Ceai de ANGHINARE

Denumire științifică: Cynara scolimus
Producător: DaciaPlant

Anghinarea face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu frunze mari, spinoase şi flori mari de culoare violacee şi formă globuloasă. Originară din Etiopia, anghinarea este una din cele mai vechi plante medicinale cunoscute în istoria umanităţii, ea traversând Egiptul Antic pentru a ajunge în Europa de Sud. Grecii şi romanii utilizau anghinarea pentru tratarea icterului, dispepsiei şi afecţiunilor urinare. În medicina tradiţională, frunzele de anghinare erau folosite pentru proprietăţile coleretice şi diuretice.

Actiuni:

Coleretică, colagogă, hepatoprotectoare, regenerantă a celulelor hepatice, hipocolesterolemiantă, hipolipemiantă, împiedică dezvoltarea plăcilor aterosclerotice, diuretică, favorizează eliminarea renală a acidului uric, amplifică capacitatea de detoxifiere a ficatului, vasodilatatoare, cardioprotectoare, bacteriostatică (faţă de Salmonella, Staphylococcus şi Proteus), stimulează pofta de mâncare, antialergică (prin inhibarea complementului seric), laxativ, tonic amar, tonic digestiv.

Contribuie la:

– producerea şi eliminarea de bilă

– protejarea şi regenerarea celulei hepatice

– îndepărtarea compuşilor toxici din ficat

– menţinerea concentraţiei normale a colesterolului şi grăsimilor în sânge şi la nivelul ficatului

– menţinerea în concentraţii normale a acidului uric din sânge

– eliminarea tendinţei de evacuare lentă a scaunului.

Indicatii:

Se utilizează ca adjuvant în: insuficienţă hepatică si renală, hepatite cronice, ciroză hepatică, colecistite acute şi cronice, diskinezie biliară, angiocolite (inflamaţii ale căilor biliare), enterite, infecţii intestinale, hipercolesterolemie, hiperlipidemie, obezitate, ateroscleroză, gută, hipertensiune arterială, angină pectorală, anorexie, alergii pe fond hepatic, hemoroizi, constipaţie, astenie, surmenaj, intoxicaţii.

Precautii:

În caz de supradozare pot apărea: greţuri, diaree, nefrotoxicitate.

Contraindicatii:

Litiază biliară, obstrucţie biliară, sarcină, alăptare, alergie la anghinare.

Forma de prezentare: 50 g

Administrare:

INTERN:

pulbere – planta se macină fin cu o râşniţă electrică. Se ia o linguriţă rasă de 4 ori pe zi, pe stomacul gol. Pulberea se ţine sub limbă timp de 10-15 min., după care se înghite cu apă.

macerat la rece – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă, se menţine timp de 6-8 ore la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

infuzie – se prepară dintr-o lingură cu plantă adăugată la 250 ml de apă clocotită, se menţine timp de 15 min. la temperatura camerei, apoi se strecoară şi se bea pe stomacul gol. Se administrează 2-3 căni cu infuzie pe zi, cu 30 min. înainte de mese.

Ingrediente:

Anghinare (Cynara scolymus), frunze.

* Informațiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le aplicarea defectuoasa sau nereușită vreunui tratament. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel. CSID nu furnizează sfaturi medicale similare celor pe care le puteți primi de la medicii care efectuează consultația si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate, informația prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi Produse gemoterapice în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Intervențiile ginecologice laparoscopice: „Sunt multe paciente care cer la câteva ore după să plece acasă, pentru că nici nu se simt operate”