurestiul, oboseala, nervii, somnul, timpul asta care nu-mi mai ajunge si multe alte nimicuri pe care nici macar nu le-am observat m-au adus intr-o stare in care nu credeam ca am sa ma gasesc atat de tanara. E de ajuns sa pierd autobuzul, sa ma calce cineva pe picior in aglomeratie sau sa observ ca nu mai am bani in portofel si imediat devin anxioasa, uneori paranoica.

Nimic nu merge bine, nimeni nu-mi vrea binele, nici un loc nu mai e destul de bun, iar eu nu sunt buna de nimic. E trist si stiu ca o buna parte din lumea asta multa care ma calca pe picioare, ma face sa-mi ies din minti, vorbeste tare la telefon in metrou, se cearta la coada la supermarket sau ma injura-n trafic are exact aceeasi problema pe care o am si eu.

Banii ma streseaza cel mai tare. Cand nu-i ai, te obosesti sa-i faci sau sa-ti plangi de mila ca nu-i ai sau macar sa te gandesti cum sa-i faci. Iar cand ii ai, te obosesti sa-i cheltuiesti inteli­gent,  dar mai ales devii obsedat sa faci mai multi bani, pentru ca orice ai face si oricati ai avea, niciodata nu-s suficienti.

Toata aceasta zbatere duce la epuizare fizica si psi­hica. Cele mai multe persoane nu constientizeaza ca se afla intr-o astfel de stare. Daca se simt obosite, isi propun sa mai reziste inca putin. Sa mai treaca si perioada asta si gata… se linistesc! Ce iluzie! Ei bine, nu ne linistim niciodata!
 
Totul bine… mereu prost

Da, incep sa obosesc. La inceput am crezut ca e plictiseala, rutina, dar nu, e oboseala. Si stres. Si nervi. Si faptul ca sunt calcata pe bataturi (la propriu si la figurat), si faptul ca am semnat un contract si nu se respecta, si nu iau banii la timp, si am multe de facut, si imi doresc din suflet sa le fac…

De ce nu poate fi totul bine? De ce trebuie mereu sa mearga ceva prost? E un fel de lege a lui Murphy. Daca totul merge bine, inseamna ca ceva a mers prost, cam asa era, nu?

Ca intr-o zi de… luni 

Timpul. Probabil cel mai de pret lucru pe care omul nu-l are sub control. Am ajuns intr-o epoca a vitezei, a alergarii dupa bani si stare sociala, a incercarii de valorificare a timpului pe care nu-l mai avem. In fiecare dimineata de dupa weekend, lunea, te scoli la o ora cat mai in zori si iti vine in gand fara sa vrei: rutina.

Aceeasi rutina ce iti tine companie 5 zile pe saptamana, aceeasi rutina ce-ti provoaca sila si te angoaseaza, aceeasi rutina ce iti fura vitalitatea, ajungand intr-un final sa uiti de tine. Sa uiti ca odinioara stiai doar Fericirea, sarutai mana Bucuriei si te casatoreai zilnic cu Iubirea fata de tot si toate.

Ajungi sa uiti ca odata simteai ca traiesti, ca odata radeai cu pofta de viata si te bucurai primavara cand natura prindea viata si te imbratisa. Acum doar o calci in picioare in drumul tau spre alte treburi. Acum ti-a trecut copilaria. Acum clepsidra iti da bice pe spate. Acum Chronos nu mai exista pentru tine, e doar o amintire.

Inspirata, precum un desen tehnic

Trebuie ca sunt intelectuala, altfel nu inteleg de ce am nascocit un mecanism de aparare explicit, care sa-mi fluidizeze gandurile in situatii nepotrivite, am inventat negocierile in patul conjugal, am creat un compendiu de pretexte motivationale pentru fiecare zi din viata pierduta in rutina haotica a secolului in care vietuiesc, mi-am gasit explicatii si scuze pentru a con­tinua sa ma complac in isteria generala a momentului si a trendului.

Sunt in­telectuala, e clar! Pe la suburbiile fiintei inca imi traiesc frisonul si drama. In cerul gurii imi suie uneori aroma cafelei cu zat din Capsa vremurilor apuse.

 

Pagina 1 din 2
Cum il convingi sa mearga la doctor?
Cum il convingi sa mearga la doctor?