DILZEM 60 mg, Comprimate / DILZEM 90 mg retard, Comprimate filmate cu eliberare prelungită

Substanță activa
clorhidratul de diltiazem
Clasa ATC
C08DB
Format
Comprimate / Comprimate filmate cu eliberare prelungită
Afecțiuni
Comprimatele Dilzem sunt folosite pentru tratarea durerilor de inimă (angina pectorală), a hipertensiunii arteriale şi pentru prevenirea respingerii transplantului de rinichi atunci când se administrează ciclosporină.
Producător
Gödecke GmbH
Acțiune terapeutică
blocant ale canalelor de calciu

Ce este Dilzem şi pentru ce se utilizează

Dilzem 60 mg

–   Substanţa activă este clorhidratul de diltiazem. Un comprimat conţine clorhidrat de diltiazem 60 mg.

–   Celelalte componente (excipienţii) sunt: lactoză monohidrat, ulei de ricin hidrogenat, acid stearic, carmeloză sodică 300, stearat de magneziu.

Dilzem 90 mg retard

–   Substanţa activă este clorhidratul de diltiazem. Un comprimat filmat cu eliberare prelungită conţine clorhidrat de diltiazem 90 mg.

Celelalte componente (excipienţii) sunt: în nucleu – lactoză monohidrat, ulei de ricin hidrogenat, acid stearic, carmeloză sodică 300, stearat de magneziu, în film – hipromeloză, dioxid de titan (E171), talc, macrogol 6000, siliconă.

Deţinătorul Autorizaţiei de punere pe piaţă:

Pfizer H.C.P. Corporation, 235 East 42nd Street, New York, NY 10017-5755, SUA.

Dilzem este produs de Gödecke GmbH, Mooswaldallee, 1, D-79090 Freiburg, Germania.

Dilzem face din grupa de medicamente denumite blocante ale canalelor de calciu.

Comprimatele Dilzem 60 mg sunt albe, rotunde, plane, cu un şanţ de diviziune pe una din feţe şi inscripţionate „D 60″ pe cealaltă faţă.

Comprimatele Dilzem 90 mg retard sunt albe, biconvexe, rotunde, filmate. Dilzem 60 mg

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate. Dilzem 90 mg retard

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate cu eliberare prelungită.

Comprimatele Dilzem sunt folosite pentru tratarea durerilor de inimă (angina pectorală), a hipertensiunii arteriale şi pentru prevenirea respingerii transplantului de rinichi atunci când se administrează ciclosporină.

Înainte să utilizaţi Dilzem

Nu utilizaţi Dilzem dacă:

–   sunteţi alergic la diltiazem sau la oricare dintre componentele medicamentului;

–   suferiţi de anumite boli de inimă cum sunt boala nodului sinusal sau blocul atrio- ventricular de gradul II sau III, fără să aveţi implantat un stimulator cardiac (pacemaker);

–   suferiţi de hipotensiune arterială (tensiune arterială scăzută) cu valoarea maximă <90 mm Hg;

–   suferiţi de infarct miocardic acut;

–   sunteţi internat pentru o boală de plămâni denumită congestie pulmonară.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Dilzem, dacă:

–  suferiţi de insuficienţă cardiacă congestivă;

–  suferiţi de boli de ficat sau de rinichi.

–  aveţi bloc atrio-ventricular de grad I sau bradicardie.

Utilizarea Dilzem cu alimente şi băuturi

Este preferabil să luaţi comprimatele înainte de masă.

Sarcina

Dilzem comprimate nu trebuie utilizat în timpul sarcinii decât la stricta recomandare a medicului. Dacă rămâneţi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă în timpul tratamentului cu Dilzem, informaţi-l pe medicul dumneavoastră.

Cereţi sfatul medicului dumneavoastră medicament în timpul sarcinii.

Alăptarea

Dilzem comprimate nu trebuie utilizat alimentare a sugarului.

