Dr. Gabriela Şmira: cum a decurs primul transplant hepatic în mediu privat, realizat în cadrul Sanador VIDEO

Dr. Gabriela Şmira, medic specialist gastroenterolog în cadrul Sanador, a explicat cum a decurs primul transplant hepatic în mediu privat, realizat în cadrul Sanador.

Primul transplant hepatic realizat într-un centru privat din România a avut loc la finalul lunii februarie, în cadrul Spitalului Clinic Sanador din Bucureşti. Intervenţia a fost făcută de o echipă complexă de medici, sub îndrumarea Prof. Univ Dr. Irinel Popescu, şef al Centrului de Excelenţă în Boli Hepatice şi a fost coordonată de Conf. Univ. Dr. Vladislav Braşoveanu.

Transplantul hepatic cu donator viu este cea mai amplă intervenţie din chirurgia generală. Aceasta pentru că implică trei operaţii: prelevarea ficatului de la donator, îndepărtarea ficatului bolnav al primitorului şi transplantarea celui sănătos la primitor.

Primul caz de transplant hepatic în mediul privat a fost făcut pro bono în cadrul Sanador: este vorba despre cazul unui bărbat de 53 de ani cu o patologie complicată (ciroză cu hepatocarcinom şi tromboză totala de venă portă) care a primit 70% din ficatul fiului sau de 24 de ani. Transplantul a durat peste 9 ore şi a avut loc in doua săli de operaţie cu suprapresiune, dotate la cele mai moderne standarde mondiale. Atât tatăl cât şi fiul au trecut cu bine prin intervenţie, iar starea lor de sănătate este bună, cei doi urmând protocoalele de monitorizare post transplant.

Unul dintre membrii echipei complexe de medici a fost şi Gabriela Şmira, medic specialist gastroenterologie în cadrul Sanador, care explică pe larg în interviul video cum a decurs intervenţia, dar şi cât de importantă este posibilitatea de a realiza transplantul hepatic în mediul privat, în condiţiile creşterii numărului de pacienţi cu probleme hepatice în România.

 

Beatrice Osanu
Beatrice Osanu
Beatrice Osanu este unul dintre oamenii “Ce se întâmplă, doctore?” care a asistat la naşterea emisiunii în 2002 şi a revistei în 2005. În anii care au trecut de atunci, a cunoscut sute de medici, nutriţionişti, antrenori de fitness şi psihologi, dar şi celebrităţi care au inspirat-o, ... citește mai mult
Raluca Neagu
Raluca Neagu

Venind cu o experienţă de producător TV, eu vă selectez şi realizez materiale video pe subiecte interesante de sănătate şi lifestyle, în clipuri video marca “Stiai ca”.

citește mai mult
Cel mai nou articol Video:
Dr. Diana Ionescu: laserul în parodontoză și alte afecțiuni stomatologice
Recomandări: