”Uleiuri esenţiale nu se înghit” – Dr. Tatiana Popescu, medic de familie

Aproape în fiecare casă există o sticluţă de ulei esenţial. Cum se folosesc însă corect şi în siguranţă pentru sănătate uleiurile esenţiale? Răspunde un medic .
”Uleiuri esenţiale nu se înghit” – Dr. Tatiana Popescu, medic de familie
Uleiuri esenţiale - cum se folosesc corect. Explică dr. Tatiana Popescu, medic de familie, foto arhivă

Unii români pare că au găsit leacul universal în uleiurile esenţiale. Fără a consulta un medic în prealabil, le folosesc la aproape orice, chiar şi pe post de medicamente. Şi nu doar pentru uz personal, ci le dau şi rudelor, prietenilor şi chiar… copiilor. Sunt uleiurile esenţiale sigure? Cum se pot folosi corect? Se pot folosi şi în aparatul de aerosoli? Am stat de vorbă cu un medic de familie – dr. Tatiana Popescu despre uleiurile esenţiale şi modul în care se pot folosi în siguranţă.

În foarte multe grupuri de prieteni reali sau virtuali se vorbeşte astăzi despre uleiurile esenţiale şi beneficiile lor asupra sănătăţii. Unii plătesc chiar şi 200 de lei pe o fiolă cu ulei esenţial. Nu o dată puteţi întâlni păreri radicale cu privirea la siguranţa şi eficacitatea lor ridicată în slăvi de unele persoane. În timp ce unele persoane le folosesc pentru o baie în cadă iarna, altele le folosesc ca ingrediente în diverse loţiuni făcute în casă, alţii pentru a împrospăta aerului dintr-o încăpere, unele persoane le folosesc pe post de medicamente şi le ingerează.

Cum se folosesc uleiurile esenţiale corect?

Deşi prin natura umană atunci când ne place ceva avem natural tendinţa de a consuma mai des şi de a consuma în cantităţi mai mari, măsura este cheia în orice. ”Întotdeauna trebuie avut în vedere faptul că orice lucru în exces nu numai că nu aduce beneficii suplimentare, ci poate avea chiar efecte dăunătoare. Acelaşi lucru se poate spune şi despre uleiurile esenţiale”, este de părere dr. Tatiana Popescu, medic de familie.
Indiferent de câte de multe păreri bune aţi auzit până acum despre uleiuri esenţiale, nu uitaţi că fiecare esenţă are particularităţile sale şi doza unică în care poate fi folosit în siguranţă.

Uleiurile esenţiale trebuie folosite diluate fie în apă fie în ”uleiuri cărăuş”

Aplicate pe piele unele uleiuri esenţiale vor produce arsuri! ”Înainte de a folosi aşa numitele „licori minune”, trebuie să ştim exact cum se folosesc corect diversele tipuri de ulei.  Acestea trebuie folosite întotdeauna în diluţie, fie în apă sau în aşa numitele uleiuri de diluţie – cărăuş, fie pot fi lăsate să se evapore din recipiente speciale” explică medicul de familie. Citiţi modalităţile de utilizare cu atenţie! 

3 reguli importante pentru folosirea uleiurilor esenţiale în siguranţă

Niciodată uleiurile esenţiale nu se pun direct în contact cu pielea

Uleiurile esenţiale nu se înghit,

A nu se inhala direct vaporii de ulei esenţial

Aerosolii cu uleiuri esenţiale pot avea urmări nefaste pentru sănătate

Foarte important! Deşi aerosolii sunt recomandaţi şi utili în tratarea afecţiunilor tractului respirator superior folosiţi doar substanţele indicate de medicul dumneavoastră pentru această acţiune. A nu se introduce în aparatul de nebulizare (aerosoli) uleiuri esenţiale. Nu sunt recomandate nici adulţilor şi nici copiilor. ”Căile respiratorii intrapulmonare reacţionează prompt şi pot determina bronhoconstricţie severă ce poate mima o criză de astm” a mai precizat medicul de familie.

 

Recomandări: