Tratamentul modern al bolilor cardiovasculare, la Spitalul Clinic SANADOR

  • Publicat:
Tratamentul modern al bolilor cardiovasculare, la Spitalul Clinic SANADOR

Afecțiunile cardiovasculare sunt principala cauză de îmbolnăvire și mortalitate în România, fiind diagnosticate deseori în stadii avansate. Ca să avem grijă de sănătatea inimii noastre, este important să respectăm un stil de viață sănătos și să mergem periodic la un consult cardiologic, chiar dacă nu avem semne și simptome care să indice o boală cardiovasculară.

La Spitalul Clinic SANADOR, Echipa inimii, formată din medici cu diferite specializări, abordează personalizat și integrat afecțiunile cardiovasculare, astfel încât fiecare pacient să beneficieze de cel mai potrivit tratament. Specialiștii în cardiologie intervențională, chirurgie cardiovasculară și cardiologie lucrează împreună cu medici de elită specializați în terapie intensivă, imagistică medicală și medicină de urgență.

La Spitalul Clinic SANADOR funcționează Centrul de excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă, singurul de acest tip cu acreditare internațională din partea Corcym Academica. Chirurgia minim invazivă este, în prezent, prima alegere pentru majoritatea afecțiunilor cardiovasculare care permit o astfel de abordare. Avantajele acesteia sunt majore, pentru că, evitându-se o operație pe cord clasică, deschisă, scad semnificativ riscurile pentru pacient. Chirurgia minim invazivă înseamnă risc scăzut de complicații, sângerare redusă, recuperare mai rapidă, durere postoperatorie redusă.

Înainte de intervenții, pacienții sunt evaluați amănunțit, prin proceduri de diagnostic avansate, care se bazează pe tehnologie de ultimă generație. Astfel, fiecare consultație de cardiologie este completată de analize și investigații specifice, precum ecografia cardiacă, EKG, coronografia, angio-CT și angio-RMN.

Un rol important în diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor inimii și vaselor mari îl are Laboratorul de Cateterism Cardiac, unde cardiologii intervenționiști realizează proceduri intervenționale sigure și eficiente, cu angiografe ultraperformante Philips Azurion 7, în condiții de siguranță similare celor dintr-un bloc operator.

Echipa inimii de la Centrul de Excelență în chirurgia cardiovasculară minim invazivă SANADOR efectuează numeroase intervenții chirurgicale complexe, inclusiv pentru tratarea valvulopatiilor, malformațiilor cardiace congenitale, afecțiunilor aortice și complicațiilor infarctului miocardic.

Grație experienței și pregătirii de excepție și echipamentelor ultraperformante, Echipa inimii de la Spitalul Clinic SANADOR a realizat intervenții în premieră la nivel național. Printre acestea se numără  înlocuirea valvei mitrale printr-o procedură minim invazivă numită „valvă în valvă”, tratamentul endovascular al anevrismului aortic toraco-abdominal, realizarea unui mulaj 3D al inimii pacientului și tratament minim invaziv pentru repararea defectului septal atrial.

În fiecare an, de 29 septembrie, este celebrată Ziua Mondială a Inimii, cu scopul de a atrage atenția asupra bolilor cardiovasculare și a prevenției lor. SANADOR este alături de pacienți și subliniază importanța consultațiilor cardiologice periodice, a adoptării unui stil de viață sănătos și a serviciilor medicale de cea mai bună calitate.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân