Enterol 250 mg capsule

1. Ce este Enterol 250 mg și pentru ce se utilizează

Enterol 250 mg este indicat:
– pentru tratamentul diareei infecţioase acute la adulţi şi copii;
– pentru prevenirea şi tratamentul colitei şi diareei determinate de consumul de antibiotice;
– în asociere cu vancomicină/metronidazol, pentru prevenirea recurenţei bolilor produse de Clostridium difficile;
– pentru prevenirea diareei determinate de nutriţia enterală;
– pentru tratamentul sindromului colonului iritabil.
Dacă după 2 zile nu vă simțiți mai bine sau vă simțiți mai rău, trebuie să vă adresați unui medic.

2. Ce trebuie să știți înainte să luați Enterol 250 mg

Nu luați Enterol 250 mg:

– dacă sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct.6);
– dacă aveți cateter venos central;
– pacienți imunocompromişi sau spitalizați (din cauza bolilor grave sau a sistemului imunitar modificat sau slăbit).

Atenționări și precauţii

Înainte să luați Enterol 250 mg, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Tratamentul cu Saccharomyces boulardii CNCM I-745 nu înlocuieşte rehidratarea, când aceasta este necesară. Doza de rehidratare şi calea de administrare (orală-IV) trebuie adaptate la severitatea diareei, la vârsta şi starea de sănătate a pacientului.

Pacientul trebuie să ţină cont de necesitatea consumului abundent de lichide sărate sau îndulcite (zahărul trebuie fiert), pentru a compensa pierderile datorate diareei (la adult, aportul lichidian mediu este de 2 l pe zi). De asemenea, în timpul diareei regimul alimentar trebuie să excludă anumite alimente, în special, crudităţi, fructe şi legume, alimente picante, precum şi alimente şi băuturi reci şi să conţină mai ales friptură la grătar şi orez. Dacă, după 2 zile de tratament, diareea persistă, conduita terapeutică trebuie reevaluată și trebuie avută în vedere rehidratarea pe cale intravenoasă.

Enterol 250 mg împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Datorită naturii sale fungice, Enterol 250 mg nu trebuie administrat simultan cu medicamente antifungice orale sau sistemice.

Enterol 250 mg împreună cu alimente, băuturi și alcool

Enterol 250 mg conţine celule vii. Acest medicament nu trebuie deci combinat cu băuturi sau alimente foarte fierbinţi (peste 50o C) sau foarte reci sau cu alcool etilic.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

În studiile efectuate la animale nu s-a evidenţiat potenţial teratogen. Până în prezent, în clinică nu au fost raportate efecte fetotoxice sau malformative. Datorită datelor insuficiente se recomandă evitarea utilizării acestui medicament în timpul sarcinii şi alăptării.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Enterol 250 mg nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Enterol 250 mg conține lactoză.

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3. Cum să luați Enterol 250 mg

Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Doza recomandată este de 1-2 capsule /  1-2 plicuri Enterol 250 mg, de 1-2 ori pe zi.
Luați întotdeauna acest medicament exact așa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.
Capsulele se pot înghiţi cu apă sau se pot deschide turnând conţinutul în puţină băutură răcoritoare îndulcită (zahărul trebuie fiert) sau alimente sau, dupa caz, în biberon.

Utilizarea la copii

La copiii sub 6 ani, nu este recomandată înghiţirea capsulelor (risc de aspiraţie), ci deschiderea si turnarea conţinutului în băutură sau alimente.

Dacă luați mai mult Enterol 250 mg decât trebuie

Nu au fost raportate cazuri de supradozaj.

Dacă uitați să luați Enterol 250 mg

Nu luați o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetați să luați Enterol 250 mg

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Saccharomyces boulardii CNCM I-745 este un organism viu asociat cu risc de infecţie fungică sistemică: cazuri rare de fungemie au fost raportate la pacienţii cu stare gravă, spitalizaţi, cel mai adesea pentru boli gastro-intestinale, cu cateter venos central.
Reacții adverse foarte rare:
– Pătrunderea drojdiei în sânge (fungemie).
Reacții adverse cu frecvență necunoscută:
– Constipație

Raportarea reacțiilor adverse

Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: [email protected].
Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

5. Cum se păstrează Enterol 250 mg

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.

Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și flacon. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25˚C, în ambalajul original.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Enterol 250 mg

O capsulă conține Saccharomyces boulardii CNCM I-745 liofilizat 282,5 mg (conține celule liofilizate de Saccharomyces boulardii CNCM I-745 250 mg) și excipienți: liofilizatul: lactoză monohidrat, stearat de magneziu; capsula: gelatină, dioxid de titan (E171).

Cum arată Enterol 250 mg și conținutul ambalajului

Enterol 250 se prezintă sub formă de capsule de culoare albă.
Medicamentul este disponibil în cutie cu un flacon a 10 capsule sau în cutie cu blistere preformate conținând 10 sau 12 capsule.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricantul

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă

BIOCODEX
7, avenue Gallieni 94250 Gentilly, Franţa

Fabricant

BIOCODEX
1, avenue Blaise Pascal, 60000 Beauvais, Franţa

Data ultimei revizuiri a prospectului

Aprilie 2020

Produsul medicamentos poate fi gasit la:

  • Farmacia Tei – 23 lei
  • Farmacia Spring – 22,90 lei
  • Farmacia Dr. Max – 22,78 lei

Sursa:  Agenția Natională a Medicamentului din România (ANM)

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Salată cu ciuperci și Mușchi File și paste cu Jambon de Curcan