Cum afectează obezitatea plămânii

Află cum afectează obezitatea plămânii și ce poți face pentru a preveni cele două probleme care îți pun viața în pericol.
  • Publicat:
Cum afectează obezitatea plămânii
Foto: shutterstock

Respirația este o activitate esențială pentru sănătatea plămânilor și de care viața noastră depinde. Atunci când respirăm, fiecare celulă din organism are nevoie de oxigen, adică de aerul respirat. Acesta ajunge în plămâni, iar ulterior este transportat în sânge. Fiecare celulă din corp schimbă oxigenul cu dioxidul de carbon, care este din nou transportat în plămâni, de unde este expirat. Știm deja că fumatul, poularea și virusurile afectează plămânii, dar la fel de mult o fac și obezitatea și stresul. Sănătatea plămânilor afectează starea generală de sănătate și toate oganele din corp, în special creierul, circulația sangvină, tractul gastrointestinal, funcția imunitară și sistemul musculo-scheletic. Așadar, iată cum afectează obezitatea plămânii.

Cum afectează obezitatea plămânii

Există un motiv pentru care persoanele obeze sau supraponderale rămân deseori fără aer sau au dificultăți de respirație atunci când urcă scările sau fac anumite activități fizice. Un aspect important al obezității este modul în care afectează volumul plămânilor. Dacă o persoană este obeză nu va beneficia de un volum complet al plămânilor, iar astfel apar problemele respiratorii. Mai mult, surplusul de grăsime abdominală inhibă capacitatea diafragmei de a extinde plămânii și astfel pacientul rămâne fără respirație.

Chiar și factorii hormonali joacă un rol extrem de important, atât la femei, cât și la bărbați. Cu cât se acumulează mai multă grăsime sub piele, cu atât aceste celule grase secretă mai mulți hormoni. Acești hormoni pot produce inflamații în organism, inclusiv la nivelul plămânilor. Inflamațiile severe au fost o reală problemă în rândul multor pacienți diagnosticați cu COVID-19.

Chiar și în cazul pacienților care nu au fost diagnosticați cu COVID-19, pandemia a reprezentat o reală provocare, iar asta pentru că lucratul de acasă, statul constant în fața laptopului și orele de muncă au făcut dificilă stabilirea unui program optim pentru a găsi un echilibru între mese și sport.

Ideal este să-ți setezi un plan de mese pe care să-l urmezi cu strictețe. Chiar dacă lucrezi de acasă poți fi flexibil în privința meselor, dar asta nu înseamnă că trebuie să faci prea multe vizite frigiderului. Mâncatul conștient este soluția, la fel și reducerea consumului de alcool. De asemenea, sportul practicat zilnic și o dietă consistentă în în alimente integrale, fructe, legume și fibre sunt esențiale pentru a ține obezitatea la distanță și problemele de plămâni.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being