Intervenția care redă mobilitatea pacienților cu gonartroză

  • Publicat:
Intervenția care redă mobilitatea pacienților cu gonartroză

Genunchiul este cea mai mare articulație a corpului uman și una dintre cele mai complexe și mai vulnerabile. Aceasta reunește trei oase: femurul, numit și osul coapsei, tibia – osul gambei și patela sau rotula, fiind esențială pentru mers și mobilitate.

Durerile de genunchi sunt frecvente, mai ales la vârstnici. Chiar dacă durerile pot apărea și din cauza unor traumatisme, în special la persoanele tinere care efectuează activități sportive, cea mai întâlnită cauză a durerilor de genunchi este gonartroza.

Arhitectura genunchiului este complexă, din structura acestuia făcând parte două articulații: cea principală, care leagă tibia de femur, suportând greutatea corpului, și cea femuropatelară. Cea din urmă, leagă femurul de rotulă și permite atașarea tendonului mușchiului cvadriceps direct de genunchi.

Capătul proximal al tibiei și capătul distal al femurului, care intră în contact, sunt acoperite cu cartilaj hialin, care permite alunecarea cu ușurință a oaselor în timpul mișcărilor. În plus, articulația genunchiului face parte din grupul articulațiilor foarte mobile, de tip sinovial. Sinovia este membrana subțire, protectoare, a articulației, care secretă un lubrefiant prin care reduce frecarea dintre suprafețele osoase în timpul mișcării.

Din cauza proceselor degenerative, cartilajul articulației se uzează progresiv. Acest fenomen duce la micșorarea spațiului interarticular protector, astfel că oasele suportă forța de frecare. În consecință, apar durerea de genunchi și inflamația. Gonartroza poate duce și la deformarea și tumefierea articulației. Netratată, evoluează până ajunge să imobilizeze persoana afectată. De aceea, vizita la medicul ortoped nu trebuie amânată.

În cazurile mai ușoare, medicul ortoped recomandă tratament conservator, care poate consta în fizioterapie și kinetoterapie, purtarea unor orteze sau genunchiere și tratament medicamentos cu rol analgezic și antiinflamator. Însă, în cazurile mai severe, singura soluție pentru redarea libertății de mișcare este intervenția chirurgicală de protezare, numită și artroplastie de genunchi.

 

Proteza de genunchi are rolul de a înlocui țesutul degradat al articulației și de a reda mobilitatea. După artroplastie, dispar și durerile și rigiditatea, astfel că viața pacientului se îmbunătățește considerabil. Protezele sunt realizate din materiale biocompatibile, durabile, fabricate special în acest scop. Proteza poate fi parțială, când doar unul dintre compartimentele genunchiului este afectat, sau totală, când întreaga articulație este nefuncțională. În funcție de indicațiile terapeutice, medicul alege modul de fixare, care poate fi cu cimentare sau fără ciment. Rata de succes a artroplastiei de genunchi este de peste 90%, datorită evoluției procedurilor și tehnologiei. După operație, pacientul trebuie să înceapă cât mai repede programul de recuperare, sub îndrumarea unui kinoterapeut. Este esențial ca persoanele cărora li s-a montat o proteză de genunchi să respecte protocolul de recuperare, pentru ca evoluția postoperatorie să decurgă conform așteptărilor.

 

La Spitalul Clinic SANADOR, artroplastiile de genunchi se realizează în blocuri operatorii utilate după cele mai înalte standarde. Chirurgii au la dispoziție mijloace diagnostice avansate, instrumente și tehnologii de ultimă generație, ca, de exemplu, chirurgia robotică. Protezele utilizate sunt de cea mai bună calitate, iar operațiile se desfășoară după o pregătire minuțioasă a pacientului. La SANADOR, echipa medicală monitorizează și îngrijește pacienții cu dedicare și oferă recomandări detaliate legate de recuperarea postoperatorie. Pacienții care aleg Baza de recuperare SANADOR au acces la dotări moderne și programe personalizate de refacere a funcționalității articulației genunchiului, coordonate de kinetoterapeuți experimentați.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Recomandare video
Tratamentul personalizat în cancerul de sân