Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei cafea neagră în fiecare zi

  • Publicat:
Ce se întâmplă în corpul tău dacă bei cafea neagră în fiecare zi
Sursa foto: shuterstock

Cafeaua neagră reprezintă o sursă excelentă de antioxidanți și vitamine esențiale și s-a dovedit a fi utilă în prevenția multor boli, precum celor degenerative/diabetul. Cu toate acestea însă, prea multă cofeină poate provoca efecte secundare neplăcute, precum insomnie, anxietate, ritm cardiac, dureri de cap sau greață.

Câteva lucruri despre cafeaua neagră

Cafeaua neagră este, de fapt, cafeaua simplă – fără frișcă, fără lapte, fără zahăr sau alți îndulcitori. Excluzând aceste ingrediente, elimini din start caloriile, grăsimile și zahărul cu care vin la pachet.

Cafeaua neagră este, în mod natural, bogată în antioxidanți, vitamina B2, vitamina B3, magneziu, potasiu și sodiu. Este o băutură fără calorii care ajută la menținerea unei greutăți corporale sănătoase și stimulează metabolismul.

Cafeaua conține, de asemenea, în cantități mici și alte vitamine, minerale și polifenoli, ultimii fiind compuși benefici din plante. Desigur, conținutul de nutrienți și polifenoli poate varia în funcție de marcă, tip de cafea și modul în care a fost preparată.

Cafeaua neagră ne stimulează mai mult decât cafeaua cu lapte și/sau îndulcită

Aceasta este concluzia unui studiu recent publicat în revista Parade.

„Vorbesc mereu cu dieteticieni înregistrați care spun despre cafeaua neagră că este plină de beneficii și că adăugarea de lapte în cafea este adesea o rețetă pentru o creștere și o prăbușire a glicemiei”,  scrie Leigh Weingus, editor de sănătate la Parade, o adeptă a cafelei cu lapte, care, la început de an, a decis să încerce un mic experiment: să bea cafea neagră în fiecare zi, timp de o săptămână.

Weingus spune că a observat câteva schimbări de când a început să bea cafea neagră în fiecare zi.

„Am fost mai energică pe parcursul întregii zile. De obicei, cafeaua îmi dă un vârf de energie dimineața, dar apoi încep să mă simt din nou puțîn mai leneșă până la prânz”, notează autoarea.

Autoarea experimentului a raportat și că antrenamentele sale au fost mai puternice, iar creierul mai ager. Și nu e deloc de mirare căci da, consumul de cafea sprijină memoria și capacitatea cognitivă.

Câtă cafea poți bea pe zi și când e cel mai bun moment să o faci

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) recomandă o cantitate maximă de 400 mg de cofeină pe zi pentru un adult sănătos (echivalentul a aproximativ 5,7 mg/kg corp) sau o doză unică de până la 200 mg de cafeină (aproximativ 3 mg/kg corp).

Femeile însărcinate sau cele care alăptează ar trebui să limiteze aportul de cofeină la aproximativ 200 mg pe zi (2 cești sau 480 ml de cafea).

Cât despre persoanele care iau anumite medicamente, cum ar fi contraceptivele, medicamentele pentru inimă și antibioticele, acestea ar trebuie să consume, de asemenea, mai puțină cofeină.

Recomandat e să bei cafea neagră dimineața sau în timpul zilei. De asemenea, poți consuma cafea neagră înainte de antrenamentele fizice. Seara sau înainte de culcare, cafeaua trebuie evitată pentru că perturbă somnul.

Citește și: De ce să nu bei niciodată cafea după-amiaza! Neurochirurgul Vlad Ciurea: ”Organismul se prăbușește”

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alice Moisescu - Web-Editor
Ambițioasă, consecventă și iubitoare de frumos, așa cum se descrie chiar ea, Alice este consultant de imagine. Și dacă în adolescență era fascinată de mănușile sau pălăriile bunicii și se inconjura de reviste precum Vogue, Marie Claire sau Harper’s Bazaar, ei bine... acum Alice este ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân