SINTROM 4 mg comprimate

Substanță activa
Acenocumarol
Clasa ATC
B01AA
Format
comprimat
Afecțiuni
cheaguri de sange
Producător
Novartis Pharma GmbH
Acțiune terapeutică
anticoagulant

Ce este Sintrom şi pentru ce se utilizează

Sintrom este un medicament care conţine substanţa activă acenocumarol.
Acenocumarolul aparţine unui grup de medicamente numite anticoagulante, care scad capacitatea de coagulare a sângelui, astfel ajutând la prevenirea formării cheagurilor de sânge în vasele sanguine.
Sintrom este utilizat pentru a preveni sau trata coagularea sângelui.
Cum acţionează Sintrom
Sintrom acţionează inhibând formarea cheagurilor de sânge. Acesta nu dizolvă cheagurile de sânge care sunt deja formate, dar poate opri mărirea acestora şi apariţia altor probleme.
Monitorizarea pe durata tratamentului dumneavoastră cu Sintrom
În timpul tratamentului cu Sintrom, vi se va solicita să efectuaţi regulat analize ale sângelui, iar doza dumneavoastră va fi ajustată ca atare.
Dacă aveţi orice întrebări privind modul în care acţionează Sintrom sau de ce acest medicament v-a fost prescris, întrebaţi-l pe medicul dumneavoastră.

Înainte să utilizaţi Sintrom

Puteţi utiliza Sintrom numai după o examinare medicală. Sintrom nu este adecvat pentru toţi pacienţii.
Urmaţi cu atenţie toate instrucţiunile medicului dumneavoastră. Acestea pot diferi de informaţiile generale din acest prospect.

Nu utilizaţi Sintrom :
dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la acenocumarol, la alţi derivaţi cumarinici sau la oricare dintre celelalte componente ale Sintrom enumerate la sfărşitul acestui prospect. Dacă aceasta se aplică în cazul dumneavoastră, informaţi medicul dumneavoastră fără a utiliza Sintrom. Dacă nu sunteţi siguri care medicamente trebuie evitate, întrebaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.
– dacă este posibil să aveţi probleme în respectarea tratamentului (de exemplu pacienţi senili nesupravegheaţi, persoane alcoolice sau pacienţi cu tulburări mentale).
– dacă aveţi orice boală gravă legată de săngerare (de exemplu hemofilie) sau afecţiuni ale sângelui cu predispoziţie la sângerare.
– dacă aţi avut recent o intervenţie chirurgicală la nivelul ochiului, creierului, dinţilor sau orice altă intervenţie majoră (plămâni, prostată, uter etc.) în care aţi sângerat masiv, sau imediat înaintea unei intervenţii chirurgicale programată în viitor, în care se aşteaptă o sângerare importantă.
– dacă aveţi ulcer la nivelul stomacului sau sângerări la nivelul intestinului, creierului (atac cerebral sau plămânilor
– dacă aveţi o infecţie gravă sau inflamaţie la nivelul inimii.
– dacă aveţi tensiune arterială crescută.
– dacă aveţi boli hepatice sau renale severe.
– dacă sunteţi gravidă sau credeţi că puteţi fi gravidă.
Dacă oricare dintre acestea se aplică în cazul dumneavoastră, informaţi medicul fără a utiliza Sintrom.
Dacă credeţi că sunteţi alergic, cereţi sfatul medicului.


Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Sintrom:
– dacă aveţi o boală hepatică.
– dacă aveţi o boală renală sau a tiroidei, aveţi tumori, infecţii, inflamaţii sau o afecţiune care influenţează absorbţia mâncării din stomac şi/sau intestine. Acest lucru poate interfera cu cantitatea de substanţă activă din sângele dumneavoastră.
– dacă aveţi o insuficienţă cardiacă gravă.
– dacă suferiţi de o deficienţă de proteină C sau S (tipuri de proteine cu rol în coagularea sângelui).
– dacă urmează să efectuaţi o procedură în care vă poate fi afectată capacitatea de sângerare, de exemplu intervenţie chirurgicală minoră, extracţie dentară, puncţie lombară sau angiografie.
– dacă vi se administrează medicamente prin injectare intramusculară. Deoarece injecţiile intramusculare pot determina sângerare la nivelul muşchilor, utilizarea Sintrom sau a altor medicamente similare cu aceasta trebuie evitată.
Dacă oricare dintre acestea se aplică în cazul dumneavoastră, informaţi medicul dumneavoastră înainte de a utiliza Sintrom.

Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Efectele Sintrom şi ale altor medicamente pot interfera unele cu altele. Acest lucru se aplică în special pentru:
Medicamente care cresc activitatea Sintrom cum sunt:
– heparina (un medicament utilizat pentru a preveni coagularea sângelui)
– acidul salicilic şi substanţele înrudite (de exemplu, acidul acetilsalicilic, acidul aminosalicilic, diflunisal) (medicamente utilizate în tratarea durerii),
– clopidogrel, ticlopidin, fenilbutazona sau alţi derivaţi pirazolonici (sulfinpirazona) şi alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (medicamente care afectează funcţia trombocitelor, celulele din sânge implicate în coagularea sângelui ).
Dacă aceste medicamente sunt administrate împreună cu Sintrom, este necesară o monitorizare frecventă, inclusiv a analizelor de sânge.
Alte medicamente care pot creşte activitatea Sintrom sunt:
– allopurinol (un medicament utilizat pentru tratarea gutei),
– steroizi anabolici, androgeni, (medicamente utilizate pentru creşterea masei musculare)
– medicamente antiaritmice (de exemplu amiodaronă, chinidină) (medicamente utilizate pentru a suprima ritmul anormal al inimii),
– antibiotice (de exemplu eritromicină, tetracicline, neomicină, cloramfenicol, amoxicilină, unele cefalosporine, unele fluorochinolone) (medicamente utilizate împotriva infecţiei),
– unele antidepresive (ISRS: de exemplu citalopram, fluoxetină, sertralină) (medicamente utilizate împotriva depresiei),
– cimetidină (medicament utilizat împotriva arsurilor stomacale şi a ulcerului peptic),
– clofibrat şi substanţe înrudite (medicamente utilizate împotriva nivelurilor crescute de colesterol din sânge),
– disulfiram (medicament utilizat împotriva alcoolismului),
– acid etacridinic (medicament utilizat pentru creşterea cantităţii de urină),
– glucagon (medicament utilizat pentru menţinerea nivelului de glucoză din sânge),
– derivaţi imidazolici (de exemplu metronidazol, chiar şi când este administrat local, miconazol) (medicament utilizat împotriva infecţiei),
– paracetamol (medicament utilizat pentru febră),
– sulfonamide (inclusiv co-trimoxazol) (medicament utilizat împotriva infecţiei),
– derivaţi de sulfoniluree (tolbutamidă, clorpropamidă) (medicament utilizat pentru tratarea diabetului),
– hormoni tiroidieni (inclusiv dextro-tiroxina) (medicament utilizat pentru a reduce nivelul ridicat de colesterol),
– statine (de exemplu fluvastatina, atorvastatina, simvastatina) (medicament utilizat pentru a reduce nivelurile de colesterol),
– tamoxifen (medicament utilizat împotriva cancerului mamar),
– tramadol (medicament utilizat împotriva durerii),
– inhibitori ai pompei de protoni (de exemplu, omeprazol)
– activatori ai plasminogenului (de exemplu, urokinază, streptokinază şi alteplază), inhibitori ai trombinei (de exemplu, argatroben) (medicament utilizat pentru distrugerea cheagurilor de sânge în timpul unui infarct)
– agenţi prokinetici (de exemplu, cisapridă) (medicament utilizat să atenueze tulburările gastrointestinale)
– antiacide (de exemplu, hidroxid de magneziu) şi viloxazin (medicament utilizat împotriva acidităţii stomacale)
Medicamente care pot reduce efectul Sintrom sunt:
– aminoglutetimida, azatioprina, 6-mercaptopurina (medicamente utilizate împotriva cancerului),
– unele medicamente anti-HIV (ritonavir, nelfinavir) (medicament utilizat împotriva SIDA),
– barbituricele, carbamazepină (medicament utilizat împotriva epilepsiei/crizelor convulsive),
– colestiramină (medicament utilizat împotriva nivelurilor ridicate de colesterol),
– griseofulvină (medicament utilizat împotriva infecţiilor fungice),
– contraceptive orale (medicamente utilizate pentru controlul sarcinii),
– rifampicină (medicament utilizat împotriva infecţiei)
– sunătoare (o plantă utilizată pentru tratarea depresiilor, cunoscută şi sub denumirea hypericum perforatum);
– corticosteroizi (metilprednisolon administrat intravenous în doză ridicată, prednisolon) (medicamente utilizate pentru tratarea inflamaţiei)
– Sintrom poate pontenţa riscul de toxicitate prin derivaţi hidantoinici, cum este fenitoina (medicament utilizat pentru tratarea epilepsiei).

Utilizarea Sintrom cu alimente şi băuturi
Evitaţi utilizarea de cantităţi mari de alcool etilic. Poate modifica modul în care Sintrom afectează corpul dumneavoastră. Dacă aveţi orice întrebări legate de acest lucru, întrebaţi medicul dumneavoastră.
Persoanele vârstnice (vârsta de 65 de ani şi peste)
Dacă aveţi vârsta de 65 ani sau peste, puteţi fi mai sensibil la efectele Sintrom şi, de aceea, monitorizarea INR trebuie efectuată mai frecvent. De asemenea, este posibil să aveţi nevoie de doze mai mici.
Copii şi adolescenţi
Experienţa cu Sintrom la copii şi adolescenţi este limitată şi, prin urmare, aceşti pacienţi au nevoie de controale mai frecvente.
Sarcina şi alăptarea
Nu utilizaţi Sintrom dacă sunteţi gravidă.
Sintrom, ca şi alte anticoagulante, poate provoca vătămări grave copilului dumneavoastră. De aceea este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă, sau plănuiţi să deveniţi gravidă. Dacă sunteţi la vârsta fertilă, medicul dumneavoastră vă poate efectua un test de sarcină, pentru a exclude sarcina.
Medicul dumneavoastră va discuta cu dumneavoastră riscul potenţial al utilizării Sintrom în timpul sarcinii.
Decizia de alăptare în timpul tratamentului cu Sintrom trebuie evaluată cu atenţie împreună cu medicul dumneavoastră. Este posibil să aveţi nevoie, împreună cu copilul, de o monitorizare deosebită dacă alăptaţi şi utilizaţi Sintrom. Ca şi precauţie, medicul dumneavoastră poate prescrie vitamina K copilului dumneavoastră.
Femei aflate la vârsta fertilă
Femeile aflate la vârsta fertilă trebie să utilizeze metode contraceptive eficace în timpul utilizării Sintrom.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Sintrom nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, în cazul unui accident în timpul tratamentului cu Sintrom, medicul sau personalul din spital trebuie informaţi imediat. Din acest motiv, asiguraţi-vă că purtaţi întotdeauna card-ul personal de anticoagulare (un document care precizează că utilizaţi acest medicament).
Informaţii importante privind unele componente ale Sintrom
Comprimatele de Sintrom conţin lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

Cum să utilizaţi Sintrom

Luaţi întotdeauna Sintrom exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza este stabilită de către medicul dumneavoastră. Veţi efectua periodic teste sanguine pentru a determina cât de repede se coagulează sângele dumneavoastră. Acest lucru va ajuta medicul dumneavoastrăsă stabilească cantitatea adecvată de Sintrom pe care trebuie să o luaţi în fiecare zi.
Respectaţi cu atenţie instrucţiunile medicului dumneavoastră. Nu depăşiţi doza recomandată.


Cât Sintrom trebuie să luaţi
Medicul dumneavoastră vă va spune exact câte comprimate de Sintrom trebuie să luaţi.
În funcţie de răspunsul dumneavoastră la tratament, medicul dumneavoastră vă poate creşte sau reduce doza.
Răspunsul la anticoagulante diferă de la persoană la persoană şi se poate modifica în timpul tratamentului sau dacă vă modificaţi dieta, în special dacă includeţi alimente bogate în vitamina K (de exemplu spanac şi legume din aceeaşi familie cu varza). Medicul dumneavoastră vă va verifica evoluţia în cadrul vizitelor periodice şi vă va prescrie dozele care sunt adecvate nevoilor dumneavoastră. Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile medicului dumneavoastră. Nu întrerupeţi din proprie iniţiativă brusc tratamentul şi nu schimbaţi doza.
Spuneţi medicului dumneavoastră, stomatologului sau farmacistului la fiecare vizită că utilizaţi acest medicament.

Doze
Când şi cum să utilizaţi Sintrom
În mod normal, trebuie să luaţi comprimatele în fiecare zi, în acelaşi moment al zilei (de exemplu seara, în momentul mesei, cu un pahar cu apă).
Cât timp trebuie să utilizaţi Sintrom
Medicul dumneavoastră vă va spune exact cât timp trebuie să utilizaţi Sintrom.
Dacă aţi utilizat mai mult Sintrom decât trebuie
Dacă aţi luat accidental mai multe comprimate de Sintrom, informaţi imediat medicul dumneavoastră sau departamentul de primire urgenţe al celui mai apropiat spital. Supradozajul cu Sintrom poate determina sângerări. Dacă apare acest lucru, Sintrom trebuie întrerupt şi trebuie administrat tratament pentru controlul sângerării.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Sintrom
Dacă uitaţi o doză din acest medicament, administraţi doza uitată cât mai curând posibil. Dacă este aproape timpul pentru următoarea doză, nu mai luaţi doza uitată şi reveniţi la programul obişnuit de administrare. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. De asemenea, asiguraţi-vă că la următoarea vizită îi daţi medicului dumneavoastră situaţia cu toate dozele uitate.
Dacă încetaţi să utilizaţi SINTROM
Dacă aveţi întrebări referitoare la întreruperea Sintrom, discutaţi cu medicul dumneavoastră.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Sintrom poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Nu vă alarmaţi de această listă cu posibile reacţii adverse. Este posibil să nu prezentaţi niciuna dintre ele.
Unele reacţii adverse pot fi grave:
– Frecvente (mai puţin de 1 pacient la fiecare 10 pacienţi): sângerare (simptomele pot include: sângerări nazale inexplicabile sau sângerări ale gingiilor în momentul spălării dinţilor; vânătăi inexplicabile; sângerări masive sau curgeri foarte lente, neobişnuite, la nivelul tăieturilor sau rănilor; sângerare menstruală masivă neobişnuită sau neaşteptată; sânge în urină; materii fecale cu sânge sau de culoare neagră; tuse sau vărsături cu sânge; durere de cap bruscă, severă sau continuă).
Dacă apare oricare dintre aceste simptome de sângerare enumerate anterior, aceasta poate însemna că organismul dumneavoastră primeşte o cantitate mai mare de medicament decât are nevoie.
– Rare (mai puţin de 1 pacient la fiecare 1000 pacienţi): reacţie alergică sub formă de erupţie cutanată sau mâncărime.
– Foarte rare (mai puţin de 1 pacient la fiecare 10000 pacienţi): învineţire cu apariţie de vezicule pe piele, cu sau fără cicatrice, de obicei în zona coapselor, feselor, abdomenului, pieptului sau uneori pe
degetele de la picioare; învineţire sau sângerare sub piele (semn posibil de vasculită); icter (semn posibil de afectare hepatică).
Dacă prezentaţi oricare dintre acestea, informaţi imediat medicul dumneavoastră.
Alte reacţii adverse:
Rare (mai puţin de 1 pacient la fiecare 1000 pacienţi): cădere inexplicabilă a părului, scăderea apetitului alimentar; vărsături; greaţă.
Dacă oricare dintre acestea vă afectează sever, informaţi medicul dumneavoastră.
Dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

Cum se păstrează Sintrom

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare.
Nu utilizaţi Sintrom după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP.. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine SINTROM
– Substanţa activă este acenocumarolul. Fiecare comprimat conţine 4 mg acenocumarol.
– Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, amidon pregelatinizat, dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearat de magneziu.
Cum arată SINTROM şi conţinutul ambalajului
Comprimate rotunde, albe, cu margini rotunjite marcate pe o faţă cu „CG”, cealaltă faţă prezintă 2 linii mediane în formă de cruce, având marcat „A” pe fiecare sfert.
Este disponibil în cutii cu 2 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being