Traumatismele: cum le tratăm cu remedii homeopate

Dr. Ileana Rîndaşu ne vorbeşte despre metodele de tratament homeopatic în caz de traumatisme.
  • Publicat:
Traumatismele: cum le tratăm cu remedii homeopate
FOTO: profimediaimages.ro / Traumatismele: cum le tratăm cu remedii homeopate

Pe stradă, acasă, sau chiar la locul de muncă, traumatismele pot apărea oricând şi nu ţin cont de vârstă. Minore sau grave, de la luxaţii şi întinderi, până la fracturi sau tăieturi, acestea apar în urma unui agent traumatic precum o simplă cădere, lovire cu un obiect contondent, accident de maşină.

Traumatismele se vindecă. Însă acest proces poate fi uneori foarte lent. Metodele de tratament homeopatic îşi pot aduce contribuţia ca formă de terapie complementară cu ameliorarea simptomatologiei şi chiar grăbirea vindecării. Iată în ce cazuri funcţionează acest tip de tratament, ne spune dr. homeopat, Ileana Rîndaşu:

  • ARNICA – în contuzii care au loc în urma loviturilor sau a unei căderi, cu apariţia de echimoze (vânătăi) datorate lezării vaselor mici superficiale. Remediul funcţioneaza şi în cazul lezării părţilor moi, cu prinderea unor vase mai mari şi apariţia de hematoame;
  • BELLIS PERENIS – pentru contuzii la nivelul trunchiului sau a glandei mamare;
  • HYPERICUM homeopatic (sunătoarea) –  în cazul contuziilor din zone bogat inervate (cum ar fi regiunea coccigiană);
  • RHUS TOXICODENDRON – în funcţie de particularităţi, se recomandă pentru entorse (leziuni ale aparatului capsuloligamentar şi a ţesuturilor moi periarticulare. Acest remediu este considerat medicamentul homeopatic principal al entorselor. El poate contribui la vindecarea leziunilor.
  • RUTA GRAVEOLENS se poate folosi alternativ cu ARNICA în cazul unor leziuni  ligamentare mai severe, cu rupturi de fibre;
  • BRYONIA este indicată în cazul entorselor cu dureri la cea mai mică mişcare a articulaţiei;
  • SYMPHYTUM OFFICINALE ( Tătăneasă) se recomandă în fracturi (întreruperea continuităţii oaselor, după acţiunea unor factori traumatizanţi). În situaţii de acest gen, se prescriu medicamente care ajută la consolidare, mai ales în cazul fracturilor cu consolidare întarziată. Acest remediu se  poate administra alternativ cu CALCAREA PHOSHORICA;
  • SYMPHYTUM este indicat în dureri osoase sau ale periostului după traumatisme.

”Nu uitaţi! În homeopatie, tratamentul este indivizualizat, dată fiind simptomatologia extrem de variată a traumatismelor. Prin urmare, automedicaţia nu se recomandă. Pentru cele mai potrivite remedii cereţi sfatul specialistului”,  recomandă dr. homeopat Ileana Rîndaşu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări: