Terapia Bowen: „Puterea de vindecare se află în fiecare dintre noi”

Puterea de vindecare se află în fiecare dintre noi. Cel puţin asta susţin terapeuţii care practică Terapia Bowen dezvoltată acum aproape 70 de ani în îndepărtata Australie. I-am descoperit şi eu beneficiile în drumul pentru recuperarea băieţelului nostru, Mihai. Aşa l-am cunoscut acum trei ani pe Alexandru Ivan, un terapeut devotat ideii că “Doctorul interior” poate aduce vindecarea minţii şi organismului.
  • Publicat:
Terapia Bowen:

Puterea de vindecare se află în fiecare dintre noi. Cel puţin asta susţin terapeuţii care practică această tehnică dezvoltată acum aproape 70 de ani în îndepărtata Australie.

I-am descoperit şi eu beneficiile în drumul pentru recuperarea băieţelului nostru, Mihai. Aşa l-am cunoscut acum trei ani pe Alexandru Ivan, un terapeut devotat ideii că “Doctorul interior” poate aduce vindecarea minţii şi organismului.

Ce este Terapia Bowen?

O formulă unică de reechilibrare neuro-musculară care lucrează, în principal, prin sistemul nervos, asupra sistemelor osos şi muscular. Printr-un număr de mişcări delicate, practicate cu degetele, asupra muşchilor şi ţesuturilor articulare, se transmit mesaje în interiorul corpului, de reactivare a memoriei celulare, a unei stări ideale, de relaxare şi echilibru.

De unde îi vine numele? De la Thomas Ambrose Bowen care îşi ajuta prietenii din Geelong, Australia, să se recupereze după accidente sportive. El a dezvoltat această tehnică în jurul anilor ’50, fără să aibă pregătire de specialitate în domeniul medicinei, devenind un terapeut celebru cu mai mult de 13.000 de pacienţi anual. In 1974 a dezvoltat tehnica alături de osteopatul Oswald Rentsch.

“Principiul ce stă la baza terapiei este unul simplu”, mi-a spus Alexandru Ivan, terapeut Bowen, nivel master, cel care a descoperit terapia acum 6 ani când căuta ceva care să îl ajute să lupte cu scleroza multiplă în plăci, o boală a unui prieten drag. ”Toţi avem o capacitate de autovindecare, iar această terapie o amplifică, sugerându-i organismului o vindecare în propriul ritm”. Am înţeles după discuţia cu Alexandru că terapia Bowen se bazează pe teoria conform căreia, odată ce s-a realizat relaxarea totală a corpului, se activează abilitatea proprie organismului de a redresa orice problemă a corpului şi a minţii, prin readucerea acestora la echilibru şi armonie. Tot Alexandru Ivan mi-a explicat că terapia Bowen este un concept nou în manipularea corporală, care nu derivă şi nici nu este similară nici unei alte modalităţi de abordare fizică:

  • Deplasările osoase se realiniază, deşi nu se execută nici o manipulare a articulaţiilor sau oaselor, ca în chiropractică.
  • Tensiunile musculare se eliberează şi circuitul limfatic normal se restabileşte, deşi nu se masează muşchii, ca în masajul terapeutic.
  • Meridianele energetice se restabilesc imediat, deşi practica nu se bazează pe meridiane şi nu aseamană nici cu acupunctura, nici cu presopunctura.
  • Echilibrul psihic se normalizează, deşi nu este necesară invocarea unui răspuns emoţional, ca în cazul terapiilor ce se adresează mintţi şi corpului deopotrivă.

“Fiind total neinvazivă, terapia Bowen este recomandată pentru oricine, de la nou-născuţi la persoanele de vârsta a treia”, spune Alexandru Ivan.
“Sunt câteva reguli de care trebuie să ţinem însă cont: să ne hidratăm foarte bine – zilnic măcar 2 litri de apă, să facem mişcare măcar 30 minute pe zi, să nu facem băi fierbinţi sau reci, să nu facem masaje, acupunctură sau alte tehnici manuale cât timp suntem sub tratament Bowen” adaugă terapeutul.

Afecţiuni în care terapia Bowen şi-a dovedit eficacitatea:

• Probleme scheleto-musculare şi articulare (accidentări sportive, sciatică, umăr înţepenit, probleme la genunchi, luxaţii ale gleznei, restricţie de mişcare a gâtului, dureri de spate, boli profesionale)

• Afecţiuni ale organelor interne (probleme la rinichi, ficat, vezică biliară, stomac şi intestine)

• Infertilitate, chisturi ovariene şi fibroame uterine,

• Dezechilibre hormonale şi emoţionale

• Stres şi oboseală cronică

• Migrene şi dureri de cap

• Afecţiuni respiratorii, bronşite şi astm

• Boli ale sistemului imunitar

• Sechele după accidente vasculare

• Alergii, rinite

• Enuresis (incontinenţa nocturnă la copii)

• Afecţiuni neurologice

Urmărește CSID.ro pe Google News
Bianca Poptean - Psiholog
Am scris peste 10 ani pentru Ce se întâmplă doctore, timp în care am realizat sute de articole, interviuri cu medici și specialiști în diverse domenii, materiale video, conferințe și emisiuni live. Mai mult, sunt mamă a doi băieți minunați care mi-au oferit ocazia să văd lumea prin ...
citește mai mult
Otrăvuri care vindecă!
Otrăvuri care vindecă!
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia