Anestezia şi rolul medicului anestezist în chirurgia metabolică

O definiţie deloc alarmantă a anesteziei totale este: ”pierderea conştienţei pacientului asociată cu combaterea durerii şi a stresului operator.” Însă, anestezia este în general, pentru mulţi pacienţi, un motiv de teamă, care se trage din lipsa unei informări pe acest subiect.
  • Publicat:
Anestezia şi rolul medicului anestezist în chirurgia metabolică

O definiţie deloc alarmantă a anesteziei totale este: ”pierderea conştienţei pacientului asociată cu combaterea durerii şi a stresului operator.”

Însă, anestezia este în general, pentru mulţi pacienţi, un motiv de teamă, care se trage din lipsa unei informări pe acest subiect.

Doamna doctor Daniela Godoroja, medic primar ATI Ponderas, ne-a povestit care este procesul anesteziei totale şi de ce nu ar trebui să privim anestezia cu teamă.

Care sunt paşii de urmat înaintea unei intervenţii chirurgicale?

O primă consultaţie cu medicul anestezist se petrece imediat chiar în timpul investigaţiilor pre-operatorii. Pentru pacienţii supraponderali sau obezi, examenele preoperatorii sunt destul de complexe pentru că, de obicei, obezitatea este asociată cu multe alte boli asociate. Cele mai întâlnite astfel de boli sunt: diabetul zaharat de tip 2, dislepidemiile, apneea de somn, hipertensiunea arterială, probleme respiratorii.

„În general, ce ne interesează pe noi, medicii anestezişti, este dacă pacientul a avut pobleme în timpul altei anestezii generale – dacă a avut greaţă, dacă l-a durut ceva, dacă s-a trezit mai greu, dacă a avut probleme la intubaţie. De asemenea, este foarte important să ştim dacă pacientul urmează vreun tratament ce ar putea provoca diferite complicaţii în timpul anesteziei. Trebuie reţinut că numărul de anestezii nu influenţează şi nu afectează organismul (mai exact creierul).” a declarat dna doctor Daniela Godoroja, medic primar ATI.

Este foarte important istoricul medical al pacientului pentru că anestezia la pacientul cu obezitate se administrează altfel, mai ales pentru că majoritatea pacienţilor cu obezitate au o anumită sensibilitate la medicamentele opioide.

Opioidul este folosit pentru combaterea durerii în anestezie şi după operaţie – acest medicament acţionează pentru o mai lungă durată la pacienţii supraponderali, dând o stare de somnolenţă ce nu este indicată în astfel de cazuri. Chiar din contra, se recomandă ca pacientul să îşi revină foarte repede după operaţie şi să fie mobilizat la scurt timp. Din acest motiv, lor li se administrează medicamente precum paracetamol şi antiinflatoare.

Ce este specific la anestezia pacienţilor obezi?

În cazul pacienţilor cu obezitate, se fac şi anumite tehnici de anestezie regională, adică injectarea în diverse locuri cheie ale organismului a unor substanţe anestezice locale, care blochează anumiţi nervi.

Aceste tehnici anestezice nu acţionează la nivel general, ci strict în locul unde este durerea. Cu acest tip de anestezie, recuperarea este mult mai rapidă, pentru că în cazul pacienţilor metabolici este indicat ca ei să se trezească repede şi să fie mobilizaţi cât mai repede.

Există riscuri în ceea ce priveşte anestezia totală?

„Bineînţeles că există anumite riscuri în cazul anesteziei generale, la fel cum există un risc în orice activitate pe care o facem zi de zi. Dar rolul nostru, al medicilor anestezişti, alături de o echipă ATI specializată în tratarea pacienţilor cu obezitate, este de a minimiza sau chiar aduce la zero aceste riscuri” spune medicul.

În timpul intervenţiei chirurgicale, în cazul vreunui accident precum deconectarea de la aparate, medicul este semnalat din prima secundă, deoarece indicii de pe monitoare se modifică şi aparatele încep să emită semnale sonore. Prin urmare, riscurile pot fi foarte uşor şi foarte repede eliminate.

Cu cât suntem într-o epocă mai avansată a tehnologiilor, cu atât şi tehnicile anesteziei se îmbunătăţesc semnificativ, în sensul că nu mai exista riscuri atât de mari. Se fac intervenţii care pot dura şi 20-30 de ore cu anestezie generală. Pe parcursul operaţiei, un anestezist stă în permanenţă în sala de operaţie pentru a monitoriza starea pacientului.

„Anestezia la noi este un proces standardizat. Mi-am propus ca aici, la Ponderas, pentru pacienţii noştri, în ceea ce priveşte anestezia, îngrijirea perioperatorie, dar şi situaţiile de terapie intensivă, să creăm condiţii similare cu ceea ce se întâmplă în spitalele performante de oriunde din lume.” menţionează dna doctor Daniela Godoroja.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”