Alergia la apă, o boală extrem de rară care nu poate fi vindecată

31.05.2021 | Paula Rotaru
Alergia la apă, o boală extrem de rară care nu poate fi vindecată
Sursa foto: Shutterstock

Alergia la apă sau urticaria acvagenică este o afecțiune extrem de rară, fiind înregistrate sub 100 de cazuri în literatura de specialitate. Această boală rară se manifestă prin apariția unei reacții anormale a pielii (urticarie, mâncărime, înroșire) la contactul cu apa, indiferent de temperatura acesteia.

Boala afectează cu precădere femeile, iar simptomele apar cel mai frecvent la pubertate. În prezent nu se cunoaște cu exactitate cauza acestei boli rare, iar opțiunile de tratament sunt limitate. Cu toate acestea, anumite medicamente și terapii pot ameliora sau preveni într-o anumită măsură simptomele.

Alergia la apă – cum se manifestă

Principalul simptom al alergiei la apă este urticaria survenită la scurt timp după contactul cu apa. Pielea se înroșește și erupția are margini clar definite. De cele mai multe ori, erupția apare pe gât, trunchi și brațe.

Alte simptome ce pot indica alergia la apă este mâncărimea intensă.

Manifestările se ameliorează odată ce sursa de apă este îndepărtată. De obicei, erupția cutanată se estompează în 30-60 de minute.

Din ce cauză apare alergia la apă

Chiar dacă nu a fost stabilită cu precizie cauza alergiei la apă, oamenii de știință au anumite teorii.

Una dintre ele ar fi faptul că unele persoane sunt extrem de sensibile la o substanță dizolvată din apă, care are potențial alergen și poate declanșa răspunsul imun exagerat.

O altă teorie presupune ca pielea persoanelor cu alergie la apă să aibă anumite trăsături specifice, care interacționează cu apa și generează o reacție de tip urticarie.

De asemenea, câteva studii au asociat apariția acestei boli cu o dereglare a sistemului imunitar cauzată de infecția cu HIV sau hepatita C, precum și cu intoleranța la lactoză.

Și mai există varianta factorilor genetici implicați în apariția acestei afecțiuni. Chiar dacă, în majoritatea cazurilor, pacienții nu aveau în familie un istoric o astfel de boală rară, au existat și câteva cazuri în care alergia la apă s-a transmis trei generații la rând.

Diagnosticul de alergie la apă sau  urticarie acvagenică este de obicei suspectat pe baza prezenței semnelor și simptomelor caracteristice. Pentru confirmarea diagnosticului poate fi necesar un „test de provocare”, ce constă în aplicarea unei comprese cu apă caldă pe piele, timp de 30 de minute.

Este foarte important ca pacientul să oprească tratamentul cu antihistaminice cu câteva zile înainte de test.

Cum se tratează alergia la apă

Din cauza rarității urticariei acvagene, există date foarte limitate cu privire la eficacitatea tratamentelor individuale. Până în prezent nu au fost efectuate studii la scară largă.

Următoarele tratamente au fost utilizate pentru a gestiona sau trata alergia la apă cu rezultate variabile:

  • Antihistaminice – sunt utilizate ca terapie medicală de primă linie pentru toate formele de urticarie. Sunt preferate substanțele care blochează receptorii H1 și care nu au efect sedativ (cetirizina). Alte tipuri de antihistaminice (hidroxizina, cimetidina) pot fi încercate dacă antihistaminicele de primă linie nu sunt eficiente.
  • Creme sau alți agenți topici care servesc drept barieră între apă și piele, cum ar fi produsele pe bază de petrolat. Acestea pot fi utilizate înainte de contactul cu apa.
  • Terapia cu lumină ultravioletă (numită și fototerapie), cum ar fi radiația ultravioletă Psoralens A (PUVA) și radiația ultravioletă B, poate ameliora simptomatologia alergiei la apă.
  • Omalizumab – este un medicament injectabil utilizat de obicei pentru persoanele cu astm sever și care ar putea avea efecte benefice și în ameliorarea pruritului (mâncărimii) în cazul pacienților cu urticarie acvagenică.

Surse: 

Dice JP, Gonzalez-Reyes E. Physical urticarias. UpToDate. Waltham, MA: UpToDate; March, 2016; https://www.uptodate.com/contents/physical-urticarias

Park H, Kim HS, Yoo DS, Kim JW, Kim CW, Kim SS, Hwang JI, Lee JY, Choi YJ. Aquagenic urticaria: a report of two cases. Ann Dermatol. December 2011; 23(Suppl 3):S371-4. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3276800/

Kai A, Flohr C. Aquagenic urticaria in twins. World Allergy Organ J. January 31, 2013; 6(1):2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3646536/

Wong HK. Urticaria (Hives). Medscape Reference. June 13, 2018; https://emedicine.medscape.com/article/762917-overview.

Hamie L, Abou-Rahal J. Water-related dermatoses. Int J Dermatol. December 2, 2018; [Epub ahead of print]: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30506676

Rothbaum R, McGee JS. Aquagenic urticaria: diagnostic and management challenges. Journal of Asthma and Allergy. November 29, 2016; 2016(9):209-213. https://www.dovepress.com/aquagenic-urticaria-diagnostic-and-management-challenges-peer-reviewed-fulltext-article-JAA

Damiani G, Diani M, Conic RRZ. Omalizumab in Chronic Urticaria: An Italian Survey. Int Arch Allergy Immunol. 2019; 178:45–49. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30396176

Rorie A, Gierer S. A case of aquagenic urticaria successfully treated with omalizumab. J Allergy Clin Immunol Pract. May-June, 2016; 4(3):547-548. https://www.jaci-inpractice.org/article/S2213-2198(16)00008-8/abstract

Rivard J, Lim HW. Ultraviolet phototherapy for pruritus. Dermatologic Therapy. July, 2005; 18(4):344-354. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/16297008

https://rarediseases.info.nih.gov/