Multisis V, drajeuri

Substanță activa
vitamine din grupul A, D, B, C
Clasa ATC
A11JA
Format
drajeuri
Afecțiuni
deficit de vitamine din grupul A, D, B, C
Producător
The Nile Co. for Pharmaceuticals and Chemical Industries
Acțiune terapeutică
complex de vitamine din grupul A, D, B, C

Ce este Multisis V şi pentru ce se utilizează

Multisis V este un complex de vitamine din grupul A, D, B, C.

Este util în prevenirea şi corectarea deficitului de vitamine din grupul A, D, B, C în condiţii de aport nutriţional insuficient sau necesar crescut la adult, în următoarele cazuri:

  • stările de epuizare (de exemplu provocate de stress), oboseală, slăbiciune.
  • prevenţia şi tratamentul simptomelor determinate de nutriţia neechilibrată, de exemplu la vîrstnici sau în caz de anorexie, epuizare determinată de boli acute sau cronice sau în perioada de convalescenţă.

Înainte să utilizaţi Multisis V

Nu utilizaţi Multisis V

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la vitamine din grupul A, D, B, C sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului;

-dacă aveţi hipervitaminoze cu vitaminele din compoziţia medicamentului sau prezenţa unor

condiţii favorizante pentru producerea acestor hipervitaminoze;

-dacă aveţi hipercalcemie, hipercalciurie, litiază calcică sau calcificări tisulare;

-dacă aveţi hiperparatitoidism primar;

-dacă aveţi insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei > 30 ml/min);

-dacă aveţi sindrom de malabsorbţie al lipidelor;

– dacă luaţi concomitent levodopa (vezi pct. Utilizarea altor medicamente).

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Multisis V

-dacă luaţi concomitent alte medicamente conţinând vitamine – se poate produce un supradozaj;

-dacă aveţi probleme ale rinichilor;

-dacă vi se administrează concomitent şi un tratament cu calciu; este necesar un control regulat al calciuriei;

-dacă aveţi un deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază, datorită conţinutului în vitamina C;

-dacă deficitul de vitamine pe care îl aveţi este determinat de tulburări ale absorbţiei – este necesară administrarea de vitamine pe cale parenterală.

Datorită unui efect uşor stimulant al vitaminei C este preferabil ca medicamentul să nu fie administrat la sfârşitul zilei.

Colorarea în galben a urinei, după administrarea de Multisis V, este determinată de prezenţa în compoziţie a vitaminei B2 (riboflavina).

Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.

Multisis V poate influenţa efectele unor medicamente sau acestea pot influenţa efectele vitaminelor din compoziţia medicamentului.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă utilizaţi:

-levodopa (pentru boala Parkinson);

-fenobarbital, fenitoină, flufenazonă (pentru boli psihice);

-izoniazidă (pentru tratamentul TBC);

-hidralazină (pentru tratamentul hipertensiunii arteriale);

-contraceptive orale;

-neomicină (un antibiotic);

-acid aminosalicilic (pentru tratamentul rectocolitei ulcero-hemoragice sau bolii Crohn, poliartritei reumatoide şi spondilartritei anchilozante);

-cimetidină, ranitidină (pentru tratamentul ulcerelor gastro-duodenale); -colchicină (pentru tratamentul gutei);

-warfarina (pentru tratamentul tulburărilor de coagulare ale sângelui); -colestiramina (pentru tratamentul colesterolului crescut în sânge); -tretinoin, izotretinoin, acitretin (pentru tratamentul acneei); -corticosteroizi (pentru tratamentul unor afecţiuni inflamatorii).

Utilizarea Multisis V cu alimente şi băuturi

Multisis V se administrează după mese, cu o cantitate suficientă de lichid.

Sarcina şi alăptarea

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

Deoarece poate fi afectat fătul, gravidele trebuie să nu utilizeze vitamina A în doze ce depăşesc aportul alimentar zilnic recomandat în timpul sarcinii, care este de 4000 UI vitamina A pe zi. Deoarece Multisis V are 5000 UI de vitamina A, nu este recomandat la gravide.

În timpul alăptării depăşirea dozei recomandate, poate produce reacţii adverse la sugar.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Multisis V nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Multisis V

Acest medicament conţine zahăr şi lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Excipientul galben amurg (E 110) poate provoca reacţii alergice.

Datorită conţinutului în p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil, medicamentul poate provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

Cum să utilizaţi Multisis V

Doza zilnică recomandată este de un drajeu Multisis V. Se administrează pe cale orală, după masă, cu o cantitate de lichid.

Doya zilnică maximă recomandată este de trei drajeuri.

Doza şi durata tratamentului poate fi ajustată de către medic în funcţie de starea pacientului.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din Multisis V

Vitaminele hidrosolubile prezente în medicament (vitaminele din complexul B şi vitamina C) nu se acumulează în organism, se excretă şi nu sunt toxice în cantităţi relativ mari. Vitaminele liposolubile A şi D se pot acumula în organism şi pot determina efecte toxice la ingerarea unor cantităţi mari în decursul unor perioade îndelungate de timp, în special la copii.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la departamentul de urgenţă al celui mai apropiat spital.

Dacă uitaţi să utilizaţi Multisis V

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi alta, imediat ce v-aţi amintit. Totuşi, dacă este timpul pentru următoarea doză, luaţi-o doar pe aceasta. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetaţi să utilizaţi Multisis V

întreruperea prematură a tratamentului poate face ca necesarul dumneavoastră de vitamine să nu fie acoperit. De aceea întrebaţi medicul cât timp să utilizaţi Multisis V.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Multisis V poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Nu se cunosc reacţii adverse în cazul administrării conform recomandărilor.

Orice reacţie adversă apărută în timpul tratamentului trebuie să ridice suspiciunea unui supradozaj şi este necesară întreruperea administrării acestuia.

Dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Cum se păstrează Multisis V

Nu utilizaţi Multisis V după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine Multisis V

-Substanţele active sunt vitamine din grupul A, D, B, C.

Fiecare drajeu conţine:

Vitamina A palmitat sub formă de Concentrat de Vitamina A sintetică, forma pulbere (Vitamina A)    5000 UI

Colecalciferol sub formă de Concentrat de colecalciferol, forma pulbere (vitamina D3)   400 UI

Acid ascorbic (vitamina C)                                        75,00 mg

Riboflavină (vitamina B2)                                             3,00 mg

Ciancobalamină (vitamina B12)                                 2,00 μg

Acid folic (vitamina B9)                                                 0,25 mg

Clorhidrat de tiamină (vitamina B1)                        2,00 mg

Clorhidrat de piridoxină (vitamina B6)                     2 00 mg

Nicotinamidă (vitamina PP)                                     20,00 mg

Pantotenat de calciu                                                    5,00 mg

-Celelalte componente sunt: nucleu: hidrogenfosfat de calciu anhidru, lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă K25, stearat de magneziu, talc, butilhidroxitoluen, zahăr, gelatină, L-alfa tocoferol, etilceluloză; strat de drajefiere: shellac, dioxid de titan, talc, gelatină, zahăr, galben amurg (E 110), acetoftalat de celuloză, ceară Carnauba, p-hidroxibenzoat de metil, p- hidroxibenzoat de propil.

Cum arată Multisis V şi conţinutul ambalajului

Multisis V se prezintă sub formă de drajeuri rotunde, biconvexe, de culoare portocalie.

Este disponibil în cutii cu 4 blistere din PVC/Al a câte 10 drajeuri.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi responsabilul cu eliberarea seriei

SC. FELSIN FARM SRL.

Str. Drumul Piscul Cerbului, Nr. 20-28, Etaj P

Camerele 1-9 şi Etaj, Sector 1, Bucureşti, România

Producător

The Nile Co. for Pharmaceuticals and Chemical Industries Sawah Square, El Ameria, Egipt

Acest prospect a fost aprobat în Iulie, 2012

 

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Medicamente cu aceeași substanță activă
Prospecte medicamente din aceeași clasă
Cel mai nou articol Video:
Thai Massage, abordarea holistică pentru well-being