Cimbrişor (Thymus serpyllum)

Denumire științifică: Thymus serpyllum
Denumire populară: Cimbrisor, Balsamă, Buruiană De Balsam, Iarba Cucului, Tămâiţă, Timişor, Timian, Cimbruşor, Sărpunel

Descriere

Cimbrişorul îşi are originea de pe ţărmul mediteranean, fiind utilizat încă de pe vremea străvechii civilizaţii mesopotamiene. La noi a venit în secolul al XI-lea. Numele românesc cimbrişor este diminutivul derivat din cimbru. Originea latinescului Thymus se presupune că vine din grecescul thyo, ce înseamnă parfum.

O altă interpretare a etimologiei sale ar fi grecescul thymos, adică curaj, forţă, putere.

Înfloreşte din luna mai până în luna septembrie. Se recoltează partea aeriană ierboasă a plantei în perioada de înflorire.

Compoziţie

Cimbrişorul conţine ulei volatil (timol, carvacrol), acizi cafeic şi rozmarinic, tanin şi serpilină.

Acţiune

Cimbrişorul este o plantă foarte mult utilizată în fitoterapie. Ceaiul obţinut dintr-o linguriţă de cimbrişor uscat, infuzat într-o cană cu apă clocotită, are o acţiune diuretică, coleretică, stomahică, antihelmintică şi antiseptică.

Indicaţii terapeutice

Preparatele fitoterapeutice pe bază de cimbrişor se recomandă în tusea spastică, convulsivă şi astmatică, în caz de reumatism, alcoolism, stimuleaza ciclul lunar şi secreţia de lapte la femeile care alăptează.

Este, în acelaşi timp, tonic nervos şi reconfortant general. Ajută în cazul durerilor de cap, migrenelor, epilepsiei.

Precauţii şi contraindicaţii

Având în vedere conţinutul de energie caldă ce-l posedă cimbrişorul, care ar putea agrava senzaţiile de caldură excesiva (în perioada caniculară) sau unele afecţiuni cardio-vasculare nu se recomandă consumul exagerat.

Nu se recomandă administrarea ceaiului de cimbrişor în perioada de sarcină. Acesta poate grăbi naşterea. Este contraindicat persoanelor ce suferă de insuficienţă pancreatică sau gastrică severă.

Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează. Gândul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Plante medicinale în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal