Atenţie, cochetelor! Oja şi fixativul cresc riscul de diabet

Lacul de unghii şi fixativul pentru păr pot cauza o creştere a riscului de diabet, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital din oraşul american Boston.
Atenţie, cochetelor! Oja şi fixativul cresc riscul de diabet

Lacul de unghii şi fixativul pentru păr pot cauza o creştere a riscului de diabet, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Brigham and Women’s Hospital din oraşul american Boston.

Cercetătorii susţin că au descoperit o legătură între ftalaţi – o clasă de substanţe chimice existente în aceste produse – şi această boală de metabolism, diabetul. Medicii au recoltat probe de urină de la 2.350 de femei şi au descoperit că persoanele cu concentraţii mai mari de ftalaţi în organism prezentau un risc mai mare de diabet.

„Ştim deja că, în afară de faptul că sunt prezenţi în produsele cosmetice, ftalaţii există şi în anumite tipuri de dispozitive medicale şi în medicamente folosite în tratamentul contra diabetului, iar acest fapt ar putea explica această concentraţie mare de ftalaţi în urina femeilor diabetice. Este nevoie de studii suplimentare”, a spus autoarea studiului.

Femeile cu cele mai mari concentraţii de monobenzil ftalaţi şi monoizobutil ftalaţi în organism prezintă un risc aproape dublu de diabet în comparaţie cu femeile cu cele mai mici concentraţii de aceste substanţe chimice.

Citeşte şi: Produsele de îngrijire ne expun riscului de diabet

Sportul îmblânzeşte diabetul

Diabetul, ameninţarea amară a omului modern

 

 

 

Andra Nastase
Andra Nastase

Nascuta intr-o familie cu bunici iscusite la gatit, din ale caror maini ieseau prajituri demne de Cartea Recordurilor categoria Gusturi Divine, inzestrata cu un metabolism extrem de capricios, a se citi lenes, si indragostita de tot ce inseamna delicatesa pe lumea asta, Pofticioasa ... citește mai mult

Cel mai nou articol Video:
Dr. Cristina Tănase Damian: despre prezența tatălui la naștere