SOYFEM 100 mg, comprimate filmate

Substanță activa
Extract uscat de seminţe de soia-Glycine max
Clasa ATC
C01AX
Format
comprimat
Afecțiuni
hipercolesterolemie
Producător
BMF PHARM S.R.L.
Acțiune terapeutică
adjuvant în tratamentul hipercolesterolemiei

Ce este Soyfem şi pentru ce se utilizează

Soyfem este un extract de seminţe de soia care poate fi utilizat ca adjuvant în tratamentul hipercolesterolemiei.

Înainte să utilizaţi Soyfem

Nu utilizaţi Soyfem
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la soia-Glycine max;
-dacă pacientul este un copil cu vârsta mai mică de 6 ani (datorită formei farmaceutice inadecvate).


Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Soyfem
Datorită acţiunii slab estrogene se recomandă să vă adresaţi medicului dacă sunteţi o pacientă care ia contraceptive orale.

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu au fost raportate interacţiuni cu alte medicamente.
Utilizarea Soyfem cu alimente şi băuturi
Soyfem trebuie luat în timpul mesei cu apă sau alt lichid.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Datorită datelor insuficiente privind administrarea la gravide sau femei care alăptează, pacientele nu trebuie să utilizeze Soyfem în timpul sarcinii sau alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Medicamentul nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Cum să utilizaţi Soyfem

Doza recomandată este de 1-2 comprimate filmate de 2 ori pe zi. Se administrează pe cale orală, în timpul mesei, cu apă sau alt lichid
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Soyfem
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Dacă uitaţi să utilizaţi Soyfem
Continuaţi tratamentul conform schemei recomandate. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Pentru ca tratamentul să fie eficace, trebuie evitată omiterea repetată a dozelor.
Dacă încetaţi să utilizaţi Soyfem
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Soyfem poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
În general nu au fost raportate reacţii adverse, în cazul utilizării dozei recomandate. Ocazional pot apare simptome gastro-intestinale ca durere epigastrică, constipaţie, diaree sau reacţii de intoleranţă la proteinele din soia (febră, vărsături, diaree) care dispar spontan la întreruperea tratamentului.
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să comunicaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Soyfem

Nu utilizaţi Soyfem după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Soyfem
-Substanţa activă este extract uscat de seminţe de soia-Glycine max, 100 mg ce conţine 26% izoflavone exprimate în genisteină.
-Celelalte componente sunt: nucleu: celuloză microcristalină, povidonă, crospovidonă, stearat de magneziu; film: hipromeloză, talc, glicerol.


Cum arată Soyfem şi conţinutul ambalajului
Soyfem se prezintă sub formă de comprimate filmate oblongi, biconvexe, de culoare cafeniu deschis, cu pigmentări omogen repartizate, cu şanţ median pe una din feţe
Cutie cu 3 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate filmate
Cutie cu 6 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate filmate

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Prospecte medicamente din aceeași clasă
Cel mai nou articol Video:
Sandwich proteic și chifteluțe vegetale cu piure de cartofi și sos de ceapă