Fusion biopsy – cea mai modernă tehnică de diagnostic pentru cancerul de prostată

  • Publicat:
  • Actualizat:
Fusion biopsy – cea mai modernă tehnică de diagnostic pentru cancerul de prostată

În România, cancerul de prostată este al doilea cel mai frecvent tip de cancer la bărbați, după cel pulmonar, conform statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății. Acest tip de cancer se dezvoltă lent și, în majoritatea cazurilor, pacienții acuză simptome târziu în evoluția bolii. Diagnosticul se stabilește pe baza analizelor de laborator și a investigațiilor imagistice specifice și se confirmă prin examenul histopatologic al țesutului obținut prin puncția biopsie prostatică.

Diagnosticul imagistic avansat pentru cancerul de prostată se realizează prin examenul RMN multiparametric. Această procedură este neinvazivă, nedureroasă, nu iradiază și permite un diagnostic rapid și precis. Biopsia prostatei rămâne însă standardul de aur pentru confirmarea diagnosticului de cancer de prostată. În cazurile în care examenul RMN multiparametric nu este concludent, se recomandă realizarea unor biopsii țintite, din materialul recoltat sub ghidarea imaginilor RMN obținute anterior. Această investigație se numește fusion biopsy (biopsia de fuziune).

Biopsia de fuziune este o tehnică modernă, realizată cu ajutorul unui ecograf ultraperformant – ecograful bk3000, care permite fuzionarea imaginilor obținute ecografic în timp real cu imaginile de la examenul RMN multiparametric obținute anterior. Astfel, acuratețea și precizia puncției biopsie, în cazul tumorilor prostatice de dimensiuni reduse, cresc semnificativ.

Suprapunerea imaginilor RM cu imaginile obținute în timp real de ecograful bk3000, printr-o coordonare realizată cu ajutorul unui software avansat, oferă o imagine tridimensională precisă a prostatei și a leziunilor suspecte de cancer. Astfel, pacienții suspecți de cancer de prostată beneficiază de biopsii țintite, efectuate rapid și cu riscuri scăzute comparativ cu alte proceduri similare.

Avantajele biopsiei de fuziune includ o precizie semnificativ crescută în identificarea leziunilor suspecte, scăderea numărului de fragmente tisulare necesare în timpul puncției, scăderea cazurilor de repuncționare prostatică, riscuri post-procedurale minime și o recuperare rapidă pentru pacient.

Biopsia de fuziune se recomandă tuturor pacienților care au indicație de puncție biopsie prostatică, pacienților care necesită o nouă puncție sau pacienților diagnosticați cu cancer de prostată care se află în stadiul de monitorizare terapeutică.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții beneficiază de tehnica fusion biopsy realizată cu ecograful de ultimă generație bk3000. Procedura este efectuată sub anestezie generală, pentru confortul pacientului, de medici cu multă experiență în domeniu.

Urmărește CSID.ro pe Google News
Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Recomandare video
Totul despre stenoza aortică: „Pacientul poate ajunge chiar și la vârsta de 30 de ani să necesite înlocuire de valvă aortică cu o proteză”