Cereţi sfatul medicului dumneavoastră medicament în timpul alăptării.

Capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu conduceţi vehicule şi nu folosiţi utilaje dacă aveţi ameţeli. Acest efect nedorit poate să apară mai ales la începutul tratamentului cu Dilzem.

Folosirea altor medicamente

Unele medicamente, atunci când sunt utilizate în acelaşi timp cu Dilzem, pot influenţa modul în care Dilzem acţionează, sau Dilzem poate influenţa modul în care aceste medicamente acţionează. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi în tratament cu oricare dintre medicamentele următoare:

–   beta-blocante (de exemplu, propranolol), digoxină, chinidină sau diuretice (folosite pentru a trata anumite boli de inimă sau pentru scăderea tensiunii arteriale);

–   carbamazepină (folosită pentru tratarea crizelor de epilepsie);

–   cimetidină sau ranitidină (folosite pentru tratarea ulcerului gastric);

–   litiu (folosit pentru tratarea depresiei);

–  warfarină (folosită pentru a preveni coagularea excesivă a sângelui);

–   rifampicină (folosită pentru tratarea anumitor infecţii bacteriene);

–   ciclosporină (folosită după transplantul de organe).

De asemenea, dacă trebuie să suferiţi o intervenţie chirurgicală, informaţi-l pe medicul dumneavoastră, deoarece dozele de diltiazem şi cele de anestezic (folosit pentru prevenirea durerii) trebuie modificate.

Informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă luaţi sau aţi luat recent orice alt medicament, chiar şi dintre cele care se eliberează fără prescripţie medicală.

Cum să utilizaţi Dilzem

Utilizaţi întotdeauna Dilzem cu respectarea strictă a indicaţiilor medicului. Dacă aveţi nelămuriri, cereţi sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Medicul dumneavoastră vă poate prescrie dozele de Dilzem sub formă de comprimate de 60 mg sau sub formă de comprimate cu eliberare prelungită de 90 mg.

Comprimatele trebuie înghiţite cu un pahar cu apă.

Luaţi comprimatele în mod regulat, la aceleaşi ore din zi.

Dacă aveţi impresia că Dilzem acţionează prea slab sau prea puternic, informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Boală cardiacă ischemică

Doza iniţială este de 120 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, medicul putând decide creşterea ulterioară a acesteia în mod treptat, la intervale de 1 – 2 zile, până la obţinerea unui rezultat satisfăcător, de obicei până la 180-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. Doza totală zilnică este divizată în 2-4 doze egale, care se administrează de preferinţă înainte de mese şi seara înainte de culcare. Dacă este nevoie, doza zilnică poate fi crescută până la maximum 480 mg clorhidrat de diltiazem.

Hipertensiune arterială

Doza va fi ajustată în mod individual de către medicul dumneavoastră. Doza iniţială este de 120-240 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, putând fi crescută la indicaţia medicului până la obţinerea unor valori satisfăcătoare ale tensiunii arteriale, de obicei până la 240-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. Doza totală zilnică este divizată în 2-4 doze egale, care se administrează de preferinţă înainte de mese şi seara înainte de culcare.

Dacă utilizaţi şi alte medicamente pentru tratarea hipertensiunii arteriale, medicul dumneavoastră poate decide scăderea dozelor acestor medicamente sau scăderea dozei de Dilzem.

Transplant renal

Doza iniţială este de 120 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, divizată în 2 doze egale. Doza obişnuită este de 180-360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi. În funcţie de tensiunea arterială, doza poate fi crescută până la maximum 360 mg clorhidrat de diltiazem pe zi, divizată în 3 doze egale.

Utilizarea concomitentă cu alte medicamente cu efect la nivelul aparatului cardiovascular

În funcţie de situaţia clinică, în cursul tratamentului cu diltiazem poate fi administrată şi nitroglicerină cu administrare sublinguală pentru tratarea crizele anginoase acute sau pot fi administraţi nitraţi cu acţiune scurtă sau prelungită pentru prevenirea crizelor de angină pectorală.

Utilizarea la pacienţii cu boli de ficat sau de rinichi

Dacă suferiţi de boli de ficat sau de rinichi şi tratamentul cu diltiazem este de lungă durată, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă recomande efectuarea regulată de analize de laborator.

Utilizarea la copii

Dilzem nu trebuie utilizat la copii.

Dacă luaţi prea multe comprimate de Dilzem odată

Dacă luaţi prea multe comprimate odată, anunţaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră sau adresaţi-vă celui mai apropiat spital. Nu conduceţi vehicule.

Dacă uitaţi să luaţi o doză de Dilzem

Luaţi doza imediat ce vă amintiţi. Totuşi, dacă momentul pentru următoarea doză este apropiat, luaţi doar această doză şi nu mai luaţi doza pe care aţi uitat-o. Nu luaţi o doză dublă pentru a recupera doza uitată.

Dacă doriţi să întrerupeţi tratamentul cu Dilzem

Continuaţi tratamentul cu Dilzem chiar dacă vă simţiţi bine. Nu întrerupeţi tratamentul înainte de a vă adresa medicului dumneavoastră.

Efecte nedorite posibile

Ca şi în cazul altor medicamente, Dilzem poate produce efecte nedorite.

Cele mai frecvente efecte nedorite pot fi: oboseală accentuată, umflarea mâinilor sau picioarelor, înroşirea bruscă a feţei, rărirea bătăilor inimii, dureri de cap, ameţeli, erupţii cutanate, greaţă.

Efecte nedorite mai puţin frecvente sunt: durere în piept, palpitaţii, insuficienţă cardiacă congestivă, scăderea tensiunii arteriale (hipotensiune arterială), leşin, pierderea poftei de mâncare, constipaţie sau diaree, tulburări gastrice, vărsături, creştere în greutate, apariţia de pete roşii pe piele sau alte erupţii cutanate, mâncărime, hipersensibilitate a pielii la lumina soarelui, urticarie, modificări ale unor teste de sânge, creşterea glicemiei (concentraţia de zahăr din sânge), dureri musculare sau articulare, tulburări de memorie, depresie, tulburări de mers, halucinaţii, insomnie sau somnolenţă, nervozitate, tulburări de personalitate, amorţeli, zgomote în urechi, tremurături, tulburări sexuale, dificultăţi de respiraţie, sângerări nazale, nas înfundat, urinare frecventă, iritaţie oculară, tulburări de vedere.

Rareori, a fost observată umflarea gingiei (hiperplazie gingivală).

Dacă observaţi unul dintre următoarele fenomene, contactaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră: umflarea feţei, ochilor, limbii, buzelor, respiraţie dificilă sau dificultăţi de înghiţire, erupţii cutanate, mâncărime generalizată, pe tot corpul, înmulţirea sau accentuare durerilor în piept.

Dacă observaţi apariţia unui alt efect nedorit decât cele menţionate, vă rugăm, de asemenea, să informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Păstrarea Dilzem

A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj. A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original. A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

*CSID.ro nu recomandă administrarea de medicamente fără un consult medical și prescripția medicului. Este foarte periculos să luați medicamente fără recomandarea medicului. Medicamentele au efecte adverse, iar unele pot fi fatale. Prospectul medicamentului este o informație orientativă, sunt medicamente care pot fi nocive doar în anumite condiții, ce nu sunt menționate pe prospect. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabilă pentru aplicarea defectuoasă sau nereușită vreunui tratament bazat pe opinii sau păreri neavizate. Informația prezentată în prospect poate include inacurateți de ordin tehnic sau erori de tastat. Informațiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "așa cum sunt" fără garanții de nici un fel

Vezi Prospecte Medicamente în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Tratamentul personalizat în cancerul colorectal