Tarhon (Artemisia dracunculus)

Descriere

Tarhonul este o plantă erbacee originară din Asia Centrală, cunoscută de mii de ani, care este cultivată în grădini, atât în scop culinar cât şi terapeutic. Este o plantă de cultură, perenă, semilemnoasă, cu rădăcini mai puţin adânci, dar numeroase şi subţiri. Tulpina are o înălţime de 50-100 cm şi prezintă numeroase ramificaţii. Frunzele sunt linear-lanceolate şi sunt puternic aromate. Florile au culoare albă, galbenă, brună-violacee, sunt mici şi grupate în inflorescenţe de tip calatidin. Fructul este o achenă de dimensiuni foarte mici.

În scop terapeutic se foloseşte partea aeriană a plantei, în perioada înfloririi până toamna.

Tarhon – Compoziţie

Tarhonul are în componenţă uleiuri volatile ce conţin compuşi aromatici de tip  fenol- metil- eter, estragolul, cumarine, flavonoide, mucilagii, minerale, vitamine.

Frunzele mai conţin hidrocarburi terpenice, aldehidă anisica, acetaldehida, vitamine B1, C.

Tarhon – Acţiune

Preparatele fitoterapeutice pe bază de tarhon au acţiune  antiinflamatorie, dezinfectantă, antiinfecţioasă, decongestivă, antivirală, antibacteriană, antispastică, carminativă, stomahică (stimulează apetitul, favorizează digestia), diuretica, acţiune antiparazitară, fiind eficient pentru eliminarea viermilor intestinali.

Tarhon – Indicaţii terapeutice

Tarhonul este recomandat în afecţiuni digestive (aerofagie, aerocolie, flatulenţă, colopatie spastică, colită de fermentaţie), hipotonie şi/ sau hiposecreţie gastrică, anorexie, gută, retenţie hidrică, boli cardiace, renale, hepatice, ascită.

În uz extern poate fi folosit pentru calmarea durerilor in caz de nevralgii şi reumatism.

Administrare:

Frunzele verzi se folosesc ca aromatizant în sosuri, salate de verdeţuri. Tarhonul poate înlocui sarea de bucătărie.

Infuzia se prepară dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană de apă clocotită; se administrează 2- 3 căni pe zi.

Frunze de tarhon în oţet – este o modalitate tradiţională de conservare a tarhonului proaspăt, care se prepară punând frunzele proaspete într-un borcan sau o sticlă, peste care se toarnă oţet de mere sau din vin, se lasă la macerat timp de o săptămână, apoi se utilizează atât frunzele la diverse preparate culinare cât şi oţetul, în diverse salate, acritul ciorbelor sau ca medicament

În uz extern se foloseşte sub formă de frecţii, comprese în caz de dureri reumatice, dureri de cap.