Abcesul dentar – cauze si tratament

Urgenţa cea mai frecventă pentru care pacientul caută medicul stomatolog este abcesul dentar care reprezintă o durere continua, pulsatilă în dreptul unui grup de 2,3 dinţi, acompaniată de o umflătură mai mult sau mai puţin impresionantă.
Abcesul dentar – cauze si tratament

Urgenţa cea mai frecventă pentru care pacientul caută medicul stomatolog este abcesul dentar care reprezintă o durere continua, pulsatilă în dreptul unui grup de 2,3 dinţi, acompaniată de o umflătură mai mult sau mai puţin impresionantă.

Ce este de fapt abcesul? Şi de ce strică liniştea şi echilibrul interior al pacienţilor, majoritatea dintre aceştia nefiind obişnuiţi cu controlul de rutină într-un cabinet stomatologic?

Abcesul ca şi definitie este o colecţie purulentă, constituită, plecând de la un focar local de infecţie, pe seama ţesuturilor normale şi având ca punct de plecare un dinte sau ţesutul parodontal ce îl înconjoară.

Mai exact, o carie netratată poate evolua într-o carie complicată cu afectarea ţesutului pulpar şi infectarea aceastuia, ajungându-se la apariţia unei leziuni periapicale (la nivelul vârfului rădăcinii) şi în timp la apariţia abcesului ce este o pungă de puroi rezultată în urma reacţiei organismului la infecţie. O altă cauză dentară poate fi un tratament de canal incomplet realizat, sau incorect, o fisură apărută pe rădăcina dentară etc.

Cauzele parodontale sunt prezente în cazul pacienţilor cu boala parodontală cronică şi sunt date de infectarea spaţiilor parodontale şi a furcaţiilor interradiculare.

În tot acest timp, cât infecţia creşte şi abcesul se formează, pacientul simte o durere pulsatilă, în special în timpul masticaţiei (mestecării) sau la atingerea dintelui, un gust neplăcut în gură, gingia este roşie, tumefiată în dreptul unui dinte sau a unui grup de dinţi, ce se transformă într-o umflatură asemănătoare unui coş, pe partea gingiei dinspre obraz sau dinspre limbă, dintele îşi poate schimba culoarea, iar toate acestea sunt acompaniate de febră.

Tratamentul care se impune în această situaţie este împărţit în două stadii, unul de management al leziunii acute şi altul de tratamement al leziunii ce a determinat abcesul. Pentru tratamentul leziunii acute se poate face incizia şi drenajul abcesului.

Specialistul în chirurgie parodontală poate lua decizia de a extrage dintele, iar pacientului i se mai pot administra antibiotice şi antiinflamatorii pentru a calma durerea. După îndepărtarea leziunii acute şi a durerii se planifică şi se începe tratamentul cauzei ce a determinat abcesul.

O igiena dentara bine pusa la punct cu periaj de doua ori pe zi – dimineata si seara – cu o pasta de dinti care previne mai multe probleme ale dintilor, cum ar fi blend-a-med All in One cu Complex de Staniu, si curatarea spatiilor greu accesibile cu ajutorul atei dentare Oral B Satin Floss si a apei de gura Oral B, te va ajuta sa eviti neplacerea unui abces dentar.

De asemenea, consultul de doua ori pe an la medicul dentist nu ar trebui sa lipseasca!

 

Vezi mai multe articole despre îngrijirea şi sănătatea danturii în secţiunea Dental Health.

Cel mai nou articol Video:
Armando Lungu: despre vegetarianism și activitatea fizică