Rilmenidină Teva 1 mg comprimate

Producător: Teva Pharmaceuticals S.R.L.
Substanță activa
rilmenidină
Clasa ATC
C02AC
Format
comprimate
Afecțiuni
tensiune arterială ridicată
Producător
Delpharm Brétigny, TEVA Santé
Acțiune terapeutică
acţionează asupra sistemului nervos central

Ce este Rilmenidină Teva şi pentru ce se utilizează

Rilmenidină Teva este un medicament antihipertensiv, care acţionează asupra sistemului nervos central. Este folosit pentru tratarea hipertensiunii arteriale esenţiale (tensiune arterială ridicată).

Înainte să luaţi Rilmenidină Teva

NU luaţi Rilmenidină Teva:

•                Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la rilmenidină sau la oricare dintre celelalte componente ale Rilmenidină Teva

•                Dacă suferiţi de depresie severă

•                Dacă suferiţi de insuficienţă renală severă

Dacă aveţi întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.

Aveţi grijă deosebită cu Rilmenidină Teva:

•                Tratamentul dumneavoastră nu trebuie întrerupt brusc, doza se va reduce treptat.

•                În timpul tratamentului cu acest medicament, trebuie să fiţi monitorizat în mod regulat de către medicul dumneavoastră.

•                Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi insuficienţă renală severă.

•                Evitaţi consumul de alcool în timpul tratamentului cu acest medicament.

Dacă aveţi întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent oricare alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, în special medicamente care conţin alcool sau beta-blocante pentru insuficienţă cardiacă.

Utilizarea Rilmenidină Teva cu alimente şi băuturi

In timpul tratamentului nu se recomandă consumul de băuturi alcoolice.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, trebuie să evitaţi utilizarea Rilmenidină Teva. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Există un potenţial risc de somnolenţă atunci când utilizaţi acest medicament.

Cum să luaţi Rilmenidină Teva

Doza/Durata tratamentului

Luaţi întotdeauna Rilmenidină Teva exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de 1 comprimat o dată pe zi, dimineaţa.

Dacă tensiunea arterială nu este controlată adecvat după o lună de tratament, doza poate fi crescută la 2 comprimate, în 2 prize (dimineaţa şi seara), înainte de masă.

La pacienţii cu insuficienţă renală, când clearance-ul creatininei este mai mare de 15 ml/min, nu este necesară modificarea dozei.

Acest medicament nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi datorită lipsei de date privind eficacitatea şi siguranţa.

Dacă aveţi impresia că efectul Rilmenidină Teva este prea puternic sau prea slab, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Luaţi întotdeauna Rilmenidină Teva exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră.

Mod de administrare

Administrare orală. Comprimatele trebuie înghiţite întregi, cu un pahar cu apă.

Dacă luaţi mai mult decât trebuie din Rilmenidină Teva

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitaţi să luaţi Rilmenidină Teva

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Rilmenidină Teva poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 100): palpitaţii, insomnie, somnolenţă, anxietate, sindrom depresiv, tulburări sexuale, durere de stomac, uscăciune a gurii, diaree, constipaţie, erupţie trecătoare pe piele, senzaţie de mâncărime, crampe, extremităţi reci (mâini şi/sau picioare), edem, oboseală, oboseală la efort.

Mai puţin frecvente (afectează 1 până la 10 utilizatori din 1000): bufeuri, greaţă, hipotensiune arterială ortostatică, uneori asociată cu ameţeală.

Dacă oricare dintre aceste reacţii adverse persistă, spuneţi medicului dumneavoastră.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Rilmenidină Teva

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Rilmenidină Teva după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 30°C.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Rilmenidină Teva:

•                Fiecare comprimat conţine substanţa activă rilmenidină 1 mg, sub formă de dihidrogenofosfat de rilmenidină.

•                Celelalte componente sunt celuloză microcristalină, crospovidonă tip B, acid stearic, talc, dioxid de siliciu coloidal anhidru

Cum arată Rilmenidină Teva şi conţinutul ambalajului:

•                Fiecare comprimat este rotund, biconvex, de culoare albă.

•                Comprimatele sunt disponibile în cutii cu blistere care conţin 28, 30, 60, 90 sau 100 comprimate. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe Piaţă

Teva Pharmaceuticals S.R.L.

Str. Domniţa Ruxandra nr.12, parter, sector 2, Bucureşti România

Telefon: 021 230 65 24 Fax: 021 230 65 23

Producători

Delpharm Brétigny

Usine du Petit Paris, 91220 Brétigny-sur-Orge Franţa

TEVA Santé

Rue Bellocier, 89107 Sens Franţa

Acest prospect a fost aprobat în Ianuarie 2011

 

 

Informatiile despre terapiile complementare, plantele medicinale sau remediile naturale, care pot veni in ajutorul bolnavului, nu exclud sau nu inlocuiesc tratamentele medicale, ci le completeaza. S.C. Gandul Media Network S.R.L nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt folosite "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. CSID nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ.
Vezi toate medicamentele in ordine alfabetica
Medicamente cu aceeași substanță activă