Cum pot fi prevenite fracturile la vârsta a treia?

  • Publicat:
  • Actualizat:
Cum pot fi prevenite fracturile la vârsta a treia?

Înaintarea în vârstă aduce cu sine o pleiadă de modificări la nivelul întregului organism, inclusiv la nivel celular. Astfel, pot apărea sau se pot accentua diferite probleme ale sistemului cardiovascular, urinar, probleme de vedere sau la nivel cognitiv. Însă primele semne ale îmbătrânirii pot fi observate la nivel musculo-scheletic. Odată cu trecerea anilor, mușchii slăbesc, iar oasele își pierd din densitatea osoasă, devenind mult mai fragile și mai expuse riscului de fractură, chiar și în timpul unor activități banale, precum un simplu acces de tuse sau strănut.

Distrugerea osoasă este caracteristică osteoporozei, o afecțiune adesea asimptomatică, care, de cele mai multe ori, este diagnosticată în momentul apariției fracturilor. Acestea se produc, de regulă, la nivelul șoldului, coloanei vertebrale și antebrațului, însă cele mai frecvente la persoanele de vârsta a treia sunt cele de șold. În astfel de situații, în urma unui consult de specialitate și a unor investigații imagistice specifice, medicul poate recomanda o intervenție de protezare articulară, care implică înlocuirea articulației afectate cu o proteză totală sau parțială. Tratamentul chirurgical are ca scop ameliorarea durerii, redarea mobilității articulației și creșterea calității vieții pacienților.

Măsurarea densității osoase are un rol important în diagnosticarea osteoporozei și în prevenirea problemelor secundare ce pot apărea și care au un impact puternic asupra calității vieții. Acest lucru se poate realiza printr-o investigație neinvazivă și sigură, numită osteodensitometrie (DEXA). Această investigație, care utilizează raze X, dar cu un grad de iradiere foarte mic (comparabil cu cel din mediul natural), permite medicului să evalueze și să monitorizeze densitatea osoasă, dar și să estimeze riscul de fractură.

Osteodensitometria este indicată femeilor la menopauză, dar și înainte dacă există factori de risc, precum și bărbaților cu vârsta peste 70 de ani și chiar mai devreme dacă există factori care predispun la fracturi și demineralizare osoasă. De asemenea, poate fi efectuată de adulți indiferent de vârstă dacă au fracturi de fragilitate, dar și pentru monitorizarea eficienței tratamentului antiosteoporotic.

Pentru a preveni fracturile de origine osteoporotică, stilul de viață are un rol foarte important. Activitățile fizice trebuie să fie de intensitate redusă, iar postura corporală trebuie să fie una corectă, astfel încât să se prevină deformările osoase. De asemenea, o alimentație bogată în calciu, renunțarea la fumat și la consumul în exces de alcool previn apariția osteoporozei și a complicațiilor. În plus, dacă boala deja s-a instalat, astfel de măsuri cresc eficiența tratamentului pentru osteoporoză.

Fracturile osoase se produc și în urma căderilor, pe os sănătos, fără ca persoana în cauză să fie afectată de osteoporoză. Astfel de evenimente sunt frecvente la vârstnici, fiind de multe ori cauzate de o tulburare de echilibru, cum este vertijul. Atunci pacienții resimt o amețeală puternică, cu senzația că obiectele din jurul lor se rotesc sau se mișcă, ceea ce duce la pierderea stării de echilibru. Este foarte important de știut că vertijul nu este o afecțiune în sine, ci mai degrabă un simptom, care poate fi cauzat de alte boli, precum: tulburări la nivelul urechii interne, unele infecții virale ale urechii interne, boala Ménière, afecțiuni cerebrale, scleroză multiplă, hipotensiune ortostatică, migrene etc.

Netratat, vertijul are un impact puternic asupra calității vieții, pe lângă riscul ridicat de cădere și producere a fracturilor, afectând desfășurarea în condiții normale a activităților cotidiene. Un consult la medicul O.R.L. este recomandat în vederea stabilirii cu exactitate a diagnosticului, a tratamentului și pentru a preveni posibilele consecințe. Diagnosticul este ușor de stabilit, cu ajutorul testelor vestibulare și a unei audiograme, dacă este cazul. În unele situații, medicul poate recomanda și unele investigații imagistice (CT sau RMN).

Pentru a evita căderile, în cazul unui episod de vertij, recomandat este ca, în momentul în care apar stările de amețeală, persoana afectată să se așeze pentru a evita accidentarea și să solicite ajutor.

Pentru un management eficient al acestor afecțiuni, se recomandă ca pacienții să opteze pentru un centru care să le ofere servicii integrate și complexe de diagnostic și tratament, asigurate de medici cu experiență și foarte bine pregătiți, cu ajutorul unor echipamente moderne, ultraperformante. La SANADOR, evaluarea osteoporozei este realizată cu ajutorul unui aparat de ultimă generație – Lunar iDXA, care utilizează doze mici de radiații și oferă imagini de înaltă rezoluție. În plus, spre deosebire de echipamentele DXA convenționale, are capacitatea de a corecta erorile apărute în urma măririi imaginii, permițând o evaluare mult mai corectă. Pe lângă evaluarea densității osoase și a riscului de fracturi, aparatul permite și evaluarea masei musculare și a grăsimii.

De asemenea, în Secția O.R.L. din Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la o varietate de investigații și intervenții terapeutice moderne. Pentru diagnosticul tulburărilor de echilibru, inclusiv a vertijului, secția este dotată cu o platformă Multitest Equilibre, cu ajutorul căreia medicul poate efectua o investigație de ultimă generație – posturografie computerizată dinamică.

În caz de fractură, pacienții au acces la intervenții chirurgicale de protezare articulară efectuate în condiții de maximă siguranță, de chirurgi specializați în ortopedie și traumatologie foarte bine instruiți, cu o vastă experiență și rezultate remarcabile.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân