SALIFORM FORTE, Cremă

Substanță activa
salicilat de metil
Clasa ATC
M02AC
Format
cremă
Afecțiuni
înaintea eforturilor fizice susţinute - pentru relaxarea musculaturii ce urmează a fi solicitată, imediat după eforturi fizice susţinute - pentru reducerea durerii.
Producător
S.C. Antibiotice S.A.
Acțiune terapeutică
produse topice pentru dureri articulare şi musculare

Compoziţie / Indicaţii terapeutice

Compoziţie

100 g cremă conţin salicilat de metil 15 g, mentol 10 g şi excipienţi: carbomer 940, acid stearic, stearat de gliceril, macrogol 25 cetostearil eter, trietanolamină, apă purificată.

Grupa farmacoterapeutică: produse topice pentru dureri articulare şi musculare.

Indicaţii terapeutice

Înaintea eforturilor fizice susţinute – pentru relaxarea musculaturii ce urmează a fi solicitată.

Imediat după eforturi fizice susţinute – pentru reducerea durerii.

Dureri de origine musculo-tendono-ligamentare determinate de suprasolicitarea musculară. 

Contraindicaţii / Precauţii

Contraindicaţii

Hipersensibilitate la salicilat de metil, mentol sau la oricare dintre excipienţii produsului. Plăgi deschise, iritaţii cutanate. Copii cu vârsta sub 15 ani.

Precauţii

Saliform forte se utilizează numai pentru uz extern. Nu se utilizează sub pansament ocluziv. Se evită contactul cu ochii şi mucoasele.

În cazul apariţiei iritaţiilor cutanate se recomandă întreruperea administrării. Dacă durerea persistă mai mult de 10 zile fără ameliorare, trebuie consultat medicul.

Interacţiuni / Atenţionări speciale

Interacţiuni

Nu se cunosc.

Atenţionări speciale

Copii

Nu se recomandă administrarea la copii cu vârsta sub 15 ani.

Sarcina şi alăptarea

Studiile preclinice efectuate la animale au evidenţiat efecte teratogene şi efecte toxice. Până în prezent nu au fost efectuate studii controlate la om.

Deoarece salicilatul de metil se absoarbe prin piele putând determina fenomene de excitaţie nervos centrală, mai ales după aplicarea pe suprafeţe mari, administrarea Saliform forte în timpul sarcinii şi alăptării se va face numai după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern – risc potenţial fetal.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Saliform forte nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Doze şi mod de administrare

Doza recomandată este de 3 – 4 aplicaţii pe zi. Saliform forte se aplică pe piele, masând uşor zona afectată până la absorbţia completă.

Reacţii adverse / Supradozaj

Reacţii adverse

Salicilat de metil

Deşi există dovezi că ingestia de salicilat de metil este riscantă, după administrarea externă conform recomandărilor de mai sus, salicilatul de metil este bine tolerat cu excepţia unor cazuri în care au apărut iritaţii locale severe.

Mentol

Mentolul poate determina rar reacţii alergice: urticarie, eritem şi alte reacţii cutanate. Datorită absorbţiei sistemice după aplicarea pe suprafeţe cutanate întinse, sunt de aşteptat aceleaşi reacţii adverse ca şi în cazul ingestiei unor cantităţi mari de produse mentolate: greaţă, dureri abdominale, vărsături, eritem facial şi simptome de deprimare a sistemului nervos central (ameţeală, mers ebrios, somnolenţă, bradipnee şi comă).

Totuşi, numărul reacţiilor adverse legate de administrarea externă a mentolului este scăzut.

Supradozaj

Nu sunt disponibile date.

Alte informaţii

Păstrare

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Ambalaj

Cutie cu un tub din aluminiu a 25 g cremă.

Producător

S.C. Antibiotice S.A., Iaşi, România

Deţinătorul Autorizaţiei de punere de piaţă

S.C. Antibiotice S.A.

Str. Valea Lupului, nr.1, Iaşi, România

Data ultimei verificări a prospectului

Septembrie 2004

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Cel mai nou articol Video:
Cariotipul molecular pre-și post-natal: ce este și când se recomandă?