Strungăreața este normală? Când trebuie să ne îngrijoreze dantura copilului? Răspunde dr. Aneta Munteanu

Răspunde la întrebări despre dantura copiilor dr. Aneta Munteanu, medic primar stomatolog
  • Publicat:
Strungăreața este normală? Când trebuie să ne îngrijoreze dantura copilului? Răspunde dr. Aneta Munteanu
Dr. Aneta Munteanu: ”Copiii trebuie spălați pe dinți de la primul dinte de lapte”

Dinții sunt o carte de vizită a sănătății, igienei dar și a moștenirii genetice. Când trebuie să ne îngrijoreze forma dinților copiilor? Este normal ca unii să aibă strungăreață? Când este normal să apară dinții definitivi?

CSÎD: Ce este strungăreața?

Dr. Aneta Munteanu: Uneori există un spațiu mai mare între incisivii centrali superiori (așa-numita „strungăreață”). Aceasta poate fi vizibilă la copiii de 7-9 ani și se poate micșora pe măsura ce erup caninii superiori. Alteori, când frenul buzei superioare este jos inserat, acest spatiu nu se poate închide.

Atunci când copilul are 5, 6 ani se poate evalua forma danturii

CSÎD: Când ne dăm seama că dantura copilului nu are forma perfectă, la ce vârstă?

Dr. Aneta Munteanu: În cele mai multe cazuri, părinții sesizează că este ceva în neregulă în momentul în care copilul începe să piardă dinții de lapte și apar primii dinți permanenți, în jurul vârstei de 5-6 ani. Și atunci este un moment bun pentru a programa o consultație la medicul ortodont.

Când este normal să cadă dinții de lapte

CSÎD: La ce vârstă cad dinții de lapte?

Dr. Aneta Munteanu: Dinții de lapte încep să se schimbe la vârsta de 5-6 ani, dar ultimii dinți de lapte (măseluțele din zona laterală) se schimbă în general la vârsta de 11-12 ani.

Ce diferențe sunt între dinții de lapte și dinții definitivi

CSÎD: Ce au diferit în compoziția lor dinții definitivi de rezistă atât de mulți ani?

Dr. Aneta Munteanu: Coroana dentară are la exterior smalțul dentar, care este cel mai dur și cel mai intens mineralizat țesut din organismul uman. Cu toate acestea, în urma atacurilor acide repetate, în lipsa unei igiene dentare adecvate, smalțul poate fi afectat. La dinții de lapte, structurile dure ale coroanei (smalțul și dentina) sunt mai subțiri și mai permeabile și de aceea caria evoluează mai rapid în profunzime comparativ cu dinții permanenți.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Mădălina Drăgoi - Editor
 Senior Editor si Fashion Stylist Acum ceva timp, mă aflam la Atena, la o conferinţă internaţională despre frumuseţe şi industria de profil. În sală erau jurnaliste din toată Europa. Reprezentau în special presa glossy. Multe dintre ele erau parcă scoase din paginile revistelor pentru ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân