Cumpără-ţi lentile de contact numai după sfatul medicului!

Cumpărături de pe net - ştiu, este mult mai comod să stai în fotoliu, să răsfoieşti cataloage virtuale şi să dai comandă. Dar în cazul multor produse - în special medicamente sau dispozitive medicale- trebuie să fii foarte atent: dacă e musai să le cumperi online, trebuie să ai recomandarea medicului pentru un anumit produs şi să cauţi numai site-uri de încredere.
  • Publicat:
Cumpără-ţi lentile de contact numai după sfatul medicului!

Cumpărături de pe net – ştiu, este mult mai comod să stai în fotoliu, să răsfoieşti cataloage virtuale şi să dai comandă. Dar în cazul multor produse – în special medicamente sau dispozitive medicale- trebuie să fii foarte atent: dacă e musai să le cumperi online, trebuie să ai recomandarea medicului pentru un anumit produs şi să cauţi numai site-uri de încredere.

Cazul recent al tânărului care a suferit leziuni grave la ochiul stâng după ce a folosit o lentilă de contact cumpărată de pe internet trage un semnal de alarmă asupra acestor dispozitive. Ce se poate întâmpla dacă acestea nu ni se potrivesc – ne lămureşte dr. Roxana Cozubaş.

”Atunci când folosim lentile de contact necorespunzătoare, pot apărea complicaţii. Cele mai frecvente şi uşor de recunoscut complicaţii sunt hiperemia conjunctivală (ochiul roşu) sau conjunctivita. Din păcate, lentila de contact acţionează ca un pansament care nu lasă durerea să se manifeste, astfel că, dacă nu le îndepărtaţi din ochi, nu vă veţi da seama că este ceva în neregulă. Hiperemia conjunctivală este primul semn că la ţesutul de la exteriorul ochiului ajunge prea puţin oxigen şi încearcă să suplinească acest aport inadecvat “trăgându-şi” vase de sânge cu nutrienţi cât mai aproape de ea. În cazuri mai avansate, acest ţesut roşu poate să acopere toată corneea, iar vederea este afectată serios.

Conjunctivita apare mai ales în cazul portului inadecvat de lentile de contact din hidrogel; este o afecţiune dată de frecarea suprafeţei neregulate a lentilei încărcate cu depozite de interiorul pleoapei; de asemenea, poate apărea şi în cazul lipsei oxigenului pentru mult timp (prelungirea numărului de ore de purtare zilnică şi/sau prelungirea numărului de zile de purtare în total). În cazuri grave, poate apărea şi keratita/ulcerul corneean, o afecţiune gravă care duce la perforarea acestui ţesut şi la pierderea vederii în lipsa unui transplant de cornee. În toate aceste cazuri, în stadiile avansate, trebuie întrerupt portul de lentile de contact şi să vă îndreptaţi de urgenţă către un consult oftalmologic”, recomandă dr Roxana Cozubaş – Optical Network.

Verifică vânzătorul

”Nu cumpăraţi lentile de contact sau ochelari fără recomandarea medicului, inclusiv atunci când le cumpăraţi online”,  atrage atenţia Laura Pascu, PR Manager Centrul European al Consumatorilor – ECC Romania.
Sunt destule cazuri în care nu găseşti lentilele de contact recomandate decât pe site-uri specializate din afara ţării.

Dar înainte de a le comanda, trebuie să verifici anumite detalii legate de activitatea comerciantului. Orice agent economic care vinde online este obligat să indice pe site denumirea comercială, adresa poştală la care este stabilit, precum şi, în cazul în care există, numărul de telefon, numărul de fax şi adresa de poştă electronică, numărul de înmatriculare şi codul de înregistrare fiscală. Informaţiile se află în secţiunea „Contact” sau „Menţiuni legale”, „Termeni şi condiţii” sau „Protecţia datelor personale”.

Dacă informaţiile găsite te-au lămurit legat de seriozitatea comerciantului, poţi plasa comanda, iar în momentul în care agentul economic ţi-a trimis mesaj că a acceptat-o, contractul este semnat (da, există un contract şi în online şi l-ai acceptat când ai bifat acea căsuţă la momentul finalizării comenzii). Din acest punct vor avea aplicabilitate anumite drepturi: vei putea să te retragi din contract, vei putea să soliciţi executarea sau încetarea acestuia, dacă produsul nu este livrat.

”Dacă ai primit doar mesajul care-ţi confirmă plasarea comenzii, nu şi  confirmarea că agentul economic are produsul în stoc şi că ţi-l va livra, ia legătura cu acesta. Păstrează toate mesajele primite: confirmarea comenzii, confirmarea acceptării comenzii (aşa cum a fost plasată sau cum a fost modificată în urma acordului tău) pentru că acestea fac parte din contract şi te pot ajuta dacă ai probleme ulterior.”
 
Renunţă, dacă nu e pentru tine

Dacă ai primit lentilele de contact şi medicul specialist îţi spune să nu le porţi, le poţi trimite înapoi în 14 zile calendaristice, fără a oferi vreo explicaţie şi fără penalităţi, în afara celor stabilite prin lege. Cele 14 zile se calculează începând cu momentul livrării produsului. Dacă înainte de încheierea contractului nu ai fost informat cu privire la existenţa dreptului de retragere, termenul în care poţi renunţa la contract este de 12 luni.

Îţi poţi exercita dreptul de retragere fie completând un formular pus la dispoziţie de profesionist (de regulă, online), fie trimiţând un mesaj din care să reiasă clar intenţia ta şi în care să specifici cel puţin următoarele: identitatea ta, numărul şi data comenzii, produsul, preţul plătit.

Lentilele pot fi trimise înapoi pe cont propriu, conform instrucţiunilor de pe site-ul comerciantului, sau poţi aştepta să fie preluat de acesta de la tine. În cazul în care plăteşti curierul pentru returul produsului, nu ai dreptul de a solicita rambursarea acestei sume. Agentul economic trebuie să îţi ramburseze întreaga sumă plătită, inclusiv taxele de livrare, dacă acestea au fost incluse în preţul final, în termen de 14 zile calendaristice.

În cazul în care nu primeşti banii înapoi, iar agentul economic îşi are sediul într-unul din statele membre ale UE, plus Norvegia şi Islanda, te poţi adresa cu o reclamaţie Centrului European al Consumatorilor Romania – ECC Romania, care va încerca să obţină o soluţie pe cale amiabilă.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”