FOKUSIN, capsule cu eliberare modificată, 0,4 mg

Substanță activa
Clorhidrat de tamsulosin
Clasa ATC
G04CA
Format
capsule cu eliberare modificată
Afecțiuni
dificultăţi asociate cu mărirea benignă a prostatei
Producător
SC. ZENTIVA SA., ZENTIVA as.
Acțiune terapeutică
blocant al receptorilor alfal, reduce tensiunea din muşchii prostatei şi uretrei

Ce este FOKUSIN şi pentru ce se utilizează

Fokusin conţine substanţa activă clorhidrat de tamsulosin. Aceasta este un blocant al receptorilor alfal, care reduce tensiunea din muşchii prostatei şi uretrei. Astfel, se obţine o curgere mai uşoară a urinii prin uretră şi, implicit o urinare mai uşoară.

Fokusin este folosit în tratarea dificultăţilor asociate cu mărirea benignă a prostatei, cum ar fi: dificultăţi de urinare, pierderi urinare, nevoia urgenta de urinare, urinare frecventă pe timpul nopţii, precum şi în timpul zilei.

Înainte să utilizaţi FOKUSIN

Nu utilizaţi FOKUSIN

Evitaţi să folosiţi Fokusin dacă sunteţi hipersensibil la substanţa activă sau la oricare dintre componentele inactive, dacă suferiţi de o afecţiune hepatică sau dacă suferiţi de ameţeli atunci când vă aşezaţi sau când vă ridicaţi din poziţie orizontală.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi FOKUSIN

In cazul folosirii acestui produs pe termen lung, este necesară efectuarea de examinări medicale periodice. Rar, au fost raportate ameţeli in timpul folosirii produsului Fokusin. La primul semn de ameţeală, trebuie să vă aşezaţi sau să vă întindeţi până la dispariţia acestor semne.

Utilizarea altor medicamente

Până acum, nu au fost obţinute date referitoare la interacţiunile dintre Fokusin şi alte medicamente administrate concomitent. Totuşi, astfel de interacţiuni nu pot fi pe deplin excluse. Prin urmare, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră cu privire la medicamentele pe care le luaţi în acel moment sau pe care le-aţi luat recent, chiar dacă respectivele medicamente sunt eliberate fără reţetă.

Utilizarea FOKUSIN cu alimente şi băuturi

Efectul Fokusin nu este influenţat de consumul de alimente. Sarcina şi alăptarea

Fokusin se administrează exclusiv bărbaţilor

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Fokusin nu influenţează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, este necesar să luaţi în considerare că în timpul tratamentului poate apare ameţeală. Activităţile care necesită atenţie sporită pot fi efectuate numai după consultarea medicului.

Informaţii importante privind unele componente ale FOKUSIN

Nu este cazul.

Cum să utilizaţi FOKUSIN

Când folosiţi Fokusin, respectaţi cu stricteţe indicaţiile medicului. Doza normală este de o capsulă pe zi. Aceasta trebuie luată după micul dejun sau după prima masă a zilei. Capsula trebuie înghiţită întreagă, cu un pahar de apă, în timp ce staţi jos sau în picioare. Nu mestecaţi capsula.

Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din FOKUSIN

Dacă luaţi mai mult de o capsulă o dată, sau în caz de înghiţire accidentală a produsului de către un copil, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

Dacă uitaţi să utilizaţi FOKUSIN

Dacă aţi uitat să luaţi o capsulă de Fokusin, conform schemei de tratament, luaţi-o în orice alt moment al zilei. Dacă vă daţi seama de acest lucru a doua zi, respectaţi schema obişnuită de tratament. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza omisă.

Dacă încetaţi să utilizaţi FOKUSIN

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacţii adverse posibile

In general, produsul este bine tolerat, totuşi, pot să apară ameţeală, în special la schimbările bruşte de poziţie (cand vă ridicaţi din poziţia şezut sau întins), tulburări de ejaculare, slăbiciune, cefalee, ritm cardiac accelerat, rinită şi reacţii de hipersensibilitate (rash, prurit, inflamaţii locale).

Ocazional, pot să apară greaţă şi vărsături, diaree sau constipaţie. Rar: slabiciune.

Foarte rar: priapism (erecţie involuntară dureroasă, îndelungată, care necesită tratament imediat).

Consultaţi medicul la apariţia oricărei dintre reacţiile adverse menţionate mai sus sau a oricărei alte reacţii.

Cum se păstrează FOKUSIN

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Fokusin după data de eliberare înscrisă pe ambalaj.

Fokusin nu necesită condiţii speciale de păstrare.

Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Informaţii suplimentare

Ce conţine FOKUSIN

  • Substanţa activă este clorhidratul de tamsulosin 0,4 mg corespunzator la 0,367 mg tamsulosin.
  • Celelalte componente sunt:

Conţinutul capsulei: Eudragit L 30 D, celuloză microcristalină, dibutil sebacat, polisorbat 80, dioxid de siliciu coloidal hidratat, talc; Capsula: gelatină, azorubine Carmoisine (E 122), patent Blue V (E 131).

Cum arată FOKUSIN şi conţinutul ambalajului

Fokusin se prezintă sub formă de capsule tari, de culoare albastru închis, conţinând pelete de culoare albă sau aproape albă.

Fokusin este ambalat după cum urmează:

Cutie cu 3 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule cu eliberare modificată. Cutie cu 9 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule cu eliberare modificată. Cutie cu 10 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule cu eliberare modificată.

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul:

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

ZENTIVA k.s.

U Kabelovny 130, Dolni Mecholupy 102 37 Praga 10, Republica Cehă

Producătorii

SC. ZENTIVA SA.

B-dul Theodor Pallady nr.50, Sector 3

032266 Bucureşti, România

ZENTIVA as. Nitrianska 100

92027 Hlohovec, Republica Slovacă

Martie, 2013

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Intervențiile ginecologice laparoscopice: „Sunt multe paciente care cer la câteva ore după să plece acasă, pentru că nici nu se simt operate”