Sensibilitatea dentară, de la A la Z: ce este, când apare, cum o tratăm?

Dr. Lorelei Nassar, specializată în Israel în chirurgie şi implantologie, ne-a vorbit pe larg despre sensibilitatea dentară.
  • Publicat:
Sensibilitatea dentară, de la A la Z: ce este, când apare, cum o tratăm?
FOTO: pixabay / Sensibilitatea dentară, de la A la Z: ce este, când apare, cum o tratăm?

Sensibilitatea dentară este un subiect delicat care dă fiori multora dintre noi. Mai exact, este o senzaţie neplăcută, o indispoziţie la nivelul gingiei, în general în punctul de întâlnire a coroanei dintelui cu rădăcina. De cele mai multe ori survine  în urma unor schimbări de temperatură/alimente, în urma unor băuturi ingerate, dar poate apărea chiar şi la contactul dintelui cu apă rece, aciditate sau aer rece inhalat pe gură.

„Coroana dentară e acoperită de smalţ, care o protejează de schimbările de temperatură şi PH-ul din alimentaţie. Rădăcina dentară însă, implantată în oasele maxilare învelite de mucoasă/gingie, nu beneficiază de această protecţie, pentru că nu are nevoie, iar zona lor de întâlnire, numită colet sau gâtul dintelui,  este şi mai fragilă. De aceea, în cazul bolii parodontale (parodontoza) sau chiar în cazul unei simple inflamaţii gingivale, când coletul dintelui e dezvelit de gingie, simţim frisoane mici şi dureroase când consumăm îngheţată, un ceai fierbinte sau chiar la simpla atingere a zonei.”, explică dr. Lorelei Nassar, specializată în Israel în chirurgie şi implantologie.

Când apare sensibilitatea dentară?

Sensibilitatea dentară apare în situaţii în care gingia e inflamată:

  • fie dacă sunt acumulări de tartru şi placă bacteriană, deoarece în ultimul an nu s-a facut un control periodic şi o igienizare la cabinetul stomatologic;
  • fie la femei, în timpul ciclului menstrual sau al sarcinii – perioade în care schimbărilehormonale au un impact negativ direct asupra sănătăţii gingivale. În aceste perioade apar deseori sângerări gingivale, ce se remit spontan după terminarea lor.

„Sensibilitatea dentară mai poate apărea, paradoxal, şi în cazul practicării unui periaj dentar incorect şi intempestiv. Deşi poate părea că periind mai insistent curăţăm dinţii mai bine, nu este nicidecum aşa, ci doar avem impresia că sunt mai curaţi. Nu facem decât să lezăm gingia şi acea zonă a gâtului dintelui care, aşa cum vă spuneam, e foarte vulnerabilă. Deci, atenţie la tehnica de periaj corectă!”, adaugă dr. Nassar.

Cum putem trata sensibilitatea dentară?

Tratamentul sensibilităţii dentare e foarte simplu: acesta constă într-un periaj dentar corect, cu periuţe moi şi paste de dinţi speciale pentru sensibilitate dentară, ce obturează canaliculii dentinari expuşi din zona de colet dentar/gâtul dintelui, şi creează un strat de protecţie. Alternativ, se pot aplica local la cabinetul stomatologic geluri pentru desensibilizare, sau terapii cu laser etc.

„Desigur, igienizarea la un interval de 6 luni şi controlul periodic la stomatolog sunt cel mai sigur mijloc de a împiedica apariţia sensibilităţii dentare. De fapt, cel mai sigur şi mai ieftin mijloc de a împiedica apariţia oricărei afecţiuni dentare, pentru că, din nefericire, majoritatea problemelor dentare apar şi se dezvoltă fără durere. Deci, nu suntem conştienţi că există. O carie de început, un pic de retracţie gingivală, chiar un grad de resorbţie osoasă (în cazurile de parodontoză) progresează deseori fără nici un semn. În contextul vieţii noastre aglomerate şi plină de priorităţi presante, dinţii sunt ultimul lucru la care ne gândim, dacă aceştia nu dau niciun semn de alarmă! De aceea, vă recomand să vă notaţi în agendă şi controlul stomatologic periodic, la fiecare jumătate de an. Economisiţi astfel timp, suferinţă şi, cu siguranţă, bani!”, încheie dr. Nassar.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân