CSID a încercat terapii și masaje pentru relaxare și ameliorarea durerilor articulare

Iată ce presupun masajul de relaxare și împachetările cu parafină, două tratamente pe care le-am încercat în Eforie Nord.
  • Publicat:
CSID a încercat terapii și masaje pentru relaxare și ameliorarea durerilor articulare
Foto: shutterstock

Petrecem foarte mult timp la birou, iar postura incorectă pe scaun și orele în care stăm foarte mult în fața calculatorului ne pot produce dureri articulare și musculare, iar la nivel emoțional ne pot dezechilbra. Tot stresul pe care-l acumulăm se poate transforma în depresie și anxietate, două afecțiuni tot mai des întâlnite, în special după o perioadă de mai bine de doi ani de pandemie. Nimeni nu este ferit de acești factori, dar este foarte important să avem grijă cum îi gestionăm și să nu îi lăsăm să ne afecteze atât de mult. Te poți deconecta de viața cotidiană și restabili echilibrul emoțional și mental cu ajutorul terapiilor și masajelor de relaxare. Asta am făcut și eu, de data aceasta la mare, în Eforie Nord, unde am încercat împachetările cu parafină și masajul cervical, chiar în apropiere de Lacul Techirghiol, supranumit și „Aurul Negru” datorită beneficiilor miraculoase pentru sănătate.

Dr. Mihaela Cucu, medic cu experiența cea mai vastă în domeniul SPA Medical, confirmă beneficiile nămolului: “Recunoscută încă de pe vremea romanilor, peloidoterapia, sau terapia cu peloide sau nămoluri, este plurifactorială și acționează prin mecanisme complexe. Efectele benefice apar imediat, cât și în timp, prin modificarea capacității adaptive generale a organismului. Acestea acționează la nivelul aparatului cardio-vascular, la nivelul sistemului nervos central și vegetativ, imunologic și endocrin”.

Nămolul ajută la:
• Stimularea circulației periferice, la finețea mecanismelor de termoreglare și răspunsul imun nespecific prin bariera cutaneo-mucoasă și celulele dendritice din piele;
• Detoxifiază și exfoliază prin masaj, dar și purifică și hidratează pielea;
• Alină durerile de spate și pe cele articulare.
• Reduce contracturile musculare;
• Elimină oboseala, crește tonusul psihic și vitalitatea.

Împachetările cu parafină

Iată o experiență nouă pentru mine. Deși am 28 de ani, chiar dacă nu mă confrunt cu probleme de sănătate sau dureri articulare și musculare, asta nu înseamnă că nu este bine să previn apariția lor. De fapt, asta este și ideea. Aceste terapii nu sunt benefice doar pentru a trata anumite probleme de sănătate, ci pot preveni apariția lor. Cu alte cuvinte, sunt de mult apuse glumele făcute despre bătrânii care merg la tratament la Techirghiol pentru nămol. Este loc destul și pentru tineret.

Împachetările cu parafină se fac parțial, pe anumite zone ale corpului. În cazul meu, împachetările s-au făcut pentru genunchi și gambe, nu pentru că m-aș confrunta cu vreo problemă, ci pentru că mersul la sală face parte din viața mea. Această procedură în care parafina este topită la 40°-45°C are efecte asupra întregului organism, relaxează musculatura, ameliorează elasticitatea structurilor, stimulează circulația sangvină și limfatică în profunzime și ameliorează durerile articulare și musculare.

Masajul scalpului și regiunii cervicale

Sunt obișnuită cu masajele de relaxare, menite să detensioneze musculatura și, mai ales, să aducă un echilibru între minte și corp. Petrec destul de multe ore la birou, în fața calculatorului, motiv pentru care zona cervicală poate avea de suferit. Acesta este un masaj de relaxare profundă menit să elimine stresul și tensiunile de la nivelul scalpului și regiunii cervicale, prin stimularea circulației sangvine periferice și a terminațiilor nervoase. De asemenea, generează o infuzie de bună dispoziție și liniște interioară.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Alexandra Necșoiu - Web-Editor
ALEXANDRA NECŞOIU, Web-Editor, [email protected] Este absolventă a Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi deţine o diplomă de master în Producţie Multimedia şi Audio-Video. Iubeşte să scrie şi nu se vede făcând altceva, acesta fiind visul ei încă de pe băncile ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân
Recomandări:
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
Beneficii ascunse ale reflexoterapiei
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia
10 remedii naturale care alină arsurile la stomac și indigestia