Când chirurgii se transformă în artişti: cel mai complex transplant facial

Una dintre cele mai complexe operaţii de transplant facial realizate vreodată îl are în prim plan pe Richard Lee Norris, un american în vârstă de 37 de ani din statul american Virginia, care a rămas desfigurat în urma unui accident în urmă cu 15 ani. Atăzi, după ani şi ani de suferinţă, Richard poate scoate iarăşi capul în lume...
  • Publicat:
Când chirurgii se transformă în artişti: cel mai complex transplant facial

Una dintre cele mai complexe operaţii de transplant facial realizate vreodată îl are în prim plan pe Richard Lee Norris, un american în vârstă de 37 de ani din statul american Virginia, care a rămas desfigurat în urma unui accident în urmă cu 15 ani. Atăzi, după ani şi ani de suferinţă, Richard poate scoate iarăşi capul în lume…

Pacientul a fost operat de către o echipă de experţi de la University of Maryland, iar la 7 luni de la intervenţie totul pare că funcţionează perfect. Chipul lui Richard este din nou uman, îşi poate mişca o parte dintre muşchii faciali, poate exprima emoţii, şi-a recăpătat gustul şi mirosul. Şi mai mult decât atât, şi-a recăpătat încrederea în sine, fiind din nou pregătit să-şi înceapă viaţa, la fel ca în 1997, pe când avea doar 22 de ani, iar o armă descărcată în mod accidental i-a distrus toate visele.

La vremea respectivă, medicii nu au prea avut ce-i face. Tânărul şi-a pierdut o parte din mandibulă şi din maxilarul superior, şi-a pierdut nasul, buzele şi dinţii. Chirurgii s-au bucurat atunci că i-au salvat viaţa şi că l-au reconstruit aşa cum s-a putut. Chipul său nu mai era însă normal, iar Richard s-a văzut nevoit să-şi trăiască următorii 15 ani din viaţă ascuns în umbra unei măşti chirurgicale. Abia mai ieşea din casă şi evita contactul cu orice persoană. Acum, la 7 luni de la transplantul facial suferit, Richard susţine că nu doar chipul îi este radical schimbat, dar şi viaţa.

“Oamenii obişnuiau să se holbeze la mine din cauza faptului că eram desfigurat. Şi acum se holbează, însă pentru că sunt uimiţi de rezultatul operaţiei. Acum pot să  merg pe stradă fără ca nimeni să se mai uite la mine ciudat. În toţi aceşti ani, prietenii mei şi-au întemeiat familii, şi-au construit cariere. Acum pot să încep şi eu să construiesc pentru că am primit o viaţă nouă“, a declarat public Richard, plin de mândrie.

Richard în 3 ipostaze: la balul de absolvire înainte de accident, după accident şi după transplant

Operaţia a avut loc în martie, anul acesta, iar medicii i-au înlocuit ambele maxilare, dinţii, limba şi pielea de pe faţă în totalitate, împreună cu muşchii şi nervii aferenţi, de la scalp şi până la gât. Toată procedura a durat 36 de ore şi a fost condusă de medicul Eduardo Rodriguez, profesor şi chirurg University of Maryland School of Medicine şi seful catedrei de chirurgie plastică şi reconstructivă şi chirurgie maxilofacială de la R. Adams Cowley Shock Trauma Center, University of Maryland Medical Center.

„Scopul  nostru în ceea ce îl priveşte pe Richard a fost să-i redăm armonia facială şi echilibrul funcţional într-o manieră cât mai estetică. Pentru acest lucru am realizat acest transplant complex de oase faciale, nervi, muşchi, limbă, dinţi şi ţesuturi. În prezent, rezultatul este peste aşteptările mele, Richard este unul dintre cei mai curajoşi oameni pe care i-am întâlnit vreodată, merită din plin toată această răsplată după operaţia suefrită, după orele pe care le-a petrecut reînvăţând să vorbească şi să-şi mişte din nou muşchii”, a declarat dr. Eduardo Rodriguez.

Richard înainte de transplant şi la 7 luni de la transplant

În prezent, Richard învaţă să se obişnuiască cu noul chip şi să-l folosească. Poate zâmbi şi exprima anumite trăiri, iar medicii spun că funcţia motorie de pe partea dreaptă este normală în procent de 80%, în timp ce pe partea stângă este de circa 40%. În plus, pacientul a început să mănânce din nou normal, cu ajutorul gurii. Vindecarea şi reîntoarcerea la normal sunt de acum incontestabile, întrucât progresele se văd zi de zi.

Citeşte şi: Imagini socante! Al doilea transplant de fata din SUA


Sursa: http://www.umm.edu/news/releases/face-transplant-patient-exceeding-expectations.htm

Urmărește CSID.ro pe Google News
Elena Nistor
Elena Nistor este redactor colaborator al site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”, articolele sale fiind dedicate sănătăţii şi sexualităţii. Temele pe care le abordează Elena Nistor se bucură de mare succes în rândul celor care îşi doresc să afle informaţii utile în ceea ce priveşte ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